Sambata, 4 Mai, de la ora 10.30, ProTV difuzeaza filmul documentar “Salbaticia Carpatilor”. Tradus în 20 de limbi și difuzat în 119 tari, “Wild Carpathia” este un documentar realizat de canalul Travel Channel si finanțat de catre Fondul European pentru Natură. Co – producător și realizator este Charlie Otley, englezul care pornește într-o aventură de neuitat pe plaiurile “sălbatice” românești și prin pădurile superbe, dar prea puțin cunoscute ale Munților Carpați. Zona reprezintă una dintre puținele rămase neatinse din Europa, unde încă mai trăiesc lupi, urși și lincși. Documentarul se oprește și asupra istoriei zbuciumate a locurilor prezentate, poposind deopotriva la ruinele dacice și la așezările formate în perioada medievală, sate izolate, trecători prin munți, unde Charlie a avut ocazia să întâlnească personaje pitorești: ciobani, artiști, ecologiști, chiar și un conte.
Poate cea mai inedită parte a filmului o constituie interviul cu prinţul Charles al Marii Britanii, care şi-a subliniat descendenţa din domnitorul român Vlad Ţepeş şi şi-a afirmat interesul pentru această zonă. De altfel, prinţul deţine mai multe proprietăţi în România, două la Valea Zălanului (Covasna), una în Viscri (Braşov) şi una la Malincrav (Sibiu), pe care le vizitează des. Iar când prinţul Charles nu este în România, proprietăţile sunt închiriate turiştilor.
Comentarii recente