Constantin Brâncuşi – cel mai important român din istoria sculpturii mondiale

2.087

Pe 27 aprilie 2013, se împlinesc 106 ani de când Constantin Brâncuşi a părăsit atelierul lui Auguste Rodin, pentru a-şi croi propriul drum în carieră.

Data de 27 aprilie 1907 «este un moment de răscruce în parcursul sculptorului Constantin Brâncuşi, pe care-l va explica mai târziu prin fraza devenită celebră: „În apropierea marilor lucruri nu pot creşte decât lucruri mici”, reluată sub forma „La umbra marilor copaci, nu creşte nimic”.

Viaţa lui Constantin Brâncuşi este o înlănţuire de escapade, de care el îşi aminteşte cu nostalgie în notele de atelier şi în eseurile sale autobiografice, făcute de acesta în stăruinţa de a-şi construi o imagine pentru posteritate, considerând că „toate digurile se rup în faţa destinului” (op. cit, p 7).

Antrenându-ne în căutarea „esenţei lucrurilor”, Constantin Brâncuşi ne propune să trecem împreună cu el tot felul de frontiere, geografice, istorice sau formale. Din România sa natală […] „Patria mea, familia mea. E pământul care se învârte – adierea vântului, norii care trec, râul care curge, focul care dogoreşte, iarba verde – iarba uscată – ţărâna, zăpada” (op.cit, p 5) […] ajungând la Paris, traversând Europa şi călătorind în Statele Unite ale Americii, în India şi în Egipt, el înfăptuieşte un parcurs artistic bogat care-i permite să realizeze o operă originală, purificată de orice influenţă […] o creaţie excepţională, rămasă acum în memoria colectivă şi care, la începutul secolului XX, a deschis căile către modernitate.» (Text constituit din extrase din cartea Brâncuşi, artistul care transgresează toate hotarele. Autor: Doina Lemny. Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2012).

——————————————————-

Biografie Constantin Brâncuşi (Text constituit din extrase din cartea Brâncuşi, artistul care transgresează toate hotarele. Autor: Doina Lemny. Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2012)

«Viaţa lui Constantin Brâncuşi este o înlănţuire de escapade, de care el îşi aminteşte cu nostalgie în notele de atelier şi în eseurile sale autobiografice, făcute de acesta în stăruinţa de a-şi construi o imagine pentru posteritate, considerând că „toate digurile se rup în faţa destinului” (op. cit, p 7).

Născut pe 19 februarie 1987 la Peştişani, comuna Hobiţa, în Gorj, el se recunoaşte în băieţanul, fiul unei familii de ţărani dintr-un sătuc de la poala Carpaţilor păzind oile într-un peisaj idilic, „prin văi şi prin păduri” care-l îmbie la visare. În acest ţinut, în aparenţă de poveste, viaţa este grea, copiii trebuie să lucreze pentru a contribuii la bunăstarea familiei. Astfel, tânărul Brâncuşi va lucra temporar la un dogar, la un olar şi la un fierar, şi din când în când, mai fuge şi de acasă. De fiecare dată, ai lui îl aduc acasă. La 11 ani îşi împlineşte visul: descoperă Târgul Jiu, localitatea cea mai apropiată de cătunul său. Găseşte să lucreze la un boiangiu, dar nu-i place. Atras de Craiova, capitala regiunii sale natale – oraş mai mare şi mai atrăgător pentru un tânăr care îşi caută drumul, depăşeşte încă o etapă a aventurii lui şi vede în aceasta o ocazie de a-şi crea o situaţie: „La vârsta de 11 ani, el fugi din frumosul său colţ şi merse pe jos trei zile şi trei nopţi, căci pe atunci nu erau trenuri şi el nu avea bani ca să ajungă la oraş. Ziua mergea şi noapte se căţăra în copaci ca să nu cadă în gura lupilor. După trei zile ajunse într-un oraş mai mare decât primul şi găsi un stapân… ” (op. cit, p 7).

Hotărât să reuşească, el lucrează temporar în cafenele, unde îndeplineşte cu conştinciozitate sarcinile care i se dau. În timpul puţin care-i mai rămâne, îşi reia ocupaţia de pe timpul când păzea oile: cioplea cu cuţitul mici obiecte din bucăţi de lemn găsite în pădure. Vioara pe care o realizează cu o deosebită măiestrie din scândurerele de lemn de brad luate de la lăzile de ambalaje de la prăvălie este „cheia” care îi deschide calea către o adevărată ucenicie. Sfătuit de clienţii cafenelei unde lucra şi ajutat de patronul său, el se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, oraş care îi acordă burse pentru cei patru ani de studii.

Dar tânărul de 18 ani se visează pe alte meleaguri şi, în timpul vacanţei şcolare din vara anului 1897, se îmbarcă pe Dunăre. Se opreşte la Viena, capitala imperială care înflăcărează imaginaţia tinerilor veniţi de la periferia fostului Imperiu. În timpul şederii sale aici, este angajat la un atelier de mobilă care lucrează pentru firma Thonet şi obţine un certificat de capacitate. Revenit la Craiova, încurajat atât de directorul Şcolii cât şi de „sponsorii” săi, se hotăreşte să se ducă în capitala ţării şi să-şi continuie studiile la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti.

