Actorul britanic Colin Firth (50 de ani) si-a inaugurat joia aceasta propria stea pe bulevardul celebritatilor Hollywood Walk of Fame, si, ca un adevarat cavaler, i-a dedicat-o sotiei sale, italianca Livia.
Cu aceasta ocazie “constelatia” de pe bulevardul viselor si-a adaugat cea de-a 2 429-a stea. Colin Firth, actorul care si-a dobandit celebritatea odata cu rolul din Mandrie si prejudecata, unde l-a interpretat pe Mr Darcy a continuat sa isi castige simpatia fanilor cu roluri precum cele din: “Bridget Jones’s Diary,” ”Shakespeare in Love,” ”The English Patient” sau “Mama Mia!”. Anul trecut a fost nominalizat la Premiile Oscar, la Globul de Aur si la Screen Actors Guild Awards pentru rolul din pelicula “A Single Man”. Anul acesta actorul este nominalizat pentru cel mai recent rol al sau, regele George VI al Marii Britanii, din drama “The King’s Speech” la Globurile de Aur la categoria “Cel mai bun actor intr-un film din categoria drama”. Filmul care va avea premiera la noi in tara in luna februarie, are 7 nominalizari la editia din acest an a Premiilor Globul de Aur. Se preconizeaza ca rolul din “The King’s Speech” ii va aduce lui Colin Firth si o noua nominalizare la Oscar, insa vom vedea daca acest lucru se va intampla pe 25 ianuarie cand vor fi anuntati nominalizatii la premiile Academiei Americane de Film. Referitor la dezvaluirea propriei stele de pe Hollywood Walk of Fame actorul a recunoscut ca a fost foarte emotionat de acest episod spunand ca “inauntrul meu eram ca un torent clocotind de emotie”. Actorul le-a multumit tuturor celor care au fost alaturi de el la aceasta ceremonie si in special sotiei lui care a fost mereu alaturi de el pe drumul celebritatii spunand: “Cand privesc in jos la aceasta stea, vad numele ei”…
Comentarii recente