Opera Naţională Bucureşti vă invită duminică, 07 aprilie, începând cu ora 19.00, la ultima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului Seară de balet.
Spectacolul cuprinde lucrarea extraordinară Falling Angels, semnată de Jiří Kylián, considerat de mulţi specialişti drept cel mai important coregraf al lumii contemporane, şi două creaţii semnate de George Balanchine*: Vals Fantezie şi Serenada.
Falling Angels, una dintre creaţiile de succes ale lui Jiří Kylián, concepută pentru opt interprete, vorbeşte despre artişti şi arta lor, cu tot ceea ce implică aceasta, de la anxietate, vulnerabilitate, complexul inferiorităţii şi până la umor.
De-a lungul prestigioasei sale cariere, Jiří Kylián a conceput în jur de 90 de creaţii coregrafice. Acestea au fost puse în scenă de peste 80 de companii din întreaga lume. Numele său este legat de istoria uneia dintre marile companii de balet contemporan: Nederlands Dans Theater (Olanda).
*Reprezentaţiile «Valse Fantaisie» şi «Serenade» – Balet Balanchine® sunt prezentate prin acord cu The George Balanchine Trust şi au fost realizate în conformitate cu standardele privind serviciile de Stil Balanchine® şi Tehnica Balanchine®, stabilite şi furnizate de către Trust.
Foto: Christian Kostyak
Comentarii recente