Mormantul in care a fost ingropat Iisus Hristos dupa crucificare va fi dezvaluit din nou publicului, maine, in cadrul unei ceremonii organizate de Biserica Sfantului Mormant din Orasul Vechi al Ierusalimului. In ultimele noua luni, cel mai sacru monument al crestinatii a fost supus unor lucrari de restaurare, al caror cost s-a ridicat la patru milioane de dolari.
Lucrarile de renovare au fost realizate de o echipa de cercetatori si restauratori greci si s-au axat pe o structura mica de deasupra camerei mormintelor, cunoscuta sub numele de Edicula.
Bonnie Burnham de la Fondul Mondial al Monumentelor, care a supravegheat proiectul a declarat pentru Associated Press ca exista un risc foarte mare ca monumentul sa se fi prabusit daca nu se faceau lucrarile de restaurare. In urma acestora, a adaugat Burnham, monumentul a suferit o transformare completa.
Restaurarea a fost efectuata de 50 de experti de la Universitatea Tehnica Nationala din Atena, care au lucrat in trecut la Acropole in Atena si la Biserica Sfanta Sofia din Istambul. Acestia au trebuit sa lucreze mai mult noaptea, pentru a le permite in timpul zilei accesul pelerinilor la mormant.
In octombrie anul trecut, o placa din marmura care acopera mormantul sculptat in piatra a fost ridicata, dupa mai mult de doua secole, pentru a le permite restauratorilor sa examineze roca originala sau patul mormantului pe care a fost asezat trupul lui Iisus. O mica fereastra a fost taiata atunci in placile de marmura pentru a le permite pelerinilor sa vada o parte din aceasta roca.
Ceremonia de dezvaluire a mormantului renovat va avea loc maine in prezenta Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, liderul spiritual al crestinilor ortodocsi din lume, si al unui reprezentant al Papei Francisc.
Biserica Sfantului Mormant, aflata in inima partii vechi a orasului Ierusalim, acopera suprafata de teren pe care se presupune ca Iisus Hristos a fost rastignit, a murit si a inviat. Aceasta reprezinta o atractie uriasa pentru pelerini din intreaga lume, crestinii sositi aici stand la cozi uriase pentru a plange la mormant sau pentru a atinge de el obiecte apartinand celor dragi aflati in suferinta pentru a gasi alinare.
Sase denominatiuni crestine: Biserica Romano Catolica, Biserica Greaca Ortodoxa, Biserica Apostolica Armeana, Biserica Ortodoxa Siriana si Biserica Copta isi disputa custodia asupra Bisericii Sfantului Mormant, conflictele dintre diferitele denominatiuni ducand de-a lungul timpului la amanarea la nesfarsit a lucrarilor de restaurare.
Ca semn al neincrederii dintre diferitele confesiuni crestine, cheile bisericii au fost tinute de o familie de muslmani inca din secolul 12.
Sanctuarul a fost reconstruit de patru ori de-a lungul timpului, cel mai recent in 1810 dupa un incendiu.
Cele patru milioane de dolari necesari restaurarii au fost stransi din contributii provenite de la cele sase confesiuni care isi impart custodia bisericii, Regele Abdullah al Iordaniei, Autoritatea Palestiniana, și Mica Ertegun, vaduva co-fondatorului Atlantic Records, Ahmet Ertegun, care a donat 1,3 milioane de dolari.
Comentarii recente