Antonia, Feli, Carla’s Dreams si Cheloo sunt cele patru nume mari ale industriei muzicale din Romania care vor ocupa cate un loc la pupitrul de jurat ”The Four – Cei 4”, in curand la Antena 1.
Cu ani de experienta in industria muzicala, prezenti in topurile de specialitate si pe scenele din intreaga tara, si chiar si pe cele internationale, Antonia, Feli, Carla’s Dreams si Cheloo sunt cei care vor decide cine merita sa fie ”The Four – Cei 4”.
Cu o experienta de aproape zece ani in industria muzicala, Antonia a reusit sa domine topurile, dar si playlisturile radiourilor din Romania, iar acum patru finalisti ”The Four – Cei 4” vor putea profita de sfaturile ei. Alaturi de Antonia, la pupitrul de jurat, dar si in topuri, Feli se bucura de statutul de cantareata, dar si de acela de compozitoare si isi scrie propriile piese inca din adolescenta.
Latura masculina a juriului ”The Four – Cei 4” este reprezentata de Cheloo si Carla’s Dreams, doi artisti care si-au construit carierele in timp si cu rabdare, fara sa accepte compromisuri in ceea ce priveste identitatea lor muzicala.
Noutatea absoluta de pe piata din Romania consta in faptul ca Antonia, Feli, Carla’s Dreams si Cheloo ii vor prezenta pe cei patru cei mai buni inca din prima editie a emisiunii, difuzata in curand, la Antena 1, iar lupta abia atunci incepe!
Daca in mod normal finalistul unei competitii este asteptat de-a lungul mai multor editii, noua provocare a ”The Four – Cei 4” va fi, intocmai ca in industria muzicala, ca cei alesi sa isi pastreze locul deja castigat si sa devina mai buni de la o saptamana la alta.
In fiecare editie a emisiunii, noi challengeri, tineri muzicieni talentati si dornici sa le ia locul, ii vor provoca, astfel ca niciunul dintre ”Cei 4” nu va fi in siguranta! Iar daca pentru a obtine sansa de a provoca pe cineva la duel fiecare nou-venit are nevoie de toate cele patru voturi ale juratilor, scaunul acestuia il poate avea doar daca reuseste sa cucereasca inimile publicului.
Lupta pentru a ramane unul dintre ”Cei 4” vine insa si cu o multime de avantaje! Cu fiecare saptamana in plus in care reusesc sa isi pastreze scaunul, acestia vor beneficia de sprijinul celor mai buni din acest domeniu si vor avea ocazia sa lucreze cu specialistii industriei muzicale romanesti.
De partea cealalta, in perioada emisiunii, ale carei filmari vor incepe in aceasta primavara, orice muzician care considera ca are talentul necesar se poate inscrie pentru a incerca sa obtina un loc pe unul dintre scaune!
Comentarii recente