O echipa de cercetatori europeni s-a reunit in Elvetia si Germania propunandu-si ca unic obiectiv crearea unui computer care sa imite fidel creierul uman. Proiectul a fost intitulat “Human Brain Project/Proiectul Creierul Uman”, iar grupul de cercetatori care ar putea duce la bun sfarsit acest plan ambitios, botezat de mass-media “Echipa Frankenstein” se afla momentan in negocieri cu Uniunea Europeana pentru a obtine o finantare de un miliard de lire sterline.
Oamenii de stiinta implicati in proiect sunt convinsi ca reusita acestuia ar duce la gasirea de tratamente pentru o serie de boli grave precum Parkinson.
Henry Markram, neurolog la École Polytechnique Fédérale din Lausanne (Elvetia) si conducatorul proiectului a declarat pentru revista germana Spiegel, citata de dailymail.co.uk, ca: “Aceasta este una dintre cele trei mari provocari ale omenirii. Trebuie sa intelegem Pamantul, spatiul si creierul uman. Trebuie sa intelegem ceea ce ne face pe noi umani.”
Oamenii de stiinta si cercetatorii care lucreaza la Human Brain Project cred ca, daca vor gasi finantarea necesara, vor fi capabili sa reproduca aceasta masinarie complexa care este creierul uman intr-o perioada de in jur 12 ani.
Aplicatiile acestei inventii, in cazul in care va fi un succes, vor fi multiple: companiile de medicamente ar putea testa noile medicamente pe acest computer, fara a mai fi nevoite sa astepte perioade lungi de timp pentru a vedea efectele acestora pe oameni
Un rol important in desfasurarea proiectului l-ar avea supercomputerele de la Jülich Research Center de langa Koln, intrucat, dupa cum s-a exprimat Henry Markram, proiectul va implica “un tsunami de date”.
Neurologul Katrin Amunts, de la Jülich Research Center a inceput sa lucreze deja la un atlas detaliat al creierului uman care implica impartirea acestuia in 8 000 de parti ce vor fi ulterior digitalizate cu ajutorul unui scanner.
Desi ideea realizarii unei copii fidele a creierului uman cu ajutorul tehnologiei pare deocamdata desprinsa din filmele SF, conducatorul proiectului, neurologul Henry Markram a declarat: “Nu este imposibil sa contruiesti un creier uman. Noi o putem face in aproximativ 10 ani. Daca va avea succes, proiectul va ajuta anual 2 miliarde de oameni care sufera de afectiuni ale creierului”.
Comentarii recente