National Geographic Channel prezintă, în perioada 12 – 16 mai 2013, un nou serial senzațional ce propune o călătorie în timp către perioada anilor ´80 pentru a vedea cum această decadă a conturat lumea noastră modernă. În fiecare seară vor fi prezentate câte două episoade, de la ora 21.00 și 22.00, astfel încât pentru cei ce au trăit acele vremuri, să fie o readucere în memorie, iar pentru generația mai tânără, o lecție despre o decadă de succes.
Documentarul Anii ’80 nu este despre nostalgie, ci despre o decadă a oamenilor, deciziilor și invențiilor care au schimbat viitorul nostru, totul relatat din perspectiva unor creatori, fără intenție, de istorie, care au trăit în acele timpuri remarcabile. Iata mai jos descrierea episoadelor acestui serial, in ordinea difuzarii:
Duminica, 12 mai, ora 21.00 – Dallas, Bill Gates, MTV
Acest nou serial senzațional propune o călătorie în timp către perioada anilor ´80 pentru a vedea cum această decadă a conturat lumea noastră modernă. Primul episod explorează revoluția provocată în divertismentul individual de produse precum Pac-Man, walkman-ul Sony și prima casetă video de gimnastică de întreținere creată de Jane Fonda. Steve Wozniak, cofondatorul Apple alături de Steve Jobs, explică cum Bill Gates a prevăzut viitorul vânzând IBM drepturile de utilizare ale programului software MS-DOS contra unei sume relativ mici, pentru ca apoi profiturile sale să devină uriase când concurentii IBM au pătruns pe piață și toți doreau același software. Asasinarea lui John Lennon marchează sfârșitul unei ere muzicale, în vreme ce o nouă figură îndrăzneață definește o eră nouă – cunoscută sub inițialele “MTV”. Descoperă ecourile muzicale de la începuturile MTV-ului și rolul clipurilor muzicale în transformarea hip-hop-ului într-un curent popular. Află cum serialul “Dallas” a revigorat ideea că banii și lăcomia sunt bune. Vor împărtăși amintiri din acea perioadă Darryl “DMC” McDaniels, Steven Tyler, Jane Fonda, Steve Wozniak și vedeta serialului “Dallas”, Larry Hagman, într-unul dintre ultimele sale interviuri televizate.
Duminica, 12 mai, ora 22.00 – Maradona, Rossi, Platini
Rememorăm cele mai răsunătoare şi controversate meciuri ale anilor ’80 şi pe jucătorii care au definit acei ani şi au conturat fotbalul actual.
Luni, 13 mai, ora 21.00 – Calvin Klein, Steve Jobs, Reagan
În 1981, Ronald Reagan este propulsat în fotoliul de președinte al Statelor Unite ale Americii, însă administrația sa foarte atent monitorizată este zdruncinată din temelii după numai 70 de zile de la instalare când glonțul unui asasin străpunge plămânul președintelui. Jurnalistul de știri Sam Donaldson, aflat la locul evenimentului în acea zi, și doctorul David Adelberg, stagiarul care a ținut în mâinile sale inima președintelui în timpul operației, descriu starea de panică în care se afla atunci națiunea americană. După recuperarea totală și creșterea în popularitate, Reagan inițiază politici economice care încurajează apariția unui nou soi de antreprenori, între care s-au aflat: Steve Jobs, a cărui reclamă în stilul filmului ”1984” a contribuit la lansarea fenomenului comercial Super Bowl; Ted Turner, care reinventează industria transmisiunilor de știri odată cu crearea știrilor de 24 de ore din 24; Ben & Jerry, care combină cu succes accentele hippie ale anilor 1960 cu spiritul antreprenorial al anilor 1980.
Luni, 13 mai, ora 22.00: Cernobâl, Challenger, Bhopal
Ne reamintim cele mai întunecate momente şi cele mai mari dezastre ale anilor ’80, de la tragedia navetei Challenger la explozia de la Cernobâl.
Marti, 14 mai, ora 21.00 – Madonna, Cola, Dinastia
Strălucirea și excesul se contopesc în anii `80 cu imaginea unei tinere și atrăgătoare noi cântărețe care profită de șansa de a-și crea propriul brand. Catapultată la statutul de superstar prin interpretarea șocantă a melodiei ”Like a Virgin” în cadrul primului spectacol de decernare a premiilor MTV, Madonna devine sursa de inspirație pentru nenumărate tinere din toată lumea, care se grăbesc să-și cumpere haine prin care să-i copieze stilul aparte. Dar nu numai adolescentele își pun la bătaie cărțile de credit; tineri bărbați de succes, cu bani de cheltuit, își doresc cel mai recent gadget costisitor: telefonul celular. Pentru 4000 de dolari, consumatorii americani își pot alege telefonul mobil care cântărește peste un kilogram. Directorii de televiziune sunt dornici să profite de acest nou curent al achiziționărilor, iar foarte popularul serial ”Dinastia” devine primul program de televiziune care oferă licență pentru crearea unor produse pentru adulți. Pe de altă parte, specialiștii în marketing învață o lecție importantă despre puterea acestor noi consumatori în anul 1985 când lansarea dezastruoasă a produsului New Coke al Coca Cola amenință poziția companiei în fața rivalei Pepsi.
