Opera Naţională Bucureşti (ONB) a sărbătorit împlinirea a 200 de ani de la naşterea compozitorilor Giuseppe Verdi şi Richard Wagner prin două concerte de gală extraordinare, cu participarea soliştilor români de renume internaţional Valentina Naforniţă, Alexandru Badea şi Dan Paul Dumitrescu, alături de tenorul invitat Marius Vlad Budoiu, precum şi de solişti ai instituţiei ca Andreea Iftimescu, Ionuţ Pascu, Madeleine Pascu şi Şerban Vasile, acompaniaţi de Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal.
Gala Giuseppe Verdi – Richard Wagner: 200 de ani de la naştere, care a avut loc în 30 şi 31 martie la Opera Naţională Bucureşti, s-a bucurat de aprecierea unanimă a publicului. La eveniment au luat parte, alături de alte personalităţi importante ale vieţii politice şi culturale, Ministrul Culturii – domnul Daniel Barbu, Ministrul Economiei – domnul Varujan Vosganian, Ministrul Fondurilor Europene – domnul Eugen Orlando Teodorovici, Secretarul de Stat pe Probleme de Patrimoniu – domnul Radu Boroianu, Secretarul de Stat pentru Culte – domnul Victor Opaschi, Ambasadorul Germaniei la Bucureşti – domnul Andreas von Mettenheim şi domnul Mircea Diaconu – actor şi om politic.
„Calitatea artistică a Galei Verdi-Wagner a fost excepţională, sunt impresionat! Maestrul Cristian Mandeal a dirijat cu o siguranţă imperială, iar publicul a fost entuziast. Opera Naţională Bucureşti începe să devină o instituţie publică de mare importanţă despre care să se discute. A mai avut acest rang şi în trecut, dar fiecare generaţie cred că are dreptul să reinventeze Opera în această dimensiune profund naţională, nu în sensul de naţionalist, ci în sensul de instituţie cheie a identităţii noastre colective, a spaţiului public în general”, a declarat Ministrul Culturii, domnul Daniel Barbu.
De asemenea, cuvinte de laudă au venit şi din partea Ministrului Economiei, domnul Varujan Vosganian, acesta declarând: „Am avut parte de o seară de sărbătoare la Opera Naţională Bucureşti, un concert în care două spirite diferte, Verdi şi Wagner, ne-au adus împreună. Mi-a placut foarte mult Corul ONB, iar Valentina Naforniţă m-a impresionat şi cred că a stârnit cele mai multe emoţii. După părea mea, Naforniţă merită o glorie comparabilă cu a Annei Netrebko. Ideea că opera şi-a încheiat mandatul istoric este o prejudecată, acest lucru poate fi confirmat de Gala Verdi-Wagner, sala a fost arhiplină, iar publicul a fost entuziast. Aşadar, bravo Operei Naţionale Bucureşti şi directorului Răzvan Ioan Dincă.”
Evenimentul din 31 martie a prilejuit totodată prezentarea însemnului heraldic creat special pentru instituţie de către domnul Tudor-Radu Tiron, doctor in istorie, specializarea heraldică, membru al Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române. Acest însemn are valoare de simbol şi urmează să fie utilizat în continuare în toate materialele de comunicare şi informare, ca logo al instituţiei. În cadrul concertului de seara trecută, în semn de preţuire, soliştilor invitaţi le-au fost înmânate contracte onorifice care simbolizează angajamentul luat de către părţi în sensul menţinerii şi dezvoltării colaborării începute astfel. Contractele au fost executate prin tehnica gravurii, caligrafiate şi ştanţate cu un sigiliu având ca reprezentare noua stemă.
Printre noile facilităţi de care spectatorii ONB pot beneficia începând cu seara trecută se numără librăria Operei, care găzduieşte nu numai materiale din sfera artelor spectacolului muzical şi domenii conexe, ci şi alte obiecte reprezentative. Magazinul include o gamă variată de produse, de la CD-uri şi publicaţii, până la elemente de recuzită şi antichităţi, urmând să fie dezvoltat în perioada imediat următoare în vederea funcţionării în regim de permanenţă (nu doar pe parcursul desfăşurării de spectacole şi evenimente).
Comentarii recente