O nouă ocazie i se prezintă. Cu alte perspective care îl încurajează, tânărul Costache (diminutivul de la Constantin), conştient de norocul care a dat peste el, se mobilizează cu tot talentul şi cunoştiinţele sale pentru a reuşi. Mai multe burse, acordate din nou de Craiova, la care se adaugă câţiva bani obţinuţi din micile servicii pe care le găseşte, îl ajută să se întreţină în timpul studiilor la Bucureşti, unde va urma cu conştinciozitate, tot ciclul şcolar. Astfel, el beneficiază de un învăţământ academic predat de profesori formaţi în Şcolile de artă germane. Sculptează studii după natură: Studii de caracter şi Cap de expresie, dar şi altele după sculptura antică. Amintindu-şi de perioada de şcoală de la Bucureşti, el va cita „bustul în stil antic”, Capul lui Laocoon şi mai ales un impresionant Ecorşeu, după statuia antică, reprezentându-l pe Antinous pe care publicul bucureştean a putut să îl remarce la o expoziţie de grup la Ateneul Român, în 1903, la doar câteva luni după ce şi-a obţinut diploma de sfârşit de studii: „Apoi, el a obţinut diploma la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti unde a lăsat renumitul Ecorşeu care era folosit ca model” (op. cit, p 8), noteză el în eseul autobiografic.

După ce a făcut armata, Brâncuşi rămâne la Bucureşti şi continuă să sculpteze într-un atelier pus la dispoziţie de profesorii săi, dar nici acum nu-şi găseşte locul. Cu capul plin de vise, face demersuri să obţină o bursă pentru Roma, oraş-simbol pentru români, care au păstrat nostalgia originilor romane. Roma atrage pe artişti mai ales prin bogăţia statuilor antice. În schimb, tânărul se află într-o perioadă de întrebări cu privire la dorinţa sa de a se confrunta cu anticul. Neobţinând niciun ajutor şi neavând bani, se hotăreşte totuşi să încerce aventura, fără vreun ţel „mărturisit”, chiar dacă trebuia să facă călătoria pe jos, contribuind astfel la formarea legendei pe care o va alimenta toată viaţa. De altfel, va păstra la atelier, printre hârtiile lui, o fotografie în care apare în ţinută de călător, cu o traistă în spate, cu un baston în mână, o imortalizare perfectă a ceea ce el doreşte să transmită.

Cum Parisul i se părea prea îndepărtat, se îmbarcă pe un vapor pe Dunăre şi ajunge la Viena, unde fusese când era mai tânăr. Îşi urmează drumul, atras de frumuseţea peisajului şi de splendorile arhitecturale ale oraşelor din Bavaria. La München rămâne puţin timp înainte de a relua călătoria, trecând prin Zürich şi Basel unde lucrează câteva luni ca „cioplitor de piatră”, în şantiere de construcţii. Îşi va descrie peripeţiile ca pe nişte experienţe dificile, dar care l-au întărit în acelaşi timp: „După şapte ani de muncă precum Hercule, căutând în tot oraşul, fără să îşi găsească un loc, pleacă într-un oraş mai mare în care dobândi cunoştinţe ştiinţifice şi artistice, în timp ce trudi din greu; după ce a făcut şi învăţat ceea ce trebuia în acest oraş – pleacă şi mai departe. Trecând munţii, el ajunse într-un târziu, la apus de soare, la marginea unui lac de pe lângă Pădurea Neagră, acolo de unde izvorăşte Dunărea” (op. cit, p 8).

Lipsa de bani şi bolile (se îmbolnăveşte de o dublă pneumonie şi suferă de febră tifoidă) nu-l descurajează. Din dorinţa arzătoare de a învinge, găseşte puterea să continue. Este pregătit să facă toate sacrificiile pentru a ajunge în capitala Franţei, unde pune piciorul la 14 iulie 1904, epuizat dar fericit. Primit de compatrioţii stabiliţi deja aici, tânărul străbate Parisul în lung şi-n lat pentru a descoperi fiecare colţ. Întâlneşte aici oameni care-l fascinează prin bogăţia lor culturală şi artişti din cele patru colţuri ale lumii reuniţi într-o capitală veselă şi cosmopolită: „Când intri în Paris, intri într-o lume crâncenă – şi indiferent de domeniu, trebuie să te înarmezi cu aceeaşi forţă. Aici toţi sunt războinici, de la copil până la persoana cea mai ocupată. Vai! Ce minunat este să vezi toată această amestecătură de oameni angajaţi în luptă!” (op. cit, p 10).

Găsind aici un mediu care i se pare adaptat aspiraţiilor sale, tânărul Brâncuşi se hotăreşte să se stabilească definitiv în Paris.

Brâncuşi continuă să lucreze aşa cum a fost învăţat la şcoala românească, adică să modeleze busturi şi „capete de expresie” după natură, luând câteodată drept model copii din cartierul unde locuia.

În ianuarie 1906, obţine certificatul de absolvire de la şcoala naţională de Belle-Arte, iar în primavera va participa, pentru prima data, cu un bust în ghips, la Salonul Societăţii Naţionale de Belle-Arte. Din iunie până în noiembrie, are loc la Bucureşti „Expoziţia generală română”, unde este prezentat Ecorşeul. La recomandarea profesorului său, Antonin Mercié, expune la Salonul de toamnă.

Este remarcat de Auguste Rodin şi va expune şi-n următorii ani, în 1907 şi 1909. La recomandarea Otiliei Cosmuţă, ulterior căsătorită Bölöy, şi a Mariei Bengescu, este primit în 1907 în atelierul lui Rodin de la Meudon, unde lucrează ca practician, cu începere din 24 martie. După o lună însă, părăseşte atelierul lui Rodin pentru a-şi găsi propriul drum. Este un moment de răscruce în parcursul său pe care-l va explica mai târziu prin fraza devenită celebră: „În apropierea marilor lucruri nu pot creşte decât lucruri mici”, reluată sub forma „La umbra marilor copaci, nu creşte nimic” (op. cit, p 11).

