Sambata, 9 noiembrie, de la 20:30, la Pro Tv, la Vocea Romaniei incepe etapa incendiara a confruntarilor, iar cei patru antrenori si-au ales, la fel ca in fiecare sezon, un co-antrenor care sa ii consilieze.
Dupa sase show-uri in care numai vocile i-au diferentiat pe aspirantii la marele titlu, Loredana, Smiley, Brenciu si Moga si-au format echipele alcatuite din cate paisprezece concurenti cu care vor merge mai departe in competitie. Fiecare antrenor va stabili duete intre membrii echipei sale, in urma carora unul dintre ei va fi eliminat. Pretentiile celor patru antrenori sunt mai ridicate ca niciodata, insa nu le va fi deloc usor sa ia o decizie, asa ca sfaturile co-antrenorilor vor fi extrem de pretioase.
Mai mult, regulile jocului se schimba din acest sezon la Vocea Romaniei. Dupa fiecare duet, concurentul care nu a fost ales de catre propriul antrenor poate fi “furat” si adus in alta echipa de oricare dintre ceilalti trei prin apasarea butonului verde. Daca se intampla ca mai multi antrenori sa isi doreasca vocea aflata pe scena, alegerea va apartine concurentului, la fel ca in etapa auditiilor pe nevazute. Moga, Brenciu, Loredana si Smiley au dreptul sa “fure” fiecare cate doi concurenti din echipele colegilor.
Cornel Ilie, solistul de la Vunk, este in acest sezon asul din maneca Loredanei la Vocea Romaniei. “Sunt mandru ca fac parte din acest proiect. Daca anii trecuti ma uitam la televizor la Vocea Romaniei si tineam ba cu unul, ba cu altul, incercam sa ma pun in pielea antrenorilor, acum am vazut ca de acolo pare mult mai usor decat este de fapt. Cand iei parte la dueluri, iti dai seama ca toti sunt foarte buni si diferenta intre ei este doar de cateva note”, spune Cornel.
Cat despre colaborarea cu Loredana, solistul declara: “Ma bucur ca am colaborat si la Vocea Romaniei chiar in perioada in care ne ocupam de lansarea unei noi piese, «Nu stiu cine esti», pe care eu i-am scris-o. Imi place ca vorbim aceeasi limba si ce simt eu fata de unele prestatii, simte si ea, suntem pe aceeasi lungime de unda”.
Alaturi de Smiley se va afla si in acest an Serban Cazan, absolvent de Conservator si producator în cadrul Hahaha Production. Serban creeaza de cinci ani hit dupa hit impreuna cu cel mai zambaret antrenor de la Vocea Romaniei.
“Spiridusul” Moga, dupa cum s-a autointitulat, va pleca urechea la sfaturile lui Randi, cel care i-a fost co-antrenor si in anii trecuti la “Vocea Romaniei”.
Ca si in celelalte doua sezoane ale competitiei, Horia se va sfatui cu buna sa prietena, Monica Anghel. “Colaborarea din acest an cu Horia la Vocea Romaniei mi se pare cea mai buna de pana acum. Eu am deja preferatii mei printre concurenti si cred ca Vocea Romaniei se afla in echipa lui, sunt convinsa ca si Horia crede acelasi lucru”, a declarat Monica.
Sambata viitoare, 9 noiembrie, de la 20:30, telespectatorii vor vedea care sunt primele duete ce intra pe scena de la “Vocea Romaniei” si cine sunt vocile ce vor continua lupta pentru marele titlu, numai la Pro Tv.
Comentarii recente