Linia subţire dintre ficţiune şi realitate a fost ruptă încă o dată în Statele Unite, când utilizatorii de Twitter i-au cerut personajului Dexter, din serialul cu acelaşi nume difuzat de Pro Cinema, de luni până joi după Filmul de 10, să ia justiţia în propriile mâini şi să rezolve un caz real de crimă.
Cazul lui Casey Anthony, femeia în vârstă de 25 de ani acuzată că şi-ar fi ucis fiica de doi ani, a făcut furori în America. Acuzata initial, femeia a fost in cele din urma achitata fapt ce a nemultumit profund opinia publică. O parte din cei care îşi doreau ca Anthony să fie trimisă după gratii au cerut ajutorul personajului Dexter pe Twitter, interpretat de Michael C. Hall. Dexter este analist al petelor de sânge pentru poliţia din Miami, iar în timpul nopţii este criminal în serie, ucigând după un cod propriu de onoare, criminalii care scapă nepedepsiţi de sistemul de justiţie.
“Unde naiba e Dexter Morgan când ai nevoie de el?” au postat pe reţeaua de socializare cei revoltaţi de verdictul dat de juriul format din şapte femei şi cinci bărbaţi. Chiar dacă femeia a fost găsită vinovată la patru dintre capetele de acuzare şi va primi câte maxim un an de închisoare pentru fiecare dintre acestea, este posibil ca aceasta să fie eliberată chiar în ziua în care se va pronunţa sentinţa, întrucât aceasta a petrecut deja câţiva ani în închisoare în aşteptarea procesului.
Comentarii recente