Astazi, incepand cu ora 21.00, Realitatea TV va difuza interviul acordat in exclusivitate de Julian Assange pentru un post de televiziune din Romania. Interviul a fost realizat de echipa Realitatea TV si Cotidianul.ro la conacul Ellingham Hall, aflat in apropiere de Londra, unde, Julian Assange este gazduit (de cand a fost eliberat pe cautiune) de prietenul lui de incredere, Vaughan Smith, fost combatant de armata si cameraman de razboi.
Ziaristul, editorul si activistul pe internet Jualian Assange (40 de ani) a devenit cunoscut in intreaga lume datorita site-ului Wikileaks pe care l-a fondat in anul 2006. De atunci pana in prezent Wikileaks a publicat un numar impresionant de scurgeri de informatii in legatura cu uciderile extrajudiciare din Kenya, descarcarea deseurilor toxice din Africa, manualele Bisericii Scientologice, procedurile folosite in inchisoarea de la Guantanamo Bay sau informatii secrete ale unor banci ca Kaupthing sau Julius Baer. In 2010 a inceput sa publice detalii despre implicarea Statelor Unite in razboaiele din Afghanistan si Irak. Pe 28 noiembrie 2010, Wikileaks si cei cinci parteneri media ai sai (Der Spiegel, The New York Times, Le Monde, The Guardian si El País) au inceput sa publice telegrame secrete ale Statelor Unite, fapt catalogat de Casa Alba ca nechibzuit si periculos.
Inainte de a se ocupa de Wikileaks, Julian Assange a studiat fizica si matematica, in tinerete lucrand ca programator si hacker. Originar din Australia, Julian Assange a calatorit pe toate meridianele globului vorbind despre libertatea presei, cenzura si jurnalismul de investigatie. Desi in SUA este privit ca un terorist, Assange a fost premiat de-a lungul timpului de mai multe publicatii si asociatii pentru activitatea pe care a desfasurat-o prin intermediul Wikileaks.
Pe data de 7 decembrie 2010 Assange a fost arestat de poliţia britanica deoarece pe numele sau fusese emis un mandat european de arestare din partea autoritatilor suedeze, el fiind acuzat de “infractiuni sexuale”.
Comentarii recente