933
Cantecul popular zice asa: Când s-o-mpărţit norocul, măi dorule/Când s-o-mpărţit norocul
Fost-am eu dus la lucru/Fost-am eu dus la lucru, măi dorule/Şi la toţi le-o dat cu carul, dorule
Şi la toţi le-o dat cu carul/Numai mie cu paharul/Numai mie cu paharul, dorule. Cam asa ar putea canta multi dintre romani la auzul cazului Georgiei Gabriela Voicu fericita sefa a Oficiului National Pentru Cultul Eroilor, institutie in subordinea Ministerului Apararii Nationale numita in functie in februarie 2010 de ministrul Oprea. Dar de ce ar fi tocmai acest subiect (descoperit de jurnalistul Catalin Tolontan de la Gazeta Sporturilor) un caz, atata timp cat multi sefi sunt in Romania si, si mai multi nu isi justifica concret functia si mai ales beneficiile pe care le au in urma acestor job-uri sus puse? Ei bine, pentru ca Georgia Gabriela Voicu pare sa se fi nascut sefa, fara a parcurge niciun drum intermediar pe calea devenirii. Asadar tanara de doar 28 de ani, absolventa de litere la Spiru Haret, posesoare de Aston Martin, BMW x-6, Louis Vuitton, si bijuterii scumpe, dupa toate aparentele nu ar fi avut carte de munca in trecut, deci nici vreun job oarecum notabil, care sa o recomande pentru acest post, si nu a inregistrat oficial niciun venit concret in 2009. Ea rasare pur si simplu din pamant ca un diamant valoros, facandu-ne o surpriza si stralucind dintr-o data in fruntea Oficiului National Pentru Cultul Eroilor. Ma leg de acest caz aici si acum cu o motivatie vaga si in mod cert fara vreo finalitate doar ca sa defulez si eu, ca tot romanul in aceasta perioada. Pentru ca in mod cert Georgia Gabriela Voicu nu e singura tanara cu un prezent luminos din tara asta fara a avea nicio justificare concreta. Uitandu-ma in jur insa, la prietenii mei care se incadreaza in aceeasi grupa de varsta ca doamna Voicu, nu pot sa nu observ discrepantele. Toti au facut facultati de stat, toti muncesc de cativa ani pe rupte, unii nu isi permit nici macar o masina second, altii au o masina de serviciu, altii au o masina cumparata in rate. Unii au case la care platesc rate mari din salariul nici prea prea nici foarte foarte pe care il castinga prin forte proprii, altii platesc chirii care le coplesesc cardurile. Toti sunt nemultumiti de raportul dezechilibrat munca – castig, de tara in care totul pare sau chiar se… duce la vale si toti se intreaba cum sa faca sa plece din tara si mai ales unde anume sa plece, conform laitmotivului zilelor noastre “peste tot e rau”. La 28 – 30 de ani, toti acesti prieteni ai mei, inclusiv eu, avem trecute pe cartea de munca 3- 4 job-uri sau chiar mai multe, avem un trecut profesional si un CV in care sunt trecute facultatile terminate, rezultatele notabile, studiile postuniversitare, masteratele, limbile straine pe care le cunoastem si tot tacamul necesar angajarii “prin forte proprii”. Georgia Gabriela Voicu este descrisa insa de biroul de presa al MAPN(unde jurnalistul Catalin Tolontan a cerut informatii suplimentare despre subiect) in doua randuri. G.G.V s-a nascut la data de 21. 03. 1981 (intr-o zi norocoasa am zice noi) si este licentiata in anul 2004 a Facultatii de Limbi si Literaturi Straine ( o facultate cu un renume dubios as indrazni sa comentez) si atat. Si e sefa! Pur si simplu sefa, fara prea multe studii, diplome, atestate, rezultate notabile, sau alte dovezi ale capacitatii ei notabile de a conduce ceva, orice. Deci… se poate si asa, chiar daca pentru noi toti motivul sau motivele pentru care ar fi ea calificata sa conduca Oficiul National pentru Cultul Eroilor va ramane pentru totdeauna un mister, o nebuloasa a zilelor noastre cum multe altele sunt si nu ne mai vine sa ne intrebam de ce si cum a fost posibil pentru ca pur si simplu ne este lehamite. Nu-i asa? Posibilitatea ca acesta sa fie primul ei loc de munca ma atata si mai mult (informatia nu a fost confirmata inca). Imi aduc aminte de un job pe care l-am avut prin facultate unde stateam toata ziua in picioare facand una alta dupa indicatiile sefilor si unde eram platita simbolic, iar justificarea care mi se dadea era ca ar trebui sa fiu multumita ca am posibilitatea sa invat meserie intr-o institutie de prestigiu. Asa o fi soarta noastra, a celor fara noroc, sa invatam sa muncim cinstit pe bani putini in timp ce altii invata pe bani grei sa fie sefi… Si ca sa inchei in spiritul cantecului mai sus amintit: Şi-aşa-mi vine câte-un gând, măi dorule /Şi-aşa-mi vine câte-un gând/Să plec pe păduri cântând/Să plec pe păduri cântând, măi dorule…
