Cu siguranta ca nu exista o reteta universala pentru a creste copii care sa se bucure de succes mai tarziu in viata, insa, oamenii de stiinta au identificat o serie de factori care pot prezice destul de precis daca ai tai copii vor avea succes, sau, dimpotriva. Iata care sunt acestia in randurile de mai jos:
Copiii ajuta la treburile casnice
Copiii care contribuie la treburile casnice (dus gunoiul, spalat vasele, pus rufele la spalat, curatenie etc) sunt responsabilizati din timp cu privire la faptul ca, ca sa fii parte din viata, trebuie sa faci treburile vietii. Julie Lythcott-Haims, fost decan al bobocilor de la Stanford University si autor al cartii “How to Raise an Adult” scrie ca acesi copii care contribuie la treburile casnice invata astfel nu numai ca anumite lucruri trebuie facute, dar si ca, fiecare dintre noi trebuie sa contribuie la binele intregului. Potrivit lui Julie Lythcott-Haims copii care ajuta la treburile casnice vor deveni angajati mai buni, intrucat vor fi mai empatici, vor colabora mai bine cu colegii si vor fi capabili sa isi asume sarcini in mod independent.
Parintii ii invata pe copii aptitudinile sociale de la cele mai fragede varste
Cercetatorii de la Universitatile Pennsylvania si Duke au analizat 700 de copii de la varsta gradinitei pana la 25 de ani si au constatat ca pustii care au abilitatile sociale bine dezvoltate la varsta gradinitei au mai mult succes mai tarziu in viata. Asadar, copiii care pot interactiona cu alti copii fara a fi impinsi de la spate, care ii ajuta pe alti copii, care le inteleg sentimentele si care pot rezolva probleme de unii singuri, ajung cel mai adesea sa termine o facultate si isi gasesc un job full-time inainte de 25 de ani, spre deosebire de copiii cu abilitati sociale mai putin dezvoltate. Acestia din urma sunt mai expusi de asemenea riscului de infractionalitate, viciilor precum alcoolul si incapacitatii de a obtine o locuinta prin fortele proprii.
Asadar, conform unuia dintre cercetatorii implicati in studiul de mai sus, a-i ajuta pe copii sa dezvolte abilitati sociale si emotionale este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru ei ca parinti.
Parintii au asteptari mari de la copii
Analizand datele provenind de la 6.600 de copii nascuti in anul 2001, profesorul Neal Halfon si colegii lui de la Universitatea din California au descoperit ca rezultatele scolare ale copiilor sunt strans legate de asteptarile pe care parintii de la au de la acestia. Asadar, cu cat asteptarile sunt mai mari, cu atat performantele sunt mai bune. Cu alte cuvinte, parintii care si-au dorit ca copiii lor sa mearga la facultate, au facut in asa fel incat pana la urma copiii au ajuns sa urmeze o facultate. Aceasta descoperire confirma inca o data ceea ce se numeste efectul Pygmalion in psihologie, adica, ceea ce asteapta cineva de la o alta persoana poate servi ca o profetie despre realizarile acelei persoane. In cazul copiilor, acestia ajung sa se identifice cu asteptarile parintilor si sa le transforme in propriile asteptari.
Parintii au o relatie armonioasa
Un studiu realizat la Universitatea din Ilinois arata ca copiii provenind din familii armonioase au rezultate mai bune decat cei care provin din relatii conflictuale. Acelasi studiu a mai aratat ca pustii ce cresc in familii monoparentale armonioase pot inregistra rezultate mult mai bune decat cei provenind din familii cu doi parinti aflati mai mereu in stare de conflict. De asemenea s-a mai aratat ca tinerii care au trecut prin divortul printilor lor, inca mai resimteau durerea si stresul provocat de acesta, la 10 ani dupa incheierea acestuia.
Nivelul de educatie al parintilor
Un studiu realizat la Universitatea din Michigan a aratat ca micutii provenind din parinti care au urmat studii superioare, vor urma si ei la randul lor cel mai probabil o facultate. Explicatia consta in faptul ca acesti copii vor avea cel mai probabil aspiratii la fel de inalte ca ale parintilor lor. In acelasi timp s-a demonstrat ca copiii provenind din mame adolescente au avut cele mai mici sanse de a termina un liceu sau de a merge la facultate.
Parintii dezvolta abilitati matematice copiilor de la cele mai fragede varste
O meta-analiza realizata in 2007 pe 35.000 de prescolari din SUA, Canada si Marea Britanie a aratat ca dezvoltarea de abilitati matematice copiilor de la varste foarte fragede se poate transforma intr-un mare avantaj in viitor. Astfel, se arata ca pustii care invata numerele, ordinea lor si diverse operatii matematice simple devreme in viata ajung nu numai sa se descurce bine la matematica mai tarziu in scoala dar inregistreaza performante bune si la lectura.
Parintii dezvolta o relatie afectuoasa cu copiii
Un studiu din 2014 realizat pe in jur de 200 de copii nascuti in saracie a aratat ca acei copii crescuti cu dragoste de parinti in primii trei ani de viata au inregistrat rezultate bune mai tarziu la scoala si au avut relatii sanatoase in jurul varstei de 30 de ani. Cu alte cuvinte, parintii care isi ingrijesc cu dragoste si afectiune copiii de la cea mai frageda varsta, raspunzand corespunzator cerintelor si nevoilor acestora, le asigura micutilor o baza sigura pentru a explora lumea.
Sunt mai putin stresati
Potrivit unui studiu recent, timpul pe care o mama il petrece alaturi de copilul ei intre 3 si 11 ani influenteaza prea putin comportamentul, starea de bine si performantele copilului in viitor. Ba mai mult, se pare ca grija excesiva sau parintele elicopter se poate intoarce impotriva ta mai tarziu. Asadar, stresul unei mame care se zbate sa isi imparta timpul intre job, treburi casnice si stat cu copilul este prea putin resimtit de copil iar motivul pentru care stresul tau va fi resimtit si de micut se numeste contagiune emotionala. Contagiunea emotionala se traduce prin ceea ce resimti atunci cand te intalnesti cu o persoana vesela, desi tu esti trist. Fara sa iti dai seama te vei mai inveseli si tu…
Parintii apreciaza efortul chiar si in cazul unui esec
Felul in care parintii judeca reusitele si insuccesle copiilor, isi va pune amprenta asupra acestora in mod semnificativ. Asadar, daca copilul tau ia o nota mare iar tu ii vei spune ca nota se datoreaza inteligentei cu care a fost inzestrat, copilul va judeca un viitor esec ca fiind cauzat de inteligenta lui nesatisfacatoare. Insa daca vei aprecia o nota mare a copilului ca fiind rezultatul efortului depus de copil pentru a invata, copilul va judeca un viitor esec ca fiind cauzat de faptul ca nu a muncit suficient si data viitoare se va stradui mai mult.
Parintii au venituri mari
Din pacate, in zilele noastre, diferentele socio-economice isi pun amprenta semnificativ asupra performantelor scolare ale copiilor. Asadar, se pare ca performantele scolare ale unui copil provenind dintr-o familie cu venituri mici sunt cu 30% – 40% mai mici decat cele ale unui copil provenind dintr-o familie cu venituri mari.
Foto: inspiringinterns.com
Comentarii recente