TNT şi Turner Broadcasting System International, Inc. anunţă premiera mondială a mult-aşteptatului serial dramatic FALLING SKIES, o producţie DreamWorks Television, TNT Productions şi Steven Spielberg (producător executiv), cu Noah Wyle în rol principal. FALLING SKIES va putea fi urmărit în această vară în peste 180 de milioane de case din întreaga lume, iar premiera va avea loc pe 19 iunie în Statele Unite, pe postul de televiziune TNT.
FALLING SKIES debutează cu imaginea lumii aflate în haos după ce un atac extraterestru a distrus cea mai mare parte a planetei. În primele şase luni de la invazie, puţinii supravieţuitori rămaşi s-au grupat în afara marilor oraşe pentru a începe o ripostă dificilă. Fiecare zi este un nou test de supravieţuire, pentru că civilii deveniţi soldaţi trebuie să-i apere şi pe cei aflaţi în grija lor, dar şi să lupte cu invadatorii extratereştri, fără să ştie nici de unde vin, nici ce scopuri urmăresc aceştia.
FALLING SKIES îl are în rolul principal pe Noah Wyle (Spitalul de urgenţă), alături de care apar Moon Bloodgood (Terminator Salvarea), Will Patton (Armageddon, Călători pe Pământul Făgăduinţei) şi Drew Roy (Secretariat). Producţia executivă a serialului FALLING SKIES a fost asigurată de Steven Spielberg, împreună cu Justin Falvey şi Darryl Frank – din conducerea DreamWorks Television, Graham Yost (Lege şi dreptate, Pacific) şi scenaristul Robert Rodat. Rodat, care a fost nominalizat la Oscar® pentru scenariul filmului Salvaţi soldatul Ryan, a scris episodul pilot pornind de la o idee discutată cu Stven Spielberg. Mark Verheiden (Heroes, Battlestar Galactica) şi Greg Beeman (Heroes, Smallville) sunt producători executivi asociaţi.
Turner Broadcasting System International, Inc. deţine cea mai mare parte a drepturilor internaţionale pentru FALLING SKIES. Searialul va fi difuzat de TNT în mai multe pieţe din lume. În alte regiuni, licenţa FALLING SKIES a fost achiziţionată de reţele precum Fox, Super Channel şi Canal+. Warner Bros. International Television deţine drepturile de licenţiere pentru Canada.
“Lansarea FALLING SKIES se anunţă a fi un eveniment de televiziune global,” spune Steve Koonin, preşedintele Turner Entertainment Networks. “Ne bucurăm de faptul că oameni din întreaga lume vor putea urmări acest nou serial extraordinar.”
“Proiectul FALLING SKIES este un bun exemplu de colaborare reuşită între creativitate şi business, atât în cadrul companiei Turner Broadcasting, cât şi în relaţia cu partenerii noştri”, spune Louise Sams, preşedinta Turner Broadcasting System International, Inc. “Arată de asemenea faptul că platformele Turner din întreaga lume au puterea crescândă de a transforma evenimentele dedicate programelor proprii în evenimente mondiale.”
Serialul va putea fi urmărit în peste 75 de ţări şi teritorii, printre care Germania, Brazilia, Mexic, Spania, Canada, Coreea de Sud, sau Marea Britanie. Noi pieţe se vor alătura în săptămânile şi lunile următoare.
Comentarii recente