Sâmbată, 27 septembrie, a avut loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, lansarea clubului de lectură Fanbook, un eveniment organizat de asociația CSR Mindset în parteneriat cu Editura Humanitas.
Invitatul special al ediției inaugurale a fost scriitorul Dan C. Mihăilescu. La deschidere au participat si: Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, Alice Ene – PR Executive editura Humanitas și doamna profesor Oana Marin, coordonatoarea ediției pilot pentru grupa de vârstă 12-14 ani.
Fanbook își propune să-i aducă pe copii si adolescenți mai aproape de lumea cărților și a scriitorilor. Se va diferenția prin faptul că în fiecare ediție va avea alături invitați speciali din mediul literar, artistic, cinematografic etc , ce vor deschide lumea cărților prin viziunea proprie.
“Ne dorim sa dezvoltăm o comunitate a iubitorilor de lectură și să atragem atenția asupra importanței de a citi, îndrumând copiii către cele mai potrivite surse de informare. Lansăm proiectul cu o editie pilot pentru grupa 12-14 ani, iar în funcție de interesul pe care proiectul îl va stârni, îl vom extinde la nivel național.” Bianca Voinescu, asociatia CSR Mindset.
“Acest club este un proiect de suflet care s-a născut din pasiunea noastră pentru lectură pe care dorim să o transmitem celor mici. Ne-am dori ca la sfârşitul celor patru module copiii să se împrietenească cu cărţile. Pentru că ele sunt cele care ne fac să visăm, ne stârnesc curiozitatea şi imaginaţia, ne ajută să înţelegem lumea din jurul nostru, dar şi pe noi înşine.” Alice Ene, editura Humanitas.
Proiectul are o componentă socială de responsabilitate și implicare. Cei care se vor înscrie, vor achita începând cu ediția următoare, o taxă de participare, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru a cumpăra cărți copiilor bolnavi de cancer, internați în secțiile de oncologie din București. Cărțile vor fi alese de către membrii clubului Fanbook in baza experiențelor pe care le vor acumula pe parcursul derulării întâlnirilor ce sunt susținute lunar.
Comentarii recente