Sfiosii locuitori ai unui mic orasel din Japonia au fost realmente scandalizati de aparitia intr-un parc din oras a unei replici a celebrei statui David de Michelangelo, intrucat acestia cred ca nuditatea statuii ar putea sa-i sperie pe copii. Prin urmare, locuitorii din Okuizumo au cerut autoritatilor orasului ca statuii sa i se puna… chiloti!?
Un oficial al orasului, citat de dailymail.co.uk a declarat referitor la “stringenta” problema care vine sa tulbure linistea micutului orasel: “Ii sperie pe copii si ii ingrijoreaza pe adulti cu nuditatea ei. Cativa oameni ne-au cerut sa ii punem chiloti”.
Statuia, alaturi de o replica a celebrei Venus din Milo, a fost facuta cadou orasului de un om de afaceri din zona. Ambele statui au fost asezate in parc, in locuri in care se bucura de o buna vizibilitate, si, in timp ce unii locuitori ai orasului au apreciat cadoul, altii sunt profund ingrijorati de nuditatea flagranta a acestora.
“Unii oameni au spus autoritatilor orasului ca micutilor le este frica de statui deoarece sunt foarte mari si au aparut dintr-o data peste vara” a spus Yoji Morinaga, un oficial al orasului citat de dailymail.co.uk. “Sunt statui ale unor oameni dezbracati si astfel de opere de arta sunt foarte rare in zona noastra. Este pentru prima data cand avem astfel de lucrari in orasul nostru. Poate ca oamenii sunt nedumeriti” a mai declarat Yoji Morinaga.
Nuditatea este un subiect delicat in Japonia. Saptamana aceasta, fotograful originar din Singapore, Leslie Kee, care locuieste in Tokyo, a fost arestat pentru vanzarea de carti care contin imagini ale organelor genitale masculine. Printre subiectii fotografiati de acesta in cartea lui s-au numarat si Lady Gaga si Beyonce. In cazul in care va fi acuzat de obscenitate acesta risca peste doi ani de inchisoare. Potrivit legii japoneze, organele genitale masculine trebuie ascunse in carti, reviste si pe Internet, proces realizat in mod obisnuit prin pixelare.
Comentarii recente