Expune pentru prima oară două gipsuri la expoziţia societăţii Tinerimea Artistică. Cu această ocazie, Pinacoteca din Bucureşti îi achiziţioneză varianta în ghips a Copilului. Expune patru ghipsuri la salonul din 1907 al Societăţii Naţionale de Belle-Arte, la Paris. Primeşte o comandă pentru un ansamblu funerar din cimitirul Dumbrava din Buzău. Se mută în strada Montparnasse numărul 54, unde începe să lucreze la Rugăciune, una din componentele ansamblului funerar pentru Petre Stănescu. Închiriază un al doilea atelier în strada Odessa numărul 23. Începe să cioplească piatra, tehnică pe care-o va considera „adevăratul drum ce duce spre sculptură” (op. cit, p 154) şi pe care o va adopta ca singura care-i va permite să pună bazele creaţiei sale. Prin intermediul Otiliei Cosmuţă o va întâlni pe baroana Renée Irana Frachon (modelul pentru Muza adormită), care-i va poza până în 1910. Expune un bust în bronz la salonul Societăţii Naţionale de Belle-Arte din Paris (1908). Anul următor, trimite la Bucureşti trei opere pentru expoziţia societăţii Tinerimea Artistică (martie), iar în luna mai, călătoreşte la Bucureşti cu ocazia participării la „Expoziţia oficială de pictură, de sculptură şi de arhitectură”. Juriul expoziţiei, al cărui preşedinte este Spiru Haret, îi acordă premiul doi ex-aeque alături de Dimitrie Paciurea.

În 1910 devine membru fondator al Asociaţiei amicale a românilor din Paris, alături de personalităţi ca George Enescu, Edouard de Max, Theodor Pallady, Ştefan Popescu şi doctorii Soloman Basile Marbé şi Jean C. Livaditti. Expune pentru întâia oară la Salonul independenţilor din Paris, unde va continua să expună cu regularitate până în 1913, apoi 1920.

O întâlneşte pe Margit Pogany, tânără artistă unguroaică, venită la Paris să-şi continue studiile. Prezintă Cuminţenia pamântului, la Bucureşti, la expoziţia societăţii Tinerimea Artistică. Frecventează cenaclul artistic şi literar „Les soirées de mardis”, condus de poetul Paul Fort, unde se regăsesc artişti ca Guillaume Apollinaire, F.T. Marinetti, Amedeo Modigliani, Fernard Léger, Pablo Picasso, ş.a.m.d. Devine membru al societăţii Tinerimea Artistică din Bucureşti şi participă la expoziţia din noiembrie-decembrie, cu primul Sărut, expus sub titlul Fragment de capitel. Cunoscându-l pe Marcel Duchamp, acesta îi va deschide sculptorului român porţile pieţei artistice americane.

În 1913 expune cinci lucrări la „Armony Show” din New York (17 februarie-15 martie): patru ghipsuri: Domnişoara Pogany I, Muza adormiă, O Muză, Sărutul şi Tors de femeie în marmură. Expoziţia va fi itinerată la Art Institute din Chicago (28 martie – 16 aprilie) şi la Copley Society din Boston (28 aprilie – 19 mai). Operele sale cât şi cele ale lui Duchamp, Matisse şi Pach provoacă un mare scandal public prin modernitatea lor. Expune trei sculpturi în Salonul Independenţilor. Ministrul de Interne Vasile C. Morţun îi comandă un monument care urma să fie închinat matematicianului şi fostului Ministru al Instrucţiunii Publice, Spiru Haret.

Reprezintă România, în 1913, împreună cu alţi artişti printre care Grigorescu, Luchian, Paciure Steriadi şi G. D. Mirea, la a unsprezecea Expoziţie de artă de la München. Expune apoi trei sculpturi la Salonul Asociaţiei Artiştilor Aliaţi de la Londra.

În 1914, participă cu şase opere la „Expoziţia de artă modernă”, organizată de Alexandre Mercereau la Praga (februarie-martie). Prezintă în martie, la Tinerimea Artistică, şase sculpturi printre care Rugăciune. Între 12 martie–1 aprilie, Edward Steichen îi organizează prima expoziţie personală la Photo-Secession Gallery din New York, condusă de artistul fotograf Alfred Stieglitz. Agnes şi EugneMeyer Jr., Alfred Stieglitz şi John Quinn (care avea să devină cel mai important colecţionar al său) îi achiziţionează lucrări. Brâncuşi este cunoscut foarte repede de colecţionarii şi galeriştii americani. E bucuros că are posibilitatea să facă două călătorii lungi la New York în 1926 şi o alta în 1939. Descoperă acolo o arhitectură şi o civilizaţie care-i înflăcărează imaginaţia. Este tentat de America. În notele sale de atelier, el descrie diferenţa faţă de Vechiul Continent: „Europa a început cu luxul, America, cu nevoile: de aceeia ea cunoaşte progresul” (op. cit, p 10). În ciuda fascinaţiei produse de „această ţară a poveştilor cu zâne a cărei zână este banul” (op. cit, p 10), el va reveni la Paris unde tot timpul s-a simtit ca acasă.

Călătoreşte în România (26 mai–17 iunie 1914) şi instalează în cimitirul Dumbrava, din Buzău, pe socluri de piatră de Măgura, cele două sculpturi: Portretul lui Petre Stănescu şi Rugăciune. Fântâna lui Narcis, concepută ca monument dedicat lui Spiru Haret, este refuzată de comanditar. Reîntors la Paris închiriează un atelier în strada Châtillon, la numărul 36. În acest an, Brâncuşi va începe să-şi fotografieze singur sculpturile, find atras de fotografie încă de când a pus piciorul în capitala franceză.

Pe 28 decembrie 1915, participă la expoziţia cu vânzare de la galeria Bernheim-Jeune pentru ajutorarea artiştilor polonezi, victime ale războiului.

