Daca pana acum multi artisti au fost inspirati de Soare pentru a compune melodii, de curand cercetatorii au constatat ca, de fapt, steaua aflata in centrul universului nostru isi produce propria muzica.
Astronomii de la Universitatea din Sheffield au reusit sa inregistreze pentru prima data straniile armonii muzicale produse de campul magnetic din atmosfera exterioara a Soarelui. Ei au descoperit ca buclele magnetice uriase care au fost observate in stratul exterior al atmosferei Soarelui, cunoscute sub numele de bucle coronale, vibreaza precum coardele unui instrument muzical.
Folosind imagini din satelit ale acestor bucle, care pot atinge peste 60 000 de mile lungime, oamenii de stiinta au reusit sa recreeze sunetul prin transformarea vibratiilor vizibile în zgomote si accelerarea frecventei sunetului astfel incat sa poata fi percepute de urechea umana. Profesorul Robertus von Fay-Siebenbürgen, şeful grupului de cercetare solara de la Universitatea din Sheffield, a comparat muzica emisa de Soare cu sunetele unei armonici.
Pe de alta parte aceasta descoperire ofera o noua perspectiva asupra fizicii si a ceea ce se intampla in straturile exterioare ale stelei care ne guverneaza universul. Se presupune ca buclele coronale sunt implicate de asemenea in declansarea eruptiilor solare, care arunca particule in spatiu, dand nastere fenomenului cunoscut sub denumirea de “vreme spatiala”. Se pare ca o mai buna intelegere a “muzicii Soarelui” i-ar putea ajuta pe cercetatori sa faca previziuni mai precise asupra exploziilor solare.
Comentarii recente