Regizorul filmului – Dax Shepard – are două mari iubiri: maşina lui şi Kristen Bell. Bine, trei iubiri: şi cealaltă maşină a sa. Aşa că, atunci când a venit vremea să facă următorul său film, s-a gândit: de ce să nu facă un film despre toate trei? Asa se face ca dupa terminarea filmarilor, Shepard spunea despre “Loveste si fugi” ca: “Acest film a fost ca o petrecere gigantică de ziua mea. Partenera mea a fost femeia pe care o iubesc, am alergat cu maşinile pe care le ador şi i-am avut alături pe cei mai buni prieteni ai mei timp de şase săptămâni. N-aş fi putut niciodată să-mi organizez vreo aniversare în acest fel. A fost tot ce iubesc mai mult pe lumea asta strâns într-un ambalaj mic şi concins.”
Pe scurt, actiunea filmului este urmatoarea: Charlie Bronson (Dax Shepard), un şofer care fusese implicat în jafuri, fuge din programul de protecţie a martorilor pentru a o duce pe iubita lui, Annie, (Kristen Bell) la Los Angeles, unde aceasta nu trebuie să piardă slujba la care visase toată viaţa. Dar fostul iubit al lui Annie (Michael Rosenbaum), un tip extrem de băgăcios, îi trimite pe foştii complici ai lui Charlie (conduşi de Bradley Cooper). Astfel, călătoria lor devine comic de periculoasă când se trezesc urmăriţi şi de agenţii federali conduşi de Tom Arnold, dar şi de foştii interlopi cu care lucra Charlie.
Shepard şi-a început cariera de regizor în 2006, când, împreună cu prietenul său bun, Nate Tuck, a făcut un scurt metraj de comedie intitulat Reunited. A urmat un mockumetary, Brother’s Justice, care a fost filmat în şase luni, a avut premiera la Festivalul de Film de la Hollywood în octombrie 2010, pentru a fi finalizat apoi pe parcursul următorilor trei ani. În această comedie, Dax şi Tuck încercau să vândă un film de arte marţiale “făcut pe genunchi” unor staruri precum Bradley Cooper, Ashton Kutcher, Jon Favreau, Tom Arnold şi alţii, care, evident, îi trimiteau la plimbare. Unul din cei care au participat la acest film era producătorul Andrew Panay (Wedding Crashers), care a avut şi un rol mic în film; la rândul lui, Sheperd tocmai jucase în Employee of the Month, în regia lui Panay. Ideea pentru Loveşte şi fugi a apărut în timpul campaniei de promovare pentru Brother’s Justice : “Ne tot întrebam ce film să facem mai departe”, spune Shepard, “şi am început să spunem că o să facem un film cu urmăriri de maşini. Şi pentru că aşa am spus, a trebuit s-o facem, ca să ne ţinem de cuvânt.”
Shepard şi-a petrecut prima parte a vieţii la Detroit, fiind înconjurat tot timpul de automobile: “Tatăl meu vindea maşini, mama lucra pentru General Motors, iar tatăl meu vitreg lucra la Corvette, ca inginer de şasiuri. Aşa că am fost înconjurat mereu de maşini cu totul speciale. Maşinile au devenit pasiunea vieţii mele.”
O altă experienţă care l-a marcat pe Shepard a fost un film pe care l-a văzut când avea numai cinci ani, e vorba de Smokey and The Bandit, care fusese un succes urias: “La început mi-a plăcut datorită maşinilor, apoi am început să apreciez talentul de comedian al lui Jackie Gleason; am ajuns să ştiu pe de rost toate replicile, şi a devenit o parte decisivă a copilăriei mele.”, spune Shepard. Într-un final, Shepard a vrut să facă propriul Smokey and The Bandit, “cu un pic mai multă comedie şi cu situaţii nerecomandate minorilor”, spune acesta.
După Brother’s Justice, Shepard s-a întors să lucreze la Parenthood, un serial de mare succes produs de NBC, dar ideea unui film cu urmăriri de maşini nu a fost uitată, în special de Andrew Panay: “Din momentul în care Dax mi-a prezentat ideea acestui film am început să fiu obsedat şi nu am vrut decât să începe proiectul.” Panay a fost cel care i-a sugerat lui Shepard să meargă cu scenariul la studiouri, ceea ce l-a impulsionat pe acesta să dezvolte ideea şi, în doar trei săptămâni, să termine scenariul bun de filmat.
Shepard are metoda lui de a scrie: “Îmi place să plec şi să scriu în vren hotel din Palm Springs. Mă duc acolo singur, stau câteva săptămâni, şi scriu.” Una din preocupările sale favorite este să ia ghiduri de imobiliare de acolo şi să “vâneze” nume interesante pentru personajele sale. Numele personajului interpretat chiar de el, Charlie Bronson, nu vine, însă, din lumea imobiliarelor şi nici din cea la care v-aţi fi aşteptat, a filmului: “Mă fascinează criminalii, iar în Marea Britanie a fost acest tip pe care îl chema Michael Peterson, un tip oribil de violent, care şi-a schimbat numele în cel de Charles Bronson. M-am gândit că e amuzant că tipul ăsta şi-a luat numele după Charles Bronson, apoi m-am gândit că ar fi şi mai amuzant dacă aş face un personaj care şi-ar lua numele după un criminal care şi-a luat numele după Charles Bronson!”
Dar nici numele lui Charlie dinainte de a intra în programul de protecţie a martorilor nu e mai prejos – Yul Perkins; nici acest nume nu are nimic de-a face cu Yul Brynner, sau cu vreun film. “Când eram copil, la Detroit era un prezentator de ştiri pe care-l chema Yul Perkins, care era o celebritate locală.”, spune Shepard.
Crearea restului personajelor nu a fost un proces prea greu pentru Shepard, căci acestea se bazează, în cea mai mare pate, pe proprii săi prieteni, care şi apar în film: “Dax are un talent unic, şi anume loialitatea faţă de prietenii săi şi, mai important, pentru prietenii despre care ştie că sunt talentaţi”, spune Panay. “Dax se înconjoară de oameni cu adevărat inteligenţi, de calitate, şi în care crede sincer. Sunt convins că de aceea toată lumea implicată în filmul lui dă tot ce poate şi munceşte din greu ca să iasă cel mai bine.”, spune Tuck. “Ei sunt forţa lui Dax. Are prieteni cu adevărat talentaţi, amuzanţi şi loiali, cărora le place să lucreze cu el.”
De fapt, filmul nici nu a avut un director de casting: “Nu am distribuit nici un străin”, explică Palmer. Cu toţii au fost plătiţi cu onorariul minim, şi au intrat în proiect pentru că toţi îl plac pe Dax. Are un simţ al prieteniei şi o blândeţe care adună oamenii laolaltă.” Shepard adaugă: “Cred că a fost cel mai prost mediu de lucru pe care l-au întâlnit toţi aceşti actori vreodată. Era haos, dar cu toţii păreau că se distrează de minune.”
Despre crearea personajelor spune: “Îi ştiu pe aceşti oameni atât de bine, aşa că am încercat să le fac personajele cât mai aproape cu putinţă de felul în care sunt ei în realitate, cu excepţia lui Cooper, care nu e deloc un tip rău.” Panay adaugă şi el: “Astfel, filmul a ieşit extrem de comic, pentru că niciunul dintre actori nu joacă în afara zonei lui de confort interpretativ. Cu toţii cred sincer în ce au de spus. Şi acesta e farmecul filmului.”
Comentarii recente