Potrivit unor studii publicate duminica, 9 ianuarie in revista Nature Geoscience, din cauza schimbarilor climatice, trei sferturi din ghetarii din Alpi ar putea disparea pana in anul 2100. Un scenariu si mai pesimist preconizeaza ca pana in anul 3000 o mare parte din Antarctica va disparea, ceea ce va duce la cresterea nivelului marilor cu patru metri.
Primul studiu, realizat de geofizicienii Valentina Radic si Hock Regine de la Universitatea din Alaska, pe baza datelor colectate de la mai mult de 300 de ghetari intre 1961 si 2004, prevede ca gheţarii de munte isi vor pierde intre 15 si 27% din volum pana in anul 2100. Studiul mai arata ca unele regiuni vor fi mai afectate de acest fenomen decat altele in functie de altitudinea ghetarilor, terenul si locul unde se afla acestia, care determina si gradul de sensibilitate al acestora la incalzirea globala. Astfel, Noua Zeelanda ar putea pierde in medie 72% din volumul ghetarilor, Alpii ar putea pierde 75%, in timp ce, in compensatie, Groenlanda ar putea pierde doar 8% din volumul ghetarilor iar masivii asiatici ar putea pierde 10%. Aceasta ar insemna o crestere a nivelului marilor pana la sfarsitul secolului cu 12 centrimetri, fara a tine cont de dilatarea oceanelor cand se incalzesc. Acest studiu se bazeaza pe unul dintre scenariile intermediare ale Grupului interguvernamental de experti al ONU din 2007 privind schimbarile climatice, care ia in considerare cresterea populatiei si cresterea economica precum si utilizarea surselor de energie mai mult sau mai putin poluante, preconizand astfel o crestere a temperaturii globale cu 2,8 grade in secolul XXI. Dat fiind faptul ca acest studiu nu ia in considerare calotele glaciare din Antarctica si Groenlanda care contin 99% din apa dulce de pe Terra, daca luam in considerare si ipoteza in care una dintre aceste calote s-ar topi in mod semnificativ, atunci ar rezulta ca nivelul marilor ar putea creste cu cativa metri, ducand la inundarea oraselor de coasta de pe planeta. Acest scenariu reiese dintr-un al doilea studiu realizat de Universitatea din Calgary, Canada care se bazeaza pe inertia gazelor cu efect de sera care, odata eliberate in atmosfera, raman aici timp de secole. Studiul mai arata ca, chiar daca emisiile de gaze cu efect de sera s-ar opri total pana in 2100, incalzirea globala ar continua timp de cateva secole.
Comentarii recente