Aflate intr-o scurta vizita la Bucuresti, doua dintre dansatoarele legendarului cabaret Crazy Horse, Enny Gmatic si Loa Vahina precum si coordonatoarea artistica a grupului, Psykko Tico, au dezvaluit in premiera detalii din culisele celebrului spectacol Forever Crazy ce va ajunge pentru prima data in capitala in perioada 23 – 26 mai, in cadrul World Trade Plaza.
Sosite direct din Paris, renumitele Crazy Girls au fost prezente ieri in cadrul unei conferinte de presa organizata cu ocazia spectacolelor Crazy Horse Paris ce vor avea loc la Bucuresti. Coordonatoarea artistica a grupului, renumita dansatoare pariziana Psykko Tico, a fost cea care i-a condus pe cei prezenti in seducatoarea si fascinanta lume Le Crazy. „Spectacolul pe care-l prezentam la Bucuresti, Forever Crazy, este show-ul care include cele mai bune momente din istoria Crazy Horse si este cu siguranta unul reprezentativ pentru trupa”, a subliniat artista, adaugand despre cunoscutele numere din spectacol ca „sunt o impletire intre renumitele momente clasice Crazy Horse si episoadele noi create de cativa dintre cei mai mari coregrafi contemporani.” Psykko Tico a adaugat ca show-urile Le Crazy sunt apreciate de spectatorii din lumea intreaga pentru unicitatea si diversitatea momentelor artistice, fiind asadar diferite de celelalte spectacole de cabaret din Paris precum Moulin Rouge sau Lido.
Psykko Tico a povestit despre procesul de selectie a membrelor Le Crazy si despre ce implica prezenta in distributia Crazy Horse. Pe langa o serie de calitati fizice deosebite si dimensiunile specifice pe care trebuie sa le aiba o Crazy Girl, artistele alese se evidentiaza mai ales prin atitudine, emotiile transmise pe scena fiind un element esential al fiecarei reprezentatii. Cele doua dansatoare Loa Vahina si Enni Gmatic au destainuit drumul parcurs pentru a deveni veritabile Crazy Girls: luni de antrenament continuu si numeroase cursuri de dans si tinuta pentru insusirea know-how-ului specific Le Crazy. “Crazy Horse Paris este un spectacol artistic. Pe scena cautam sa traducem emotiile proprii in miscari si sa transmitem astfel arta si frumusetea autentica pariziana prin fiecare show pe care il sustinem” a declarat Loa Vahina. Artistele au accentuat caracterul international al trupei Crazy Horse, grupul colaborand la acest moment cu dansatoare din peste 15 tari. Psykko Tico a tinut sa mentioneze ca din distributia cabaretului face parte si Rita Casablanca, o romanca „extrem de talentata” care, dupa mai multi ani de experienta pe scena Crazy Horse, a devenit unul dintre managerii show-urilor Le Crazy din Franta.
Pentru prima data in Romania, organizatorii vor recrea in cadrul World Trade Plaza atmosfera autentica a cabaretului parizian prin tot ceea ce reprezinta ea, de la decoruri pana la muzica, atmosfera si lumini. ”Micul Paris’’ va deveni in premiera gazda legendarului spectacol care a cucerit de-a lungul timpului cele mai multe celebritati si care este o sursa inepuizabila de inspiratie pentru unii dintre cei mai mari artisti ai lumii. Suntem extrem de incantati ca publicul roman va putea trai la Bucuresti experienta unui asemenea show si a unei seri de neuitat” a declarat Raluca Popescu, Director General Amphitrion.
Spectacolul Forever Crazy va sosi in premiera la Bucuresti pe data de 23 mai si va continua pana la data de 26 mai la World Trade Plaza din cadrul World Trade Center. Biletele sunt disponibile la preturi cuprinse intre 280 si 556 lei, online pe site-ul MyTicket.ro, in reteaua magazinelor Diverta, la casa de bilete a Salii Palatului, magazinul Muzica si in libraria Mihai Eminescu.
Comentarii recente