În prima zi a anului 1916, se instalează la Intrarea Ronsin la numărul 8, dar păstrează şi atelierul din 54 rue du Montparnasse, până la 10 octombrie. Expune două opere la Salonul Artiştilor asociaţi din Londra (martie) şi are a doua expoziţie personală la New York, la Modern Gallery, condusă de Marius de Zayas. Colecţionarul Walter Arenssberg achiziţionează o primă sculptură a lui Brâncuşi. John Quinn începe să-i cumpere opere prin intermediu pictorului american Walter Pach. Participă cu câteva sculpturi la Expoziţia Artiştilor Independenţi, la Grand Central Palace din New York, în 1917. În vara anului următor, îşi rupe piciorul în timpul unei vacanţe în sudul Franţei (Chausse, Grad), unde se dusese la invitaţia unei prietene, Odette de Saint-Paul. Este tratat la spitalul din Alès, în august şi în septembrie, apoi la spitalul Necker din Paris. În acest timp, desenează şi realizează acuarele.

La 14 iulie 1918, apare la Paris lucrarea La Roumanie en images, care conţine un articol de Maria Bengescu asupra artei lui, ilustrat cu cinci reproduceri din sculpturile sale. Tot în acest an sculptează prima Coloană fără sfârşit, ca operă statică.

Principesa X, una din cele trei opere pe care le prezintă la Salonul Independenţilor în 1920 este refuzată ca fiind o operă pornografică. Urmează un protest „Pentru independenţa artei” publicat în Le journal de peuple ce este semnat de peste şaptezeci de personalităţi, artişti şi intelectuali, între aceştia, unii foarte apropiaţi lui Brâncuşi, precum V.G. Paleolog, Erik Satie, Mme Curie (Miliţa Petraşcu), Francis Picabia, Jean Cocteau, Pablo Picasso, Fernad Léger ş.a.m.d.

Este invitat să participe la a doua expoziţie a Secţiunii de Aur la Galeria La Boétie, călătoreşte din nou la Bucureşti cu ocazia unei expoziţii a grupului Arta Română şi participă la New York la expoziţia inaugurală (30 aprilie-15 iunie), organizată de Societatea Anonimă. În 1921, croitorul-designer şi colecţionarul Jacques Doucet îi cumpără o Danaidă (1913).

Câteva din sculpturile sale sunt reproduse de Marcel Duchamp în revista Dada, publicată împreună cu Man Ray la New York în aprilie. Călătoreşte în România prin Italia, Grecia şi Turcia. La întoarcere se opreşte la Praga, Berlin, Bruxelles, urmând ca la sfârşitul anului, să călătorească în Corsica.

Expune douăzeci şi două de sculpturi şi un desen, majoritatea din colecţia Quinn la „Expoziţia de arta franceză contemporană” care se ţine la Sculptors´Gallery din New York, în anul 1922.

Între 11 septembrie şi 7 octombrie, călătoreşte în România, însoţit de o prietenă americancă, Eileen Lane, care-l va inspira în realizarea unui bust în onix, din cele mai abstracte. Se opreşte în satul său natal, apoi la Peştişani unde ar dori să instaleze un monument închinant eroilor din această localitate. Vizitează câteva cariere pentru a alege piatra, după care se întoarce la Paris prin Roma şi Marsilia.

În 1923 este decorat de regele Ferdinand I cu ordinul „Steaua României”, alături de Cecilia Cuţescu-Storck, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Toniţa şi alţii. Tristan Tzara îi face cunoştinţă cu Nacy Cunard, care-l va vizita adesea la atelier şi care-i va servi ca model pentru sculptura sa Tânără femeie sofosticată (1925-1926).

În martie 1924 ilustrează împreună cu Picasso, Pascin şi Lhote programul Serii Bal banal, organizată de Uniunea Artiştilor Ruşi. Expune două opere în cadrul pavilionului românesc al Bienalei de la Veneţia. În august, petrecându-şi vacanţa la Saint-Raphaël, improvizează Templul Crocodilului, luând ca punct de pornire o bucată de stejar de care s-ar fi agăţat pentru a se salva de la înec.

La Bucureşti, numărul din ianuarie 1925 al revistei Contimporanul este închinat lui Brâncuşi. Suplimentul „Arts” al revistei This Quarter publică un autoportret fotografic al artistului, o culegere a celor mai cunoscute aforisme ale sale şi povestirea Histoire des brigandes, reunite de Irina Codreanu. Paginile sunt ilustrate cu patruzeci de produse după sculpturile sale şi cinci desene. În acelaşi an, participă cu trei sculpturi şi cinci desene la expoziţia „Tri-Naţional Art: French, British, American”, organizată de Marius de Zayas la galeria Durand-Ruel la Paris. Această expoziţie este itinerată la Londra, iar Brâncuşi participă la vernisaj.

În primele luni ale anului următor, călătoreşte la New York, pentru pregătirea expoziţiei personale de la Wildenstein Galleries, unde prezintă opt sculpturi şi mai multe desene. În timpul absenţei sale din Paris, Duchamp se ocupă de toate problemele de la atelier. Penguin Club îşi organizează balul anual (Firemens´Bal), avându-l ca invitat de onoare pe Brâncuşi. Îl întâlneşte pe arhitectul William Lescaze cu care proiectează instalarea unei Coloane fără sfârşit la New York.

La întoarcerea în Paris, în martie, primeşte un aviz de expulzare din atelier pentru insalubritate. Astfel, caută împreună cu Duchamp şi Roché un teren pentru a-şi construi un atelier.

