Alegerea celor 12 finaliste la Next To Model nu a fost deloc uşoară. La preselecţia naţională s-au prezentat peste 5000 de concurente, nu toate având masurile impuse de standardele acestei meserii. Cea mai în vârstă dintre participantele prezente la casting avea 42 de ani şi 90 de kilograme.
Ajunsă în faţa juriului, aceasta şi-a scos bluza, râmânând doar în sutien, şi a defilat prin faţa lui Cătălin Botezatu, MireleiVescan, Liviu Ionescu, Gabriel Hennessey şi Laurent Tourette – membrii juriului. Ştia că nu are şanse la participarea în emisiune, însă a vrut să-şi îndeplinească visul de a fi, măcar pentru câteva minute, manechinul lui Cătălin Botezatu. Dacă participnata de 42 de ani s-a dezbrăcat din proprie iniţiativă, o alta, mult mai tânără, a fost dezbracată chiar de Botezatu. Pentru a se convinge că nu are implanturi la sâni, mai ales că avea deja în buze, Cătălin Botezatu a pus o domnişoară, dintre cele prezente la casting, să îşi dea jos sutienul. Fata nu a avut o problemă cu acest lucru, dar a fost preocupată să afle când se va difuza emisiunea pentru a şti să îi spuna bunicii să se uite la un alt program.
Show-ul va fi spectaculos, iar telespectatorii Antena 1 se vor putea bucura împreună cu cele 12 concurente de locaţii luxuriante, şedinţe foto inedite, prezentări de modă în marile capitale ale lumii sau invitaţi deosebiţi.
Comentarii recente