ALIAT – una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale din România care oferă servicii medicale, sociale și psihologice în domeniul adicţiilor – lansează, cu sprijinul financiar al Heineken România, „Harta națională a serviciilor de sănătate”, un instrument ce vine în ajutorul persoanelor cu un consum problematic de alcool.
„Harta națională a serviciilor de sănătate” poate fi accesată prin intermediul platformei e-health, alcohelp.ro, dedicată prevenirii și tratamentului consumului problematic de alcool. Printr-un simplu click, vizitatorii site-ului alcohelp.ro pot afla ce servicii publice sau private în domeniul tratamentului abuzului și dependenței de alcool sunt disponibile în județul lor. Strângerea informațiilor – ale căror surse au fost Direcțiile de Sănătate Publică Județene – a durat aproape 3 luni. „Harta națională a serviciilor de sănătate” va fi menținută și actualizată constant de către specialiștii ALIAT, pe măsură ce vor aparea noi servicii de tratament la nivelul fiecărui județ. Serviciile de sănătate publice sau private care doresc să apară în cadrul acestei hărți pot trimite solicitări către specialiștii ALIAT, aceștia urmând să le introducă profilul și datele de contact pentru a fi vizualizate.
Platforma alcohelp.ro, pe care se găsește instrumentul „Harta națională a serviciilor”, se adresează atât persoanelor cu un consum problematic de alcool cât și familiei, rudelor și prietenilor acestora.
Eficiența platformei, ce garantează confidenţialitatea şi anonimatul celor care o accesează, este demonstrată de cele peste 38.000 de persoane care au accesat-o din momentul lansării până în prezent și de cele peste 1350 de persoane care parcurg ședințele online ale programului Alcohelp sau de cei 1250 de participanți la discuțiile pe forum.
„Platforma de consiliere și tratament alcohelp.ro a fost lansată ca răspuns la o nevoie reală a persoanelor cu un consum problematic de alcool. Această nevoie a fost identificată de specialiştii noştri în sănătate mintală, în condiţiile în care sistemul public de tratament era şi este în continuare subdimensionat comparativ cu cererea. Anul acesta ne-am propus să oferim persoanelor cu un consum problematic de alcool și rudelor și prietenilor acestora mai multe instrumente care să le răspundă nevoilor. Astfel, pe lângă continuarea Caravanei Alcohelp în 24 de localități din mediul urban și rural, am lansat Harta națională a serviciilor de sănătate, primul instrument din România care permite utilizatorilor platformei alcohelp.ro să afle ce servicii publice sau private în domeniul tratamentului consumului problematic de alcool sunt disponibile în județul lor. Astfel, persoanele cu un consum problematic de alcool pot afla foarte ușor care sunt instituțiile medicale la care pot apela pentru a primi tratament și consiliere pentru consumul problematic de alcool”, explică Dr. Eugen Hriscu, Directorul Științific al ALIAT, Medic Specialist Psihiatru, formator în domeniul dependenţei de substanţe.
Pornind în 2009 ca primul centru românesc on-line de consiliere şi intervenţie pentru persoanele cu consum problematic de alcool, programul Alcohelp a coborât apoi în mijlocul comunităților, prin Caravana Alcohelp. După ce, în 2010, a parcurs 11 orașe din țară, Caravana și-a extins traseul. În 2011, specialişti în adicţii şi voluntari reprezentând ALIAT și alte 4 organizații non-guvernamentale din țară au ajuns în 24 de localităţi din mediul urban şi rural din judeţele Buzău, Iaşi, Botoşani, Suceava şi Cluj. În fiecare localitate, voluntarii au instalat corturi pentru punctele de întâlnire, au împărţit materiale informative despre consumul abuziv și dependența de alcool, despre platforma alcohelp.ro și au pus la dispoziţia vizitatorilor un chestionar prin care aceştia îşi puteau determina gradul de periculozitate al consumului de alcool și au oferit consiliere celor interesaţi. Prin astfel de acţiuni în mijlocul comunităţii, ALIAT şi specialiştii săi în sănătate mintală şi-au propus să îi abordeze direct pe cei care ar putea avea nevoie de ajutor specializat, făcând astfel posibil accesul potenţialilor beneficiari ai programului la informaţii relevante despre consumul problematic de alcool şi la ajutorul oferit de platforma on-line alcohelp.ro.
ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor) este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, o asociaţie de profesionişti în sănătate mintală (psihiatri, psihologi, asistenţi sociali, asistenti medicali), fondată în 1993, care desfaşoară activităţi în domeniul prevenirii şi tratamentului problemelor legate de consumul de alcool si droguri. În august 2011, ALIAT a inaugurat primele 2 centre de tratament gratuit și de reintegrare socială, destinate persoanelor cu un consum problematic de alcool și familiilor acestora la București, respectiv Târgoviște. Aceste centre oferă în prezent, absolut gratuit, servicii sociale și de tratament complexe pentru abuzul și dependența de alcool.
Comentarii recente