Cel mai iubit show de talete de la noi incepe luni filmarile la auditiile pe nevazute. Tudor Chirila, Loredana, Smiley si Marius Moga se vor lasa vrajiti de voci puternice, speciale, si isi vor intoarce scaunele pentru a-si forma echipele din cei mai buni concurenti ai acestui sezon, alaturi de care vor merge catre marele trofeu.
Fericit si nerabdator sa inceapa spectacolul vocilor, Tudor a declarat: ”incepe un nou sezon Vocea Romaniei, care ma prinde bucuros ca tocmai am terminat de inregistrat al treilea album de studio impreuna cu Vama. Primul nostru album lucrat cu un producator englez, James Lewis. Asa ca o sa ma bucur de sezonul asta cat am sa pot de mult. Astept sa-mi reintalnesc colegii, echipa care ma face mereu sa ma simt bine si concurentii. Habar n-am ce caut anul asta. Ah, da, o voce. Ba nu, mai multe. Ma bucur ca Ligia Hojda si Larisa Mihaes, concurentele mele din sezonul patru, se pregatesc sa-si lanseze piese pe care le lucreaza cu Agentia de Vise, agentia de management din care fac parte si care si-a propus sa formeze mai multi tineri artisti. Hai sa fie Voce! si sa fie o calatorie frumoasa, nu, domnu’ Moga?”.
”De abia astept sa inceapa noul sezon, al saselea la Vocea Romaniei! Vreau sa descopar noi talente care sa ma provoace si inspire! Incepe febra Vocea Romaniei!!!”, a spus plina de entuziasm Loredana.
”Vocea Romaniei a ajuns la cel de-al saselea sezon. De luni incepem filmarile pentru auditiile pe nevazute. Sunt curios, entuziasmat si gata sa descopar voci formidabile. In sezonul trecut am lucrat cu oameni extrem de talentati si sunt sigur ca si anul acesta va fi la fel. Ne asteapta, cu siguranta, un sezon incendiar, din care nu vor lipsi surprizele.”, a declarat Smiley.
Si Marius Moga este nerabdator sa asculte noii concurenti si sa-i aleaga pe cei mai buni: ”Vocea Romaniei este o experienta care ma surprinde la fel de tare in fiecare an. In fiecare sezon descoperim voci foarte bune si artisti care sunt facuti sa fie pe scena. Sunt nerabdator sa descopar si anul acesta vocile cu care sa construiesc o echipa puternica atat in cadrul show-ului, cat si dupa, in studiourile DeMoga Music.”.
Vocea Romaniei, cea mai intensa competitie a vocilor, incepe pregatirile pentru cel de-al saselea sezon, care va putea fi urmarit in toamna aceasta, la PRO TV!
Comentarii recente