Editia din 2011 a Premiilor Grammy, gazduita ieri seara de Staples Center din Los Angeles a rezervat mai multe surprize artistilor considerati favoriti, printre care s-au numarat si Justin Bieber si Eminem, acestia pierzand in fata unor artisti mai putin cunoscuti, dar care, si-au facut in acest fel intrarea in randul artistilor catre care ochii industriei muzicale isi vor indrepta atentia de acum incolo cu mai mult interes…
Asadar, din moment ce toata lumea se astepta ca marele premiu pentru albumul anului sa ii revina lui Eminem si albumului sau “Recovery”, care a avut cele mai mari incasari in SUA in 2010, trupa canadiana de indie rock Arcade Fire si albumul ei “The Suburbs” au devenit revelatia evenimentului, adjudecandu-si cel mai important premiu al serii.
Pe de alta parte, Eminem, rapper-ul din Detroit, care si-a castigat faima internationala in urma cu 12 ani, datorita succesului melodiei “My Name Is” a avut o seara mult sub asteptari, castigand doar doua premii din cele 10 categorii la care fusese nominalizat.
Lady Antebellum din Nashville, Tennessee, un trio care readuce in actualitate muzica country, s-a dovedit a fi o alta revelatie a serii, castigand cinci premii, din cele sase categorii la care a fost nominalizat, printre care si premiul pentru cel mai bun cantec al anului.
Senzatia muzicii pop actuale, cantaretul de numai 16 ani, Justin Bieber a pierdut premiul pentru cel mai bun debut in favoarea cataretei de muzica jazz Esperanza Spalding (26 de ani), artista devenind astfel prima cantareata de jazz care a castigat vreodata la aceasta categorie.
Fanii trupei Muse pot fi mandri in continuare de trupa lor favorita intrucat rockerii au castigat premiul pentru cel mai bun album rock The Resistance, al cincilea album de studio al lor, de la debutul trupei in anul 1999. Printre castigatorii serii s-au mai numarat: formatia La Roux, care a luat premiul pentru cel mai bun album de muzica electronica, Iron Maiden, premiat pentru cea mai buna performanta metal si Sade care a primit premiul pentru cea mai buna performanta R&B apartinand unui duo sau grup.
Stati linistiti, Lady Gaga nu a lipsit nici ea de la ceremonie, ba a fost si premiata la trei categorii: cea mai buna performanta pop feminina, cel mai bun album pop si cel mai bun videoclip. Cum ne-a obisnuit, Lady Gaga si-a facut si de aceasta data aparitia intr-un mod spectaculos, intrand in scena intr-un imens ou… Dupa ce a coborat din ou Lady Gaga a interpretat pentru public noul ei single “Born This Way”, performanta ei atragand si de aceasta data numeroase comparatii cu Madonna anilor ’80.
Un alt premiat al serii a fost rapper-ul american Jay-Z care si-a adaugat in palmares trei premii Grammy, doua dintre acestea fiindu-i oferite pentru omagiul adus New York-ului in single-ul Empire State of Mind inregistrat impreuna cu Alicia Keys.
Comentarii recente