Dupa ce ne-am mai potolit curiozitatea in ceea ce priveste misterul pasarilor moarte, intrucat nu s-au mai inregistrat cazuri spectaculoase, misterul revine intr-o noua forma: cel al pestilor morti. Cazul a fost raportat marti, 8 martie, in California, mai exact intr-un port din Redondo Beach, Los Angeles.
Pescarii si sefii portului din Redondo Beach sunt inca nedumeriti cu privire la cauza mortii a milioane de ansoa descoperiti marti in marina din localitate. Expertii sunt de parere ca pestii au murit din cauza lipsei de oxigen ca urmare a numarului mare de alge din apa, in timp ce localnicii cred ca explicatia se afla in vanturile puternice din noaptea de luni spre marti care ar putea sa aiba legatura cu moartea in masa a pestilor. “Imaginea este asemanatoare cu cea a carasilor carora nu li s-a schimbat la timp apa din bazin, pestii morti au gura deschisa si stau cu burta in sus” a declarat un localnic pentru Los Angeles Times, citat de The Telegraph. “Nu sunt semne vizibile de toxine care ar fi putut provoca moartea pestilor si, dupa o prima evaluare, credem ca moartea pestilor a fost provocata de lipsa de oxigen. Nu exista pete de ulei sau scurgeri de substante in apa” a mai declarat localnicul. Localnicii din Redondo Beach sunt de parere ca vanturile puternice de peste noapte ar fi adus pestii in port, iar aici, din cauza supraaglomerarii, pestii ar fi ramas fara oxigen.
Expertii incearca acum sa rezolve misterul decesului in masa al pestilor plecand de la trei ipoteze: numarul mare de alge din apa a dus la asfixierea pestilor, supraaglomerarea de pesti a dus la epuizarea oxigenului din apa sau exista substante toxice in apa care au provocat moartea pestilor…
Comentarii recente