După 7000 de kilometri parcurşi, Caravana „Miss Universe poţi fi chiar tu!” ajunge la Timişoara! Pe 19 şi 20 martie, bănăţencele frumoase şi inteligente sunt aşteptate la Iulius Mall, între orele 12.00 şi 18.00 pentru a intra în cursa frumuseţii.
Până în prezent s-au înscris în concurs 128 de concurente din zona Banatului, dintre care 74 au fost descalificate în urma evaluării profilului înscris pe site-ul Miss Universe Romania. Conform regulamentului candidatele la titlul Miss Universe 2011 trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, înălţimea de minimum 1.70m şi să aibă cetăţenie şi domiciliu stabil în România. Nu sunt acceptate în competiţie concurentele căsătorite, care au copii, au operaţii chirurgicale estetice sau care au pozat nud, topless sau în ipostaze indecente, indiferent de conjunctură. “În anii precedenţi, Timişoara nu a avut foarte multe concurente la Miss Universe România, dar cele care s-au calificat în finale au fost candidate puternice. Îmi amintesc de fiecare dată cu drag atât de Nicoleta Ţifrea, finalistă în 2009 cât şi de Diana Monica Muntean, finalistă în 2010. Cel mai bun rezultat al timişorencelor la acest concurs rămâne cel obţinut în 1997 de către Diana Urdăreanu Durbacă, cea care a reprezentat România la Miss Universe 1997, în Miami, SUA.” – a declarat Valentina Ionescu, Director Program Miss Universe România.
Frumoasele Banatului sunt aşteptate la Iulius Mall, în Timişoara, sâmbătă, 19 martie şi duminică 20 martie, între orele 12.00 şi 18.00, pentru a susţine următoarele probe: fotogenie, telegenie, catwalk şi interviu.
Comentarii recente