În luna mai, instalează în grădina lui Edward Steichen de la Voulangis, în regiunea pariziană, o Coloană fără sfârşit, înaltă de peste şapte metri (nouă moduli întregi şi două jumătăţi), cioplită în lemn de plop, pe care o va demonta în 1927. Călătoreşte la Anvers pentru a asista la vernisajul „Expoziţiei de artă franceză modernă” la Salonul de artă contemporană, unde el prezintă şase sculpturi. Expune două sculpturi la Salonul de la Tuileries, la Paris, la care va fi prezent şi în 1927, 1928, 1929 şi 1933.

La 21 septembrie 1926, pleacă pentru a doua oară în Statele Unite pentru a-şi organiza a doua expoziţie la Brummer Gallery. La 20 octombrie, Duchamp ajunge la New York cu lăzile cu douăzeci de sculpturi de Brâncuşi. La 21 octombrie, vama americană cere o taxă de vamă pentru „obiectele” din lăzi, de 40% din valoarea lor, dar le lasă să intre pe teritoriul american pentru expoziţia de la Brummer Gallery. Din 17 noiembrie până în 15 decembrie, are loc a patra expoziţie personală a lui Brâncuşi la New York, unde sunt prezentate 42 de sculpturi (dintre care 5 socluri), 27 de desene şi o pictură. În cadrul expoziţiei de artă modernă a Societăţii anonime, organizată de Marcel Duchamp la Brooklyn Museum, Brâncuşi prezintă Leda în marmură albă (1920). În decembrie, Brâncuşi se întoarce la Paris.

În 1927, expoziţia de la Brummer Gallery este prezentată la Arts Club din Chicago, din 4 până la 22 ianuarie, cu ajutorul lui Alice Roullier şi instalată de Marcel Duchamp. Artistul şi criticul de artă Walter Pach ţine două conferinţe despre opera sculptorului român. Arts Club din Chicago cumpără Pasărea în zbor în bronz (1919-1920), care a aparţinut lui John Quinn. Jurnalul The Dial publică un articol important despre Brâncuşi, semnat de Doroty Dudley, care, împreună cu surorile ei, Catherine şi Caroline, face parte din cercul de prieteni ai sculptorului. La 26 ianuarie, Steichen şi Duchamp, sfătuiţi de avocatul colecţionar Maurice Speiser, protestează în faţa justiţiei americane împotriva deciziei vămii americane. O lună mai târziu, Duchamp încarcă cele 15 sculpturi ale lui Brâncuşi pe vapor şi pleacă spre Franţa.

În perioada aprilie-mai, expune Domnişoara Pogany II la „Expoziţia internaţională de artă” de la Toronto, apoi la Buffalo (New York); această operă este cumpărată de Albright Art Gallery.

În iunie, primeşte o a doua înştiinţare de expulzare din atelierul din Intrarea Ronsin numărul 8. Închiriază pe numele lui Duchamp un atelier la numărul 11. La 21 octombrie 1927 începe procesul „Brâncuşi împotriva Statelor Unite”, în care sculptorul este reprezentat de avocatul din Philadelphia, Maurice Speiser. Edward Steichen, Jacobo Epstei, Forbes Watson, Frank Crowninshield, William H. Fox, editorii revistelor The Arts şi Vanity Fair şi criticul Henry McBride sunt martorii lui Brâncuşi. Spre sfârşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie, demontează cu ajutorul lui Man Ray Coloana fără sfârşit din grădina propietăţii lui Edward Steichen de la Voulangis şi o instalează în propriul atelier. La sfârşitul lui noiembrie se duce la Nacy pentru a lucra în atelierul lui Jean Prouvé la şlefuirea Noului – născut, realizat – fapt excepţional – din oţel inoxidabil. Martie 1928, în timpul procesului, artiştii academişti americani, Robert I. Aitken şi Thomas H. Jones, propuşi ca martori din partea vămii americane, afirmă că operele lui Brâncuşi nu sunt artistice. Participă cu patru sculpturi şi două desene la „Expoziţia de artă franceză contemporană” de la Muzeul Naţional de Artă Occidentală de la Moscova, care va fi itinerată şi la Leningrad. La 26 noiembrie, justiţia americană se pronunţă în favoarea lui Constantin Brâncuşi în cadrul procesului Păsării în zbor. „Greşeala Vamei este că a crezut că păsările pe care le-am expus la New York sunt toate aceleaşi” (op. cit, p 55), avea să declare Brâncuşi. În aprilie 1929 participă împreună cu Bourdelle, Maillol şi Despiau la a II-a „Expoziţie internaţională de sculptură”, la galeria G. Bernheim din Paris. La sfârşitul lunii aprilie, editorii Harry Crosby şi soţia sa Polly, reprezentând editura Black Sun Press, îi cere să deseneze un portret al lui James Joyce pentru frontispiciul volumului Tales told of Shem and Shaun: editorii selecţioneză dintre mai multe schiţe figurative un portret simbolic în formă de spirală. În mai, Jean Arp scrie un poem despre Coloana fără sfârşit. Moholy-Nagy îi consacră mai multe pagini însoţite de şapte fotografii după operele sale în Bauhausbuch: von Material zu Arhitektur (München). Benjamin Fondane (Barbu Fundoianu) publică un articol în Les Chaires de l´Étoile. Execută ilustraţii pentru cartea lui Ilarie Voronca Plante şi animale şi trei sculpturi la „Ausstellung Abstrakter und Surrealisticher Malerei und Plastik”, la Zürich, din 6 octombrie până în 3 noiembrie. Prezintă trei sculpturi la expoziţia „Seit Cézanne in Paris”, la galeria Flechtheim din Berlin, din 23 noiembrie până în 24 decembrie. Îşi amenajează un mic laborator fotografic şi cumpără material perfecţionat pentru developare şi un aparat de 16 mm.

