Pasionatii de istorie au motive sa deschida la inceputul lui august televizorul pe National Geographic. Prezentat in premiera pe 7 si 14 august, serialul Imperii in razboi aduce in actualitate un episod plin de dramatism din istoria lumii, si anume, cum a devenit Octavian primul imparat al Romei. Cele doua episoade ale serialului Imperii in razboi vor fi difuzate dupa cum urmeaza:
PHILIPPI – marti, 7 august, ora 22.00
În urma morții lui Cezar, Marc Antoniu și Octavian au ridicat pretenții la guvernarea Imperiului. Inițial, ei și-au unit forțele pentru a înlătura pericolul reprezentat de alți rivali. Astfel, a avut loc bătălia de la Philippi împotriva lui Brutus și Cassius (anul 42 î.e.n), unde alianța lor s-a dovedit victorioasă, iar Antoniu, marele luptător, a fost acoperit de glorie. Cei doi bărbați și-au împărțit Imperiul, Antoniu controlând partea de est, iar Octavian pe cea din vest. Puține lucruri, însă, îi legau pe cei doi, personalitățile, vârstele, stilurile de viață și concepțiile asupra Imperiului fiind semnificativ diferite. După ce a căzut în mrejele legendarei regine a Egiptului, Cleopatra, Marc Antoniu a adoptat obiceiurile orientale și s-a distanțat de Roma. Între timp, Octavian își consolidase puterea în Roma și a declarat război Egiptului. 11 ani mai târziu a avut loc confruntarea finală.
ACTIUM -marti, 14 august, ora 22.00
După asasinarea lui Cezar, Octavian și Antoniu au împărțit Imperiul Roman între ei. În vreme ce Antoniu se afla în Alexandria alături de iubirea sa, Cleopatra, Octavian își pregătea drumul pentru a deveni unicul conducător al Romei. Victoria lui Octavian a fost decisivă. La sosirea sa în Alexandria, Antoniu și Cleopatra se sinucid, iar Octavian devine primul împărat al Romei.
Comentarii recente