Fost-am eu dus la lucru/Fost-am eu dus la lucru, măi dorule/Şi la toţi le-o dat cu carul, dorule
Şi la toţi le-o dat cu carul/Numai mie cu paharul/Numai mie cu paharul, dorule. Cam asa ar putea canta multi dintre romani la auzul cazului Georgiei Gabriela Voicu fericita sefa a Oficiului National Pentru Cultul Eroilor, institutie in subordinea Ministerului Apararii Nationale numita in functie in februarie 2010 de ministrul Oprea. Dar de ce ar fi tocmai acest subiect (descoperit de jurnalistul Catalin Tolontan de la Gazeta Sporturilor) un caz, atata timp cat multi sefi sunt in Romania si, si mai multi nu isi justifica concret functia si mai ales beneficiile pe care le au in urma acestor job-uri sus puse? Ei bine, pentru ca Georgia Gabriela Voicu pare sa se fi nascut sefa, fara a parcurge niciun drum intermediar pe calea devenirii. Asadar tanara de doar 28 de ani, absolventa de litere la Spiru Haret, posesoare de Aston Martin, BMW x-6, Louis Vuitton, si bijuterii scumpe, dupa toate aparentele nu ar fi avut carte de munca in trecut, deci nici vreun job oarecum notabil, care sa o recomande pentru acest post, si nu a inregistrat oficial niciun venit concret in 2009. Ea rasare pur si simplu din pamant ca un diamant valoros, facandu-ne o surpriza si stralucind dintr-o data in fruntea Oficiului National Pentru Cultul Eroilor. Ma leg de acest caz aici si acum cu o motivatie vaga si in mod cert fara vreo finalitate doar ca sa defulez si eu, ca tot romanul in aceasta perioada. Pentru ca in mod cert Georgia Gabriela Voicu nu e singura tanara cu un prezent luminos din tara asta fara a avea nicio justificare concreta. Uitandu-ma in jur insa, la prietenii mei care se incadreaza in aceeasi grupa de varsta ca doamna Voicu, nu pot sa nu observ discrepantele. Toti au facut facultati de stat, toti muncesc de cativa ani pe rupte, unii nu isi permit nici macar o masina second, altii au o masina de serviciu, altii au o masina cumparata in rate. Unii au case la care platesc rate mari din salariul nici prea prea nici foarte foarte pe care il castinga prin forte proprii, altii platesc chirii care le coplesesc cardurile. Toti sunt nemultumiti de raportul dezechilibrat munca – castig, de tara in care totul pare sau chiar se… duce la vale si toti se intreaba cum sa faca sa plece din tara si mai ales unde anume sa plece, conform laitmotivului zilelor noastre “peste tot e rau”. La 28 – 30 de ani, toti acesti prieteni ai mei, inclusiv eu, avem trecute pe cartea de munca 3- 4 job-uri sau chiar mai multe, avem un trecut profesional si un CV in care sunt trecute facultatile terminate, rezultatele notabile, studiile postuniversitare, masteratele, limbile straine pe care le cunoastem si tot tacamul necesar angajarii “prin forte proprii”. Georgia Gabriela Voicu este descrisa insa de biroul de presa al MAPN(unde jurnalistul Catalin Tolontan a cerut informatii suplimentare despre subiect) in doua randuri. G.G.V s-a nascut la data de 21. 03. 1981 (intr-o zi norocoasa am zice noi) si este licentiata in anul 2004 a Facultatii de Limbi si Literaturi Straine ( o facultate cu un renume dubios as indrazni sa comentez) si atat. Si e sefa! Pur si simplu sefa, fara prea multe studii, diplome, atestate, rezultate notabile, sau alte dovezi ale capacitatii ei notabile de a conduce ceva, orice. Deci… se poate si asa, chiar daca pentru noi toti motivul sau motivele pentru care ar fi ea calificata sa conduca Oficiul National pentru Cultul Eroilor va ramane pentru totdeauna un mister, o nebuloasa a zilelor noastre cum multe altele sunt si nu ne mai vine sa ne intrebam de ce si cum a fost posibil pentru ca pur si simplu ne este lehamite. Nu-i asa? Posibilitatea ca acesta sa fie primul ei loc de munca ma atata si mai mult (informatia nu a fost confirmata inca). Imi aduc aminte de un job pe care l-am avut prin facultate unde stateam toata ziua in picioare facand una alta dupa indicatiile sefilor si unde eram platita simbolic, iar justificarea care mi se dadea era ca ar trebui sa fiu multumita ca am posibilitatea sa invat meserie intr-o institutie de prestigiu. Asa o fi soarta noastra, a celor fara noroc, sa invatam sa muncim cinstit pe bani putini in timp ce altii invata pe bani grei sa fie sefi… Si ca sa inchei in spiritul cantecului mai sus amintit: Şi-aşa-mi vine câte-un gând, măi dorule /Şi-aşa-mi vine câte-un gând/Să plec pe păduri cântând/Să plec pe păduri cântând, măi dorule…
Felicitari! Un text plin de revolta. AI surprins esenta, dar cazul e groaznic…