Dupa ce in toamna trecuta a fost mireasa, Ela Prodan (Divertis – Land of Jokes) s-a bucurat in sfarsit alaturi de sotul ei de o scurta “luna” de miere, in Santorini. “Mi-am dorit foarte mult ca in acest an sa ajung in Grecia, pe oricare dintre insule. Auzisem despre insula Creta cum ca ar fi cea mai frumoasa dintre toate, ca peisaj, sau ca Halkidiki ar fi o alegere mai potrivita pentru un cuplu tanar, insa destinatia aleasa in cele din urma s-a dovedit a fi perfecta: Santorini, insula indragostitilor, mi-a oferit cele mai fermecatoare si romantice peisaje”, spune Ela. Si pentru ca nu au zabovit in Santorini decat cinci zile, cei doi au avut un program destul de incarcat, mai ales ca nu si-au dorit sa rateze aproape nici unul din locurile frumoase despre care citisera inainte de a pleca in vacanta. “Ne-am cazat intr-un hotel de pe plaja Kamari, care, dupa parerea mea, este cea mai frumoasa si cea mai linistita dintre toate plajele pe care le-am vazut ulterior in Santorini. Te poti bucura de plaja cu un pietris foarte fin, negru, poti face sporturi acvatice si poti admira cel mai frumos rasarit de luna”, povesteste Ela. Impreuna cu sotul sau, a vizitat si orasul Oia, renumit pentru cel mai frumos apus de soare, pe care localnicii iti recomanda sa il admiri impreuna cu persoana iubita si savurand un pahar de vin “de-al casei”. Si capitala Fira s-a dovedit a fi o surpriza extrem de placuta. “La Fira am facut cele mai multe fotografii, poate si pentru ca orasul se afla la o altitudine mai mare si are vizibilitate catre vulcan si port, am mers la muzeul preistoric, care m-a impresionat prin valoarea descoperirilor facute in orasul antic si, desigur, o vizita aici nu se poate incheia fara o excursie la renumitul vulcan sau o balaceala in apele termale”, isi aminteste actrita din “Divertis – Land of Jokes”(Pro Tv). Si la capitolul gastronomie, Santorini i-a surprins placut pe cei doi, care au avut de ales dintre zeci de restaurante insirate de-a lungul coastelor. “Mancarurile grecesti sunt absolut delicioase”, spune Ela, “am incercat feta gatita la cuptor sau facuta pe gratar, asortata cu mai multe tipuri de masline si cu rosii uscate, dar si salata greceasca, un fel care nu se compara cu cel pe care il poti servi in restaurantele de la noi. De asemenea, Santorini este recunoscut pentru vinul pe care il produce din culturile proprii si… nu s-a dezmintit.”Placut surprinsa de Santorini, Ela deja viseaza la urmatoarea vacanta: “Am plecat cu promisiunea ca ma voi reintoarce acolo. Nu am avut timp sa vad tot ce era de vazut, spre exemplu nu am apucat sa ajung pe “plaja indragostitilor” si nici sa ma plimb calare pe magarus, obiceiul locului.
Idei de vacanta: Ela Prodan – mini-luna de miere in "insula indragostitilor"
4.776
Comentarii recente