Marti, 14 mai, ora 22.00: Tyson, Senna, Carl Lewis
Retrăieşte unele dintre marile momente sportive ale anilor ’80 şi descoperă moştenirea unor legende precum Mike Tyson şi Martina Navratilova.
Miercuri, 15 mai, ora 21.00 – Wall Street, Miami Vice, Jane Fonda
Cu al său slogan ”lăcomia… e bună”, Gordon Gekko întruchipează setea din anii `80 pentru exces și ambiție fără scrupule în filmul ”Wall Street” al regizorului Oliver Stone, iar, în viața reală, marii afaceriști demonstrează imoralitatea acestuia neezitând să comită delicte bursiere și să consume droguri. Cocaina devine drogul preferat al celor care se bucură de succes; imaginea orașului Miami de paradis al traficanților de droguri inspiră lansarea unuia dintre cele mai cunoscute seriale de televiziune ale anilor `80: Miami Vice. În această decadă, salariile directorilor explodează, în vreme ce femeile se lovesc de ostilitatea cluburilor de ”băieți de birou”. Superstarul hollywoodian Jane Fonda expune exact această temă, a discriminării sexuale a locul de muncă, în filmul ”Nine to Five”. Mentalitatea corporatistă se schimbă lent, însă amvoanele se transformă rapid, iar credința aduce profitri pecuniare. În anii `80, predicatorii de la televizor precum Jim și Tammy Bakker sunt stăpânii universului prin cablu. Dar cuplul Bakker dă faliment în 1987 în urma acuzațiilor de adulter, mită și utilizarea donațiilor pentru a-și umple propriile buzunare. Tot în această decadă, dorința de a ajunge cât mai sus aduce și una dintre cele mai mari tragedii ale perioadei când nava spațială Challenger explodează la lansare, ucigând toți membrii aflați la bord.
Miercuri, 15 mai, ora 22.00: VHS, Walkman, CD
Află cum progresul tehnologic al anilor ’80, de la Sony Walkman la compact disc, a definit nu doar ce putem, dar şi cine suntem.
Joi, 16 mai, ora 21.00 – Prințesa Diana, Gorbaciov, SIDA
Anii ’80 au reprezentat nu numai decada în care lăcomia era considerată bună, ci și cea care a marcat începutul unei alianțe puternice între celebritate și caritate. Pentru prima oară, evenimente de mare amploare, cu participarea unui număr mare de staruri, sunt organizate pentru a înfrunta criza sărăciei din lume. În Marea Britanie, campania anti-SIDA primește sprijin din partea unei personalități faimoase, prințesa Diana. Prin eforturile acesteia de a-i ajuta pe pacienții diagnosticați cu SIDA, ea atrage atenția asupra maladiei și contribuie la clarificarea unor prejudecăți semnificative. Pe frontul politic, în vreme ce președinții SUA și Uniunii Sovietice, Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, iau măsuri pentru a încheia Războiul Rece dintre cele două superputeri, un tânăr de 19 ani din Germania de Vest își riscă viața pentru a transmite propriul mesaj de pace între Vest și Est. Mathias Rust reușește să eludeze cel mai important sistem de apărare aerian din lume și aterizează un mic aparat de zbor în Piața Roșie din Moscova. Condamnat la patru ani de închisoare, el este eliberat după 14 luni.
Joi, 16 mai, ora 22.00 – Rambo, Tetris, Perestroika
Către sfârșitul anilor 1980, Războiul Rece se apropia și el de final, însă Zidul Berlinului rămânea încă în picioare. America lansează o ”armă” puternică pentru a-i grăbi prăbușirea: cultura pop. În SUA, ciudata familie din serialul de animație The Simpsons atinge inimile rebelilor americani. Angoasa adolescentină definește, de asemenea, și o serie de filme de neuitat a acestei decade și lansează un grup de tineri actori ”răsfățați”. În 1989, un nou spirit de sfidare tinerească devine simbolul libertății atunci când curajul unui bărbat care înfruntă singur o armată face înconjurul lumii. Timp de șase săptămâni, studenții ocupă Piața Tiananmen din China, protestând împotriva reformelor politice. Armata chineză lansează un ultimatum: pleacă sau vei fi îndepărtat cu forța prin orice mijloace necesare. Protestatarii rămân sfidători chiar și când trupele deschid focul. Cu toate acestea, protestele au impact asupra conducătorilor chinezi care implementează reforme economice prin care să îmbunătățească standardul de viață al națiunii.
Comentarii recente