Doar cateva ore ne mai despart de a doua semifinala Eurovision 2017, cea in care romanii de pretutindeni vor trai emotia intrarii in concurs a reprezentantilor nostri. TVR 1, TVR HD, TVR International si TVR+ transmit in direct evenimentul de pe scena Centrului International de Expozitii din Kiev, incepand cu ora 22.00.
„Intram in semifinala cu incredere in sansele noastre. Avem o piesa buna si un show puternic, pentru care am primit feedback foarte bun din partea fanilor si a jurnalistilor”, au declarat Ilinca si Alex Florea, reprezentantii Romaniei la Eurovision, inainte de a doua semifinala.
Romania intra in competitie pe pozitia 5, in prima parte din cea de-a doua semifinala, alaturi de Serbia, Austria, Macedonia, Malta, Olanda, Ungaria, Danemarca, Irlanda, San Marino, Croaţia, Norvegia, Elveţia, Belarus, Bulgaria, Lituania, Estonia si Israel.
Fanii din cele 18 ţari repartizate in a doua semifinala si cei din Ucraina, Franţa si Germania decid, alaturi de juriile de specialitate, cine va merge in Marea Finala.
In aceasta seara, fanii (cu exceptia celor care locuiesc in Romania) vor putea vota Yodel It! de pana la 20 de ori de pe acelasi numar de telefon, sau prin aplicatia de pe siteul oficial al concursului: www.eurovision.tv.
Semifinala Eurovision va fi comentata, pentru telespectatorii TVR, de Liana Stanciu, Radu Andrei Tudor si Sonia Argint Ionescu.
Ieri, reprezentantii Romaniei si cei ai celorlalte tari care evolueaza in a doua semifinala Eurovision au sustinut show-ul pentru juriu. Recitalul, chiar daca nu a fost transmis in direct, a contat la fel de mult pentru calificare ca si semifinala din aceasta seara, intrucat spectacolul a fost votat de juriile de specialitate din 21 de tari, votul lor contand in proportie de 50%, la fel ca cel al publicului.
„La repetiţia de ieri am avut o intrare tarzie pe tun si, pe deasupra, mi-au cazut si castile. As fi putut sa le fixez din nou in ureche, dar nu s-ar fi vazut ok pe scena. Ma bucur insa ca la show-ul unde juriul a punctat, a iesit totul perfect”, a declarat Alex, dupa incheierea show-ului pentru juriu.
„M-am simţit foarte bine pe scena. A fost primul contact cu sala plina la Eurovision Song Contest, dar presiunea publicului si faptul ca juriul ne urmarea fiecare miscare m-a ajutat sa imi controlez toate emotiile si sa sustin cea mai buna performanta de pana acum” a marturisit Ilinca.
—————————————————
Eurovision este o competiţie muzicala internaţionala, organizata de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc in 1956, la Lugano, in Elveţia. Difuzat fara intrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive si mai urmarite programe de televiziune din lume. Printre artistii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numara: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Romana, membra a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale si participa la competiţia europeana din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale Romaniei la acest concurs au fost: de doua ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling si Ovi – Oslo, 2010) si o data locul al patrulea (Mihai Traistariu – Atena, 2006). Melodia romaneasca cu cel mai mare punctaj obţinut in finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretata de Mihai Traistariu.
Eurovision Song Contest 2017 are loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 si 11 mai si finala pe 13 mai. Reprezentanţii Romaniei vor concura in prima parte a celei de-a doua semifinale. Alaturi de Romania, in competiţie s-au mai inscris 41 de ţari.
Comentarii recente