În prima lună a anului 1930, Brâncuşi va face cunoştinţă cu pianista englezoiacă Vera Moore, de care îl va lega o pasionantă poveste de dragoste, care va dura până la sfârşitul vieţii. În februarie, închirizează un al treilea local în Intrarea Ronsin, alipit primelor două. Face transformări în acest spaţiu mărit şi instalează două freze electrice. Din septembrie până în octombrie, călătoreşte în România, vizitând Bucureştiul, Hobiţa şi Petroşani.

Îl va cunoaşte pe maharajahul Yeshwanr Rao Holkar din Indore care-i cumpără o Pasăre în zbor din bronz şlefuit (1927-1931) şi-i comandă alte două, una în marmură neagră şi alta în marmură albă. Opera turnată în bronz este achiziţionată pe loc, cu ocazia vizitei maharajahului în atelier. Păsările urmau să fie aşezate într-un Templu al descătuşării (al meditaţiei), pe care maharajahul intenţiona să-l comande sculptorului.

La 22 septembrie 1931, Brâncuşi este decorat de către regele Carol al II-lea cu ordinul Meritul Cultural pentru arte plastice, la propunerea istoricului Nicolae Iorga, pe atunci secretar de stat, pe probleme de artă. În noiembrie 1933, Duchamp pleacă la New York pentru a-i pregăti expoziţia de la Brummer Gallery. Vaporul ajunge la New York cu 35 de lăzi conţinând 50 de opere şi cântărind 24 de tone. Pe 17 noiembrie, se deschide cea de a doua expoziţie personală de la Brummer Gallery, unde Marcel Duchamp a instalat 57 de sculpturi, dintre care 7 aparţin colecţiilor americane. Expozitia a înregistrat un mare succes la public şi cinci sculpturi au fost vândute (pentru 66.173 dolari).

În 1936, Brâncuşi participă cu şase sculpturi la expoziţia „Cubism şi artă abstractă” la Museum of Modern Arts la New York (9 martie-19 aprilie), expoziţie itinerată la San Francisco şi Cleveland, unde numai două sculpturi de Brâncuşi vor fi prezentate. În mai, vinde cele două Păsări în zbor (în marmură albă şi marmură neagră), comandate de maharajahul din Indore pentru proiectul Templu al descătuşării. Trimite două sculpturi la Londra pentru „Expoziţia internaţională suprarealistă”, organizată între 11 iunie şi 4 iulie la New Burlington Galleries. Pe 1 octombrie, ocupă un al patrulea atelier alipit celor trei. La începutul lunii decembrie, vorbeşte cu inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan despre proiectul ridicării unei Coloane fără sfârşit la Târgu Jiu.

Prezintă, în 1937, Păsăruica (L´Oiselet, 1928) din bronz şlefuit la secţia românească din cadrul „Expoziţiei Internaţionale” de la Paris. Între iunie şi septembrie, călătoreşte în România pentru supravegherea lucrării, numai la proiectul iniţial, care ar fi trebuit să se reducă doar la Coloana fără sfârşit. La întrevederea pe care sculptorul o are în satul Poiana cu comitetul Ligii, îşi anunţă intenţia de-a adăuga Masa tăcerii şi Poarta Sărutului . „Monumentul” comandat lui Brâncuşi tinde să devină un ansamblu a cărei expresie plastică şi semnificaţie trebuie căutată la punctul de confluenţă al sculpturii cu arhitectura şi urbanismul. Sculptează un element în lemn de tei pentru a fi luat drept model pentru turnarea tuturor elementelor. Vizitează carierele de piatră şi începe să sculpteze Poarta Sărutului cu ajutorul pietrarilor şi mai ales al lui Ion Alexandrescu. În septembrie, atelierele de la Petroşani toarnă în fontă elementele Coloanei fără sfârşit. Brâncuşi cere ca metalizarea lor să fie galbenă. Pe 27 octombrie, se întoarce în România pentru a asista la montarea Coloanei fără sfârşit şi la amplaserea primei variante a Mesei tăcerii. Iar pe 15 noiembrie se întoarce în Franţa.

În ultima luna a anului 1937, el pleacă în călătorie în India pentru a repera la Indore un loc pentru a instala un Templu al eliberării (Templul dragostei) comandat de un maharajah şi cu care, în final, nu se va mai întâlni, din motive necunoscute, iar Templul descătuşării nu va fi realizat niciodată. Se întorce în Franţa după două săptămâni, după o escală de numai două zile în Egipt. Celor care se mirau de escala sa surprinzător de scurtă în Egipt, Brâncuşi le explica că aceste două zile de vizitare a piramidelor i-au fost de ajuns ca să mediteze toată viaţa. Anul următor, Brâncuşi trimite 4 opere la „Expoziţia de artă abstractă” („Tentoonstelling Abstract Kunst”), organizată de Steidelijk Museum din Amsterdam, între 2 şi 24 aprilie. Între iunie-iulie, revine la Târgu Jiu pentru a supraveghea finisarea ansamblului. Înlocuieşte prima Masă a tăcerii cu o alta mai mare, înconjurată de 12 taburete în formă de clepsidră. După plecarea sa în Franţa, între 20-25 iulie, se face metalizarea Coloanei fără sfârşit. Revine apoi în ţară pe 20 septembrie ca să vadă ansamblul terminat şi asistă la ceremonia religioasă organizată în onoarea monumentului ridicat. „Ar fi suficient să o retezi, pentru a o transforma într-o sculptură. De altminteri, Coloana este ea însăşi o sculptură, chiar şi mai mult, una dintre cele mai perfecte” (op. cit, p 85), afirma artistul. În 1938, prima monografie despre Brâncuşi, semnată de Vasile Georgescu Paleolog, apare la Craiova, la Tipografia Ramuri. În perioada aprilie-mai 1939, Brâncuşi participă la expoziţia „Sculptură contemporană”, organizată la galeria Guggenheim Jeune, la Londra. Pe 19 aprilie, pleacă spre New York cu pachebotul „Paris”, pentru a asista la cea de-a zecea aniversare a Muzeului de Artă Modernă, prilej cu care se organizează expoziţia „Arta timpurilor noastre”, unde expune două sculpturi. Călătoreşte la Philadelphia, Washington şi Chicago unde, cu ocazia unui interviu cu jurnaliştii americani, vorbeşte despre ansamblul de la Târgul Jiu şi despre dorinţa sa de a ridica o Coloană fără sfârşit în oţel inoxidabil de înălţimea unui zgârie-nori. Evocat din nou în 1955, proiectul nu va fi realizat niciodată.

