Joi, 2 mai, de la ora 20.00, HBO prezinta in premiera documentarul Chernobyl Heart/Catastrofa de la Cernobil, o productie SUA 2003, in regia lui Maryann DeLeo care vorbeste despre impactul inca persistent al celui mai grav accident nuclear din istorie asupra localnicilor – printre care copii ale căror vieţi au fost schimbate definitiv chiar înainte să se fi născut.
Cel mai teribil accident nuclear din istorie s-a întâmplat pe 26 aprilie 1986. În acea zi, o explozie în inima centralei nucleare de la Cernobîl, în Ucraina, a propulsat 190 de tone de uranium și grafit în atmosferă. Focul la unul dintre reactoare a ars timp de 10 zile și materialul radioactiv a fost purtat de vânt și de ploaie în arii vaste din Belarus, Rusia și Ucraina. 18 ani mai târziu, efectele radiaţiei continuă să fie vizibile în nivelul ridicat de cancer, în defectele congenitale și în incidenţa unei boli de inimă ce poartă numele tragediei.
Acest documentar câștigător al unui premiu Oscar măsoară impactul Cernobilului asupra oamenilor ce trăiesc în zonă – inclusiv asupra copiilor ale căror vieţi au fost schimbate pentru totdeauna, chiar înainte ca ei să se fi născut.
Comentarii recente