Toata lumea stie ca este bine sa consumi in fiecare zi fructe si legume. Cati dintre noi si reusesc sa faca acest lucru? Mai putini decat cei care stiu teoria, asta e cert. Chiar daca nu esti mare fan fructe si chiar daca uneori chiar nu iti gasesti acel moment din zi in care sa stai linistit si sa savurezi un mar sau o banana, ar trebui sa iti dai un pic mai mult interesul in acest sens. De ce?
Pentru ca merita. Un studiu recent a aratat ca o banana pe zi previne atacul de cord si accidentul vascular cerebral. Asta pentru ca bananele sunt bogate in potasiu, iar alimentele bogate in potasiu previn intarirea arterelor si reduc riscul aparitiei blocajelor.
Pentru a demonstra acest lucru, oamenii de stiinta au efectuat un experiment pe sobolani. Acestia au folosit trei grupuri de sobolani. Fiecare grup a primit pentru o anumita perioada de timp o cantitate mica, medie, respectiv mare de potasiu. In final s-a constatat ca sobolanii care primisera cantitati mici de potasiu zilnic aveau arterele mai rigide, in timp ce sobolanii care primisera cantitati mari de potasiu au avut o rigiditate mai scazuta a arterelor.
In mod asemanator, la oameni, potasiul poate face minuni pentru sanatate daca este consumat in cantitati optime. Consumat in cantitati prea mari poate da dureri de stomac, greata si diaree.
Iata mai jos cateva alte beneficii ale consumului de banane:
- Bananele contin si alti nutrienti valorosi in afara de potasiu: fibre, antioxidanti, vitamina B6, vitamina C, magneziu, cupru si proteine.
- Bananele contin substante care ajuta la reglarea nivelului de zahar din sange.
- Consumul de banane contribuie la o buna sanatate digestiva.
- Este indicata in diete intrucat este saraca in calorii.
- Bananele crude cresc sensibilitatea la insulina, ceea ce este un lucru bun, asa ca nu ar trebui sa te feresti de ele asa cum nu te feresti nici de cele coapte.
- Bananele sunt indicate si in cazul persoanelor care sufera de piatra la rinici, consumul lor promitand sa-i tina departe pe acesti indivizi de alte probleme de sanatate.
- Poti sa consumi cate o banana in fiecare zi fara teama, efectele acesteia asupra sanatatii fiind 100% benefice. In cazul in care nu iti place gustul ei simplu, iata cateva sugestii de consum: amestecata in bolul cu fulgi de ovaz alaturi de o lingura de unt de arahide; sub forma de milkshake, blenduita impreuna cu un pahar mai mare de lapte si o lingura de miere; sub forma unui delicios smoothie amestecata cu un mango, un sfert de cana de iaurt, un sfert de cana de suc de portocale, 2 linguri de miere si un strop de scortisoara.
Comentarii recente