Nu mai puţin de 90 de copii, printre care şi ai angajaţilor Pro Tv, au participat duminică, 29 mai, la filmările pentru promo-ul campaniei sociale Vreau şi eu părinţii mei!, care va debuta la Ştirile Pro Tv din 1 iunie, de ziua copilului.
„Pentru mine a fost o reală bucurie să mă aflu într-o mare de copii. Erau aşa de frumoşi şi de veseli, încât n-am simţit orele care au trecut. M-a impresionat şi faptul că am văzut mulţi dintre colegii mei cu copiii lor de mână veniţi să participe la filmări în sprijinul campaniei Vreau şi eu părinţii mei!”, a mărturisit Paula Herlo, corespondentul Ştirilor Pro Tv implicat în această campanie.
40.000. Acesta este în prezent impresionantul număr de copii abandonaţi din România. Tocmai pentru că ei sunt atât de mulţi, încât aproape că ar putea umple un stadion de talie mondială, filmările pentru promo-ul campaniei au avut loc chiar pe Stadionul Lia Manoliu. Deşi neinaugurat încă, stadionul naţional a găzduit, în premieră, filmările pentru acest promo, iar copiii implicaţi au avut ocazia să vadă cum arată grandioasa construcţie.
Ştirile Pro Tv îşi propun ca prin noul demers să atragă atenţia asupra fenomenului dureros al abandonului şi al legislaţiei extrem de greoaie, care nu facilitează adopţia copiilor părăsiţi. Campania Vreau şi eu părinţii mei! are ca scop determinarea autorităţilor să simplifice procesul de adopţie, scoaterea copiilor din centrele de plasament mamut, înfiinţarea Tribunalului Copilului în toate judeţele din România şi reevaluarea adopţiilor internaţionale, aşa cum fac alte ţări care dau copii spre adopţie şi străinilor.
Comentarii recente