Unul dintre cei mai influenti muzicieni de jazz ai tuturor timpurilor, Herbie Hancock, va fi invitatul de onoare al ceremoniei de decernare a Premiului Nobel pentru Pace din cadrul celei de-a 17-a editii a evenimentului ce va avea loc anul acesta pe data de 11 decembrie la Oslo, Norvegia. Artistul va ajunge intre timp si in Romania, unde pe 29 octombrie va sustine un concert la Sala Palatului din Bucuresti, in cadrul seriei de evenimente Fusion Nights. Herbie Hancock va urca pe scena de la Oslo Spektrum Arena, in cadrul unui spectacol gazduit de actorul Denzel Washington, alaturi de alti artisti recunoscuti la nivel international: producatorul si interpretul britanic Elvis Costello, interpreta de origine americana Colbie Caillat sau trupa britanica Florence and the Machine. Invitatia adresata lui Herbie Hancock de a participa la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace nu este pur intamplatoare, Herbie fiind la randul sau un ambasador neobosit al pacii, dovada si noul album lansat vara aceasta, “The imagine Project”, constituit sub forma unui tribut adus armoniei globale, intelegerii si comuniunii intre semeni. De altfel, intr-un interviu acordat recent, artistul a vorbit deschis despre modul in care percepe el insusi situatia actuala a omenirii: “Ca om, sunt extrem de ingrijorat de lumea in care traim. Sunt ingrijorat pentru pace. Sunt ingrijorat de inumanitatea omului fata de om. Sunt ingrijorat pentru mediu. Nu ma plimb, asa cum multi muzicieni o fac, cu castile in urechi ascultand muzica la iPod toata ziua, refugiindu-ma in muzica in permanenta. Ba din contra, incerc ca prin muzica sa-i aduc pe oameni mai aproape unii de altii.” Prezenta lui Herbie Hancock pe lista artistilor care urmeaza a concerta in cadrul ceremoniei de decernare a Premiului Nobel pentru Pace, devine astfel o recunoastere a eforturilor depuse de acesta pentru stimularea comunicarii interculturale si a legaturilor dintre oameni, indiferent de limba, religie sau cultura.
Premiul Nobel pentru Pace este unul dintre cele mai prestigioase titluri onorifice din lume, premiu care de-a lungul timpului a fost acordat unor personalitati marcante pentru evolutia intregii omeniri: Maica Teresa, Nelson Mandela, Mikhail Gorbachev, Arhiepiscopul Desmond Tutu, actualul presedinte al SUA – Barack Obama, Kofi Annan, Al Gore si multi altii. In ultimii saisprezece ani, ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace a fost urmata de un grandios concert, la care au participat figuri emblematice ale industriei muzicale internationale: Donna Summer, Natasha Bedingfield, Wyclef Jean, Diana Ross, Annie Lennox, Alicia Keys, Juanes, Kylie Minogue, Simply Red, Lionel Richie, John Legend, Duran Duran, Damien Rice, Andrea Bocelli, Tony Bennett, Diana Krall, The Chieftains, The Cardigans, Craig David, Santana, Paul MacCartney, Youssou N’Dour, Bon Jovi, Tina Turner, Sting, artisti printre care ii regasim si pe cativa dintre colaboratorii de suflet ai pianistului Herbie Hancock. Anul acesta, laureatul Premiului Nobel pentru Pace este chinezul Liu Xiaobo, acesta fiind rasplatit pentru lupta sa neincetata in China privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Comentarii recente