Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, programul „Lecţia de prim ajutor”a pregătit secțiunea specială www.lectiadeprimajutor.ro/sarbatorideiarna pentru a oferi sfaturi şi rezolvări ale situaţiilor de prim ajutor care pot apărea în această perioadă.
„Lecţia de prim ajutor” este un program de prevenţie şi educaţie pentru salvarea de vieţi care cuprinde emisiunea Lecţia de prim ajutor difuzată pe Pro TV în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 şi site-ul lectiadeprimajutor.ro. De la lansarea programului, peste 1,5 milioane de români au beneficiat de cele două instrumente pentru a afla cum trebuie să procedeze corect în situaţii care necesită primul ajutor.
În cadrul secţiunii lectiadeprimajutor.ro/sarbatorideiarna sunt prezentate situaţii frecvente în această perioadă – arsuri cauzate de petarde, fracturi, degerături, hipotermie, consum excesiv de alimente şi alcool – precum şi soluţiile acestora, sub forma unui ghid care include sfaturi ale medicilor SMURD.
Conform statisticilor SMURD, în luna decembrie se poate observa o creştere de aproximativ 20% a numărului cazurilor de urgenţă înregistrate, generată strict de cazuistica specifică acestei perioade. În luna decembrie 2010 s-au înregistrat 13.009 cazuri de urgenţă asistate de SMURD, comparativ cu luna septembrie 2010, de exemplu, cu 11.621 cazuri de urgenţă.
SMURD funcţionează la capacitate maximă de sărbători, deoarece, în această perioadă, numărul cazurilor care apelează la serviciile de urgenţă şi la unităţile de primiri urgenţe este mult mai mare. Este, deci, necesară o atenţie deosebită pentru organizarea serviciului de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, pentru evitarea eventualelor disfuncţionalităţi.
Cele mai dese cazuri întâlnite în această perioadă sunt corelate cu anotimpul – vreme rece, zăpadă, gheaţă – sau sunt asociate consumului necontrolat de alimente. Apar, astfel, mult mai multe cazuri de luxaţii, entorse sau fracturi cauzate de alunecarea pe gheaţă. ”Exodul” populaţiei urbane către zonele de agrement pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă provoacă, de asemenea, mai multe accidente rutiere uşoare decât de obicei. Şi, nu în ultimul rând, foarte multe cazuri apar în urma consumului exagerat şi necontrolat de alimente specifice acestei perioade. Toate acestea ridică în mod considerabil numărul apelurilor la care trebuie să răspundă SMURD.
Emisiunea „Lecţia de prim ajutor” este produsă şi difuzată de postul Pro TV şi prezentată de Dana Rogoz (Pro TV) şi Dragoş Bucurenci (fondator Asociaţia MaiMultVerde) în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10.30. Timp de 12 ediţii, cei doi prezentatori, împreună cu medicul SMURD Simona Bratu, iniţiază telespectatorii în secretele acordării primului ajutor. În fiecare ediţie este prezentată o situaţie de urgenţă diferită, iar cei trei demonstrează practic soluţia acestei probleme. Peste 1,5 milioane de români au urmărit cele şase „Lecţii de prim ajutor” difuzate până acum la Pro TV. Următoarele şase ediţii vor fi difuzate începând cu 14 ianuarie 2012.
Foto: Vlad Basca
Comentarii recente