Antena 1 împlineşte pe 29 noiembrie majoratul. În urmă cu 18 ani, de la ora 21.30, Antena 1 transmitea pentru întâia oară şi devenea astfel, prima televziune comercială din România cu capital 100% romanesc. În tot acest timp a rămas mereu aproape de telespectatorii săi care au păstrat-o în topul preferinţelor lor.
Pe 29 noiembrie 1993 Antena 1 a inceput sa emita fiind primul demers investitional în zona televiziunii comerciale, bazat in totalitate pe un business privat local, romanesc. Pentru inceput, postul nou infiintat a emis in Bucuresti si in zonele din jurul Capitalei, iar in grila erau programate filme si stiri.
Istoria Antenei 1 este presărată cu momente frumoase, cu premiere şi oameni deosebiţi care au inspirat, de-a lungul timpului, milioane de telespectatori. Andreea Berecleanu şi Alessandra Stoicescu au fost alături de Antena 1 încă de la început, devenind, pe parcursul acestor ani, nu doar unii dintre cei mai buni jurnalişti ai ţării, ci şi exemple pentru milioane de români.
„Un coridor lung care despărţea două redacţii: Antena1 şi Jurnalul Naţional. Câteva calculatoare, multe maşini de scris. Mulţi tineri la majorat. Printre ei, mă număram şi eu. De atunci au trecut 18 ani. S-au schimbat multe din punct de vedere tehnic, am ajuns la nivelul staţiilor de televiziune internaţionale. Un lucru a rămas constant în aceşti 18 ani. Libertatea cuvântului, asta cred că este cel mai important atribut al Antenei 1 şi asta mă face să mă bucur de alegerea făcută“, a declarat Andreea Berecleanu.
Şi Alessandra Stoicescu îşi aminteşte: “Luasem bac-ul, intrasem la Jurnalism şi-mi doream din tot sufletul să fac o cariera în domeniu. Şi dacă avusesem şansa să fiu aleasă în public, mi-am zis că asta e marele tren al vieţii mele, trebuia să mă fac remarcată. Şi-am venit atunci hotărâtă să rămân la Antena 1. Aşa că, atunci când oamenii din public au putut să adreseze întrebări invitatului emisiunii, eu am luat microfonul şi nu i-am mai dat drumul. Şi am fost remarcată, am fost chemata să vin, a doua zi dimineaţă, la ora 7.00″.
Performanţa a fost o valoare constantă în parcursul Antenei 1, astfel că drumul său a fost marcat de o serie de premiere, printre care: introducerea serviciului teletext, primul prompter de constructie romaneasca, introducerea graficii pe calculator in semnalul de televiziune, prima transmisie live din elicopter si altele.
Dacă la început difuza filme şi programe de ştiri, în mai puţin de doi ani, grila Antenei 1 cuprindea filme, buletine de ştiri, seriale şi emisiuni de divertisment, fiind primul post din România care emitea 24 din 24. Au urmat apoi producţiile care au scris istorie: “Duminica în familie”, “Dimineaţa devreme”, Campionatul Naţional de Fotbal, “Din Dragoste”, “Noaptea Tarziu” cu Mircea Badea, “Academia Vedetelor” etc.
Astăzi, printre zeci de posturi de televiziune, Antena1 rămâne în topul preferinţelor telespectatorilor. Cu formate de succes precum X Factor, Plasa de stele, Next Top Model, Câştigi în 60 de secunde sau Burlacul, Antena 1 dă viaţă poveştilor şi împlineşte vise.
Comentarii recente