Asteroidul 2012 TC4 va trece astazi foarte aproape de Terra, insa specialistii de la NASA ne asigura ca nu exista niciun pericol, asadar nu trebuie sa avem emotii. Insa daca am fi pesimisti si ne-am gandi “cum ar fi daca ne-ar lovi totusi”. Raspunsul nu e foarte incurajator. Pagubele ar fi inestimabile iar o parte din Planeta noastra cu siguranta nu ar mai fi aceeasi dupa impact…
Ce se stie despre 2012 TC4 si de ce vine atat de aproape de noi?
Asteroidul care “ne va face astazi cu mana” din spatiu este marisor, mai precis are 8 000 de tone, adica este cam de dimensiunile unui bloc cu patru etaje. Asteroidul calatoreste cu incredibila viteza de 27.500 km/h, adica suficient de repede incat sa faca un ocol Pamantului in doar doua ore.
TC4 se invarte in jurul Soarelui pe o orbita eliptica. Potrivit specialistilor, coliziunea cu un alt obiect l-a impins pe acea orbita. In orice caz, cert este ca, astazi el se va apropia periculos de mult de Terra judecand in distante astronomice desigur. Astronomii nu exclud astfel ca, la o viitoare trecere prin apropiere, el chiar sa loveasca Pamantul, scrie publicatia germana Deutsche Welle.
Ce s-ar intampla daca ne-ar lovi?
Un impact cu Terra ar avea consecinte catastrofale. Stim acest lucru din experienta traita in 2013 de locuitorii din apropierea orasului siberian Chelyabinsk, unde s-a prabusit atunci un asteroid de dimensiuni asemanatoare cu cele ale lui TC4.
Presiunea generata de acel asteroid a dus la ranirea a 1 500 de oameni, la distrugerea a peste 7000 de cladiri pe o suprafata foarte intinsa, la geamuri sparte pe distante foarte mari, etc. Iar vestea cea mai proasta este ca atat asteroidul cazut la Chelyabinsk cat si TC4 sunt mici copii pe langa alti giganti care trec pe langa noi.
Ce se poate face daca un asteroid de mari dimensiuni ameninta Terra?
In acest caz, cele doua scenarii posibile sunt desprinse din filmele pe care le-ati vazut la TV sau pe marile ecrane, pe acest subiect. Asadar, putem fie sa il spargem in bucati cu ajutorul unei rachete sau a unei arme nucleare, schimbandu-i astfel traiectoria, sau mai putem sa folosim un “tractor gravitational”. Asta ar inseamna ca o nava spatiala de mari dimensiuni sa se apropie suficient de mult de asteroid incat sa ii schimbe traiectoria doar prin gravitatie. Aceasta metoda se pare insa ca e cam nerealista pentru ca implica foarte multa precizie si deci riscuri foarte mari…
Ce fac agentiile spatiale pentru a ne proteja?
Simplu: monitorizeaza! In acest fel sunt detectati asteroizii care prezinta un potential pericol pentru noi. Iar in cazul unei amenintari precise, se pot da avertismente concrete, precum: adapostiti-va in subsoluri sau in adaposturi speciale. Aceste avertismente ar putea fi salvatoare pentru multi dintre noi in cazul unei catastrofe reale.
Agentia Spatiala Europeana a investit deja 26 de milioane de euro intr-un astfel de sistem de avertizare care include printre altele un telescop aflat la sol care scaneaza cerul in toate directiile. Insa aceste telescoape nu pot vedea din pacate chiar totul. Este vorba de asteroizii care vin dinspre Soare care nu pot fi detectati, cam 15- 20 % dintre posibilele amenintari.
Vestea buna este ca obiectele de dimensiuni mult mai mari decat TC4 sunt de obicei usor de detectat. Astronomii le observa cu zeci de ani inainte ca ele sa prezinte vreun pericol pentru noi. Iar in cazul unei amenintari concrete, daca asteroidul ar fi detectat cu cateva zeci de ani inainte, agentiile spatiale ar colabora si s-ar strange bani suficienti pentru o misiune care sa vizeze evitarea impactului…
Comentarii recente