În timpul războiului, în perioada 1940-1944, se izolează în atelier. Participă uneori la expoziţii colective, mai ales în Statele Unite. În iarna anului 1940, primeşte vizita lui Peggy Guggenheim, care-i cumpără Pasărea în zbor din bronz şlefuit. În iulie 1941, cumpără un ultim atelier pe care-l foloseşte ca depozit şi unde sculptează în lemn. În octombrie 1943, operele sale din colecţia V.N. Popp sunt prezentate la manifestarea „Săptămâna Olteniei”. Apare la editura Ramuri din Craiova A doua carte despre C. Brâncuşi, de V.G. Paleolog (1943), iar la Bucureşti apare volumul închinat lui Brâncuşi, intitulat Portrete şi controverse, publicat de Petre Pandea (1946), urmând ca un an mai târziu, V.G. Paleolog să publice în franceză, la editura Forum din Bucureşti, monografia Brâncuşi.

În luna iulie 1947, participă la expoziţia „Artă franceză pentru ajutorarea copiilor români” organizată la Clubul Chaillot din Paris. Participă şi la expoziţia „Teme şi variaţiuni în pictură şi sculptură” organizată la Museum of Modern Art din Baltimore (15 aprilie – 23 mai 1948). În noiembrie, participă la expoziţia „Aspecte universale din arta modernă” la Museum of Modern Art din New York. O lună mai târziu, participă la expoziţia „Moştenirea lui Auguste Rodin” la Buchholz Gallery din New York şi are loc deschiderea Galeriei Naţionale a Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti, unde sunt expuse două opere ale lui Brâncuşi: Porteretul pictorului Nicolae C. Dărăscu şi Somnul. Prezintă patru sculpturi (reproduse în catalog) la expoziţia „Primii maeştri ai artei abstracte” (1949) la galeria Maeght din Paris.

În anul 1950, Constantin Brâncuşi cere cetăţenia franceză. În acelaşi an, Walter şi Louise Arensberg donează colecţia lor de picturi şi sculpturi muzeului din Philadelphia. Colecţia cuprinde 22 de sculpturi şi desene de Brâncuşi. Un an mai târziu, Brâncuşi participă la expoziţia „Suprarealism şi abstracţiune” (cu operele din colecţia Peggy Guggenheim) la Stedelijk Museum din Amsterdam, apoi la Palais des Beaux-Arts din Bruxelles şi la Kunsthalle din Zürich. În iunie, participă la expoziţia „De Stijl”, la Stedelijk Museum din Amsterdam, iar în septembrie, participă la expoziţia „De la Brâncuşi la Duchamp” la Sidney Janis Gallery din New York. În 1952, expune câteva opere la National Gallery of Victoria din Melbourne. În catalogul celui de al VI-lea „Salon al tinerei sculpturi a Parisului” dedicat lui Rodin, Brâncuşi îi aduce un omagiu maestrului său. Urmează apoi participările la expoziţia „Opera secolului XX” organizată de Jean Cassou la Musée National d´Art Moderne din Paris (expoziţia va fi reluată în iunie la Tate Gallery din Londra sub titlul „Capodopere ale secolului XX”), expoziţia „Sculptura secolului XX” organizată la Philadelphia Museum of Art şi expoziţia „În memoria Katherinei S. Dreier, 1877-1952. În anul următor, participă şi la alte expoziţiii: „Maeştrii francezi” la Sidney Janis Gallery din New York, „Sculptura secolului XX” la Art Institute of Chicago (reluată în aprilie la Museum of Modern Arts din New York), „Cubismul 1907-1914” la Musée National d´Art Moderne din Paris, la „a II-a Bienală internaţională de sculptură”, organizată în parcul Middelheim din Anvers, la „75 de ani de sculptură” la Museum of Fine Arts din Houston şi la expoziţia „Sculptura şi desenele sculptorilor”, la Kurt Valentin Gallery din New York. În vara anului 1954, Constantin Brâncuşi, expune trei sculpturi şi un desen la expoziţia „Şapte pionieri ai culturii moderne” organizată la Hotel de Ville d´Yverdon, în Elveţia. Expoziţia va fi itinerată în noiembrie la Kunsthausdin Zurich sub „Beründer dea Modernen Plastik” (Les fondementes de la plastique moderne). În luna ianuarie a anului 1955, sculptorul îşi rupe piciorul – accident care-i va provoca dureri până la sfârşitul vieţii. Are loc retrospectiva operelor sale la Solomon R. Guggenheim Museum, din 26 octombrie până în 8 ianuarie 1956. Expoziţia va fi itinerată la Philpdelphia Museum of Art, din 27 ianuarie până în 26 februarie 1956. Un comitet de cetăţeni din oraşul Chicago, condus de Barnet Hodes, are iniţiativa instalării unei Coloane fără sfârşit din oţel inoxidabil, înaltă de 400 de metri, pe malul lacului Michigan, în anul 1956. Proiectul nu va fi realizat din cauza sănătăţii şubrede a sculptorului, care dorea să se ducă personal să vadă locul amplasării monumentului. Un alt proiect îi este prezentat: o sculptură monumentală trebuia să se ridice în grădina clădirii UNESCO din Paris. Nici acest proiect nu va fi realizat. Pe data de 1 decembrie 1956, cu prilejul celei de a optzecea aniversări, Muzeul de Artă din Bucureşti organizează o expoziţie cu lucrările lui Brâncuşi. Christian Zervos pregăteşte un număr special al revistei pe care o conduce, Les Cahires d´Art, consacrat sculptorului.

