Duminică, 3 iulie, de la ora 21.10, la TVR 1, Iuliana Tudor este gazda Galei Crucea Roşie, probabil cel mai important eveniment umanitar al anului. În cadrul Galei Crucea Roşie din acest an se aniversează 135 de ani de activitate a organizaţiei, ocazie cu care vor fi înmânate mai multe medalii de onoare personalităţilor care s-au implicat activ în acţiunile CRR (Crucea Roşie România) de-a lungul timpului.
Miza socială a evenimentului Gala Crucea Roşie, care va avea loc duminică la TVR 1, este organizarea unui teledon care să sprijine lansarea unui nou proiect: „Asistenţă la domiciliu pentru vârstnici”. Proiectul are în vedere dezvoltarea unui sistem de asistenţă la domiciliu realizat, pe de o parte, cu ajutorul voluntarilor, iar pe de altă parte, cu ajutorul unor îngrijitori, persoane angajate de CRR. Voluntarii îi ajută pe bătrâni cu plata facturilor, suport psihologic, plimbări, mici cumpărături, iar angajaţii cu monitorizarea situaţiei medicale, igiena personală şi a casei, s.a.m.d.
Iuliana Tudor, gazda emisiunii O dată-n viaţă de la TVR 1, în calitate de voluntar de onoare al CRR, realizează în acest an ediţia a patra a Galei Crucea Roşie, fiind, totodată, producător şi prezentator al evenimentului:
„M-am implicat total în activitatea acestei organizaţii în ultimii ani, iar acum şi în organizarea Galei. Sunt onorată să fiu parte a acestei importante organizaţii şi, o dată-n plus, mă onorează faptul că la ediţia din acest an au răspuns afirmativ foarte multe personalităţi de marcă ale scenei publice de la noi. Sper ca şi cei de acasă să ne întindă o mână de ajutor pentru a susţine financiar proiectul destinat bătrânilor”.
Finanţarea programului „Asistenţă la domiciliu pentru bătrâni” se va face cu ajutorul românilor care sunt aşteptaţi să folosească liniile directe de donaţii ale teledonului care se va desfăşura în direct, începând cu ora 21.10, la TVR 1 pe toată perioada Galei.
Printre vedetele şi persoanele publice care susţin acest proiect şi care vor participa duminică la TVR 1, la Gala Crucea Roşie se numără: Nadia Comăneci, Loredana Groza, Sergiu Nicolaescu, Margareta Paslaru, Mihai Traistariu, Nico, Andra, Hotel Fm, Paula Seling, Marcel Pavel şi mulţi alţii.
Liniile teledonului sunt:
- 876 – donatii 2 euro/sms – Vodafone, Orange, Cosmote
- 0 900 900 904 – donatii 2 euro/apel – Romtelecom
- 0 900 900 906 – donatii 10 euro/apel – Romtelecom
Comentarii recente