In timp ce milioane de cinefili se ingramadesc la cinema sa vada productia “The King’s Speech/ Discursul Regelui”, vedeta Oscarurilor din acest an, unde este nominalizat la 12 categorii, un britanic spune ca l-a auzit pe rege repetand adevaratul discurs chiar de sub fereastra acestuia, scrie dailymail.co.uk.
The King’s Speech spune povestea celui care avea sa devina regele George VI al Marii Britanii, dupa ce, fratele acestuia abdica in urma unui mariaj nedorit de casa regala. Balbait fiind, regele este instruit de un logoped care aplica metode bizare, dar care au rezultate miraculoase astfel incat sa poata face fata indatoririlor care ii revin in calitatea sa si sa nu se faca de ras in fata poporului cand trebuie sa ii vorbeasca.
Larry Lamb (94 de ani) un ofiter de politie pensionat a povestit cum l-a auzit pe rege chinuindu-se sa pronunte corect discursul pe care avea sa il sustina in fata poporului in ziua de Craciun. In 1939, cand a avut loc episodul, Larry Lamb era garda la mosia de la Sandringham, Norfolk, Marea Britanie unde familia regala urma sa isi petreaca Craciunul. In mod normal, garda nu avea voie sa treaca pe sub fereastra pentru a nu-i vedea pe membrii familiei, insa noaptea, acest lucru era posibil.
Asadar, Larry Lamb a trecut pe sub fereastra camerei in care regele repeta, in mai multe randuri, pe parcursul a doua ore, auzindu-l pe acesta pronuntand din ce in ce mai hotarat discursul pentru ziua de Craciun. Domnul Lamb a marturisit ca a memorat chiar un fragment din discurs care suna cam asa: “da-mi o lumina care sa ma calauzeasca in siguranta in necunoscut”. Citatul provenea dintr-o poezie scrisa de Minnie Louise Haskins.
Batranul Lamb, care are acum trei copii, 13 nepoti si un stranepot avea 23 de ani la vremea respectiva. Nu a mai vorbit niciodata despre aceasta intamplare pentru ca ii era frica sa nu fie pedepsit pentru ca ascultat sub fereastra regelui. Lamb a lucrat in politie din anul 1937 pana in1942, cand, s-a decis sa se alature Marinei Regale. Referitor la modul cum interpreteaza Colin Firth rolul regelui George VI in The King’s Speech, batranul a spus ca ar caracteriza prestatia actorului ca fiind “destul de buna”… Filmul va putea fi vazut in cinematografele de la noi, de maine, 5 februarie.
Comentarii recente