Pe 16 martie 1957, marele sculptor Constantin Brâncuşi se stinge din viaţă. În data de 19 martie are loc ceremonia religioasă la biserica ortodoxă din strada Jean-de-Beauvais la Paris, ocazie cu care iau cuvântul Jean Caussou, directorul Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris, Georges Salles, directorul muzeelor franceze şi Basile Munteanu, director al şcoli româneşti de la Fomtenay-aux-Roses. Este înmormântat în cimitirul Montparnasse.

Începând cu 1942, Brâncuşi va consacra ultimii cincisprezece ani din viaţă prezentării operei sale, preocupat fiind de soarta ei. Nu mai vrea să se despartă de sculpturile sale, care constituie în atelier cadrul său de viaţă şi totodată un muzeu deschis tuturor celor care doresc să-l viziteze. El însuşi face parte din acest „decor”. Operele se găsesc în atelierul cel mare, acoperite cu pânză albă, pe care o ridica în faţa vizitatorilor cu un gest teatral. Vizite profesionale, primiri călduroase: este foarte la modă să vizitezi atelierul lui Brâncuşi. Pentru a o face, trebuie să treci printr-o cunoştinţă sau să stabileşti o oră anume. Studenţii în arte sau artiştii sunt primiţi mai uşor. Criticul de artă Waldelmar George povesteşte acest ritual intrat în legendă: „Vizitatorii lui Constantin Brâncuşi îşi anunţau vizita printr-un gong. Când era dispus să-i primească, sculptorul venea în persoană să deschidă. Apărea într-o ţinută ca de zidar, cu un toiag de peregrin în mână. Făcea înconjurul atelierului împreună cu vizitatorii, apoi se aşeza pe unul dintre taburete. Şantierul de lucru al lui Constantin Brâncuşi era sanctuarul noii sculpturi europene. Bătrânul mergea încet printre capodoperele pe care şi le disputau muzeele celor două lumi, dintre care câteva vor trece la Muzeul de Artă Modernă din Paris” (el ignora fără îndoială că anumite muzee americane, cât şi Muzeul Naţional de Artă din Paris, aveau deja opere de Brâncuşi).

Evocând Coloana fără sfârşit, în 1967, Mircea Eliade se gândeşte la o „axă care susţine Cerul şi asigură în acelaşi timp comunicarea între Pământ şi Cer. Alături de acest axis mundi, presupus a fi situat în Centrul Lumii, omul poate să comunice cu puterile celeste. […] Imaginea evoca simbolismul ascensiunii, al zborului, al transcendenţei”. Înscrisă astfel pe verticala care sfidează înălţimile, sculptura lui Brâncuşi dezvăluie atracţia artistului către aerian desprins de teluric, de măreţie şi de retorică. Ansamblul este de o nemaipomenită originalitate, situându-se în atemporalitatea şi cum ecourile artei Cicladelor, ale artei româneşti, ale artei africane sau ale artei orientale s-ar şterge în faţa măiestriei artistului de a distila timpul şi de a extrage „sufletul” din materie, pentru a-i da o existenţă reală. „Am făcut materia să exprime inexprimabilul.” (op.cit, p 63)

Antrenându-ne în căutarea „esenţei lucrurilor”, Brâncuşi ne propune să trecem împreună cu el tot felul de frontiere, geografice, istorice sau formale. Din România sa natală […] „Patria mea, familia mea. E pământul care se învârte – adierea vântului, norii care trec, râul care curge, focul care dogoreşte, iarba verde – iarba uscată- ţărâna, zăpada” (op.cit, p 5) […] ajungând la Paris, traversând Europa şi călătorind în Statele Unite, în India şi în Egipt, el înfăptuieşte un parcurs artistic bogat care-i permite să realizeze o operă originală, purificată de orice influenţă […] o creaţie excepţională, rămasă acum în memoria colectivă şi care, la începutul secolului XX, a deschis căile către modernitate.»

„Zăresc o formă într-un bloc de piatră sau într-o bucată de lemn pe care o însufleţesc pentru a o elibera. ” (op.cit, p 5)

——————————————————–

Pentru astfel de români precum Constantin Brâncuşi a luat naştere „Români pentru o lume”, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache.

E rândul tău să pui România pe hartă!

„Români pentru o lume” reprezintă un omagiu adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori. Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online (pe www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/RomaniPentruOLume) de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc. În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate.

Parteneri principali: Primăria Sectorului 1 Bucureşti

Parteneri: Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional George Enescu.

Sponsori: Amgen; Asirom; Aristocrat Events Hall; BASF; Birou de Arhitectură Pintilie; Casa Anke; Gilescu, Văleanu şi Partenerii; IBIS Hotels; DB Schenker; Intesa Sanpaolo Bank; RIFIL; Sense; Ţuca Zbârcea & Asociaţii; DSV SOLUTIONS.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Spectacular TV, Getica OOH, Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, Cocor, Rebus, Observatorul Cultural, Q Magazine, Ziarul Ring, Revista Centrul Vechi, Deutsche Zeitung, Şapte Seri, Academia Caţavencu, România Liberă, eva.ro, cinefan.ro, stirifeldefel.ro, egophobia.ro, avocatnet.ro, lsrs.ro, Book Mag, Art Act Magazin, Calendar Evenimente.