Mai tineti minte filmele acelea horror de la care plecati complet dezamagiti din cauza ca numai de groaza nu puteau fi numite? Ei bine, in cazul lui Raw, difuzat in cadrul Festivalului de Film de la Toronto, avem de-a face cu fenomenul invers, adica cu un film mult prea de groaza (daca ne permiteti sa spunem asa) pentru asteptarile privitorilor.
Filmul Raw, scris si regizat de debutanta Julie Ducournau, a castigat premiul FIPRESCI din partea criticilor la Festivalul de Film de la Cannes. In centrul actiunii filmului se afla o tanara vegetariana, Justine (interpretata de Garance Marillier) – studenta la medicina veterinara – care, in urma supunerii la un ritual indelungat si istovitor la scoala se transforma in canibal.
Tanara vegetariana devenita canibal intre timp i-a ingrozit atat de tare pe cinefilii canadieni, incat, marti dimineata, in timpul proiectiei filmului, la cinematograf a fost chemata ambulanta, iar paramedicii le-au acordat ingrijiri spectatorilor lesinati de frica.
Vorbind despre filmul ei, cu cateva zile inainte de premiera din cadrul Toronto Film Festival, tanara regizoare a declarat: “Vreau sa aud aceasta audienta speciala reactionand. Vreau sa vad la ce vor reactiona mai exact. Sunt foarte curioasa. E ca si cum as fi judecata de egalii mei, pentru ca eu insami sunt o mare fana a genului horror”. Tot atunci, tanara regizoare de origine franceza a vorbit (profetic parca) despre marea provocare pe care o constituie mentinerea publicului in sala la acest film.
In momentul de fata, Raw a devenit un must-see pentru toti iubitorii de filme horror. Ryan Werner, cel care se ocupa de introducerea filmului pe diversele piete cinematografice din lume, a declarat ca nu a mai vazut astfel de reactii ale publicului la un film de la Antichrist-ul lui Lars von Trier.
Dupa Toronto Film Festival, Raw isi va continua traseul de promovare urmand a fi prezentat la Fantastic Fest, Mayhem Film Festival, Celluloid Screams, Beyond Fest si Sitges Film Festival.
Comentarii recente