Spectacol, magie, emoţie… de asta au avut parte toţi cei ce au ales să sărbătorească în Piaţa Unirii din Cluj Napoca, Deschiderea Oficială a celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Peste 2 000 de oameni au fost prezenţi la proiecţia care a inaugurat ediţia aniversară a festivalului, în cel mai spectaculos spaţiu de proiecţie din Cluj-Napoca: Ursus Open Air.
Gazda ceremoniei de deschidere, Tudor Giurgiu – preşedintele şi fondatorul TIFF, a ţinut să mulţumească tuturor celor ce au ajutat festivalul să ajungă la ediţia cu numărul zece, invitându-i pe scenă inclusiv pe cei mai fideli membri ai echipei TIFF, de la prima ediţie şi până în prezent, oameni al căror devotament de-a lungul celor nouă ani de până acum au fost recompensate cu Diploma pentru Susţinerea Festivalului Internaţional de Film Transilvania – 2002-2011.
Mihai Chirilov, Directorul Artistic al festivalului, a împărtăşit publicului din Piaţa Unirii un moment-cheie al genezei TIFF: modul în care o idee extrem de îndrăzneaţă s-a materializat în cel mai important eveniment cinematografic din România şi, deja, un festival respectat pe plan european şi mondial. „În septembrie 2001, Tudor Giurgiu m-a invitat să bem o bere pe terasa Everest din centrul Bucureştiului, unde mi-a povestit despre un proiect: TIFF. Nu mi-am imaginat atunci că, nouă ani mai târziu, TIFF va deveni un Everest al evenimentelor cinematografice din România”, a adăugat criticul de film.
Gala de Deschidere a celei de-a zecea ediţii TIFF a avut parte de un moment cu totul special, dedicat criticului de film care a încetat din viaţă la începutul lunii aprilie. În această seară, echipa festivalului a simţit lipsa unuia dintre cei mai apropiaţi oameni ai festivalului, unul dintre prietenii de preţ ai TIFF-ului, încă de la prima ediţie. Alături de producătorul şi regizorul Bobby Păunescu, Preşedintele TIFF a anunţat lansarea unei burse care poartă numele lui Alex Leo Şerban, prin intermediul careia un tânăr cineast român va avea posibilitatea sa studieze la Columbia University din New York. Alex Leo Şerban a fost unul dintre cei mai activi promotori ai reprezentanţilor Noului Cinema Românesc, în ţară şi peste hotare.
Un spectacol electrizant, plin de magie şi lumină, a completat perfect seara de deschidere a TIFF 2011. Visul lui Herbert, al renumitei trupe franceze de artă stradală Compagnie des Quidams, a tăiat respiraţia tuturor celor care au umplut până la refuz cea mai mare piaţă a Clujului. Ritualul interpretat de cele cinci personaje aparţinând spaţiului cosmic, în încercarea lor de a ajuta un astru să se ridice la cer, a impresionat audienţa, care a urmărit cu sufletul la gură întregul spectacol.
Comentarii recente