In ultima editie din acest an a emisiunii “CineTePrinde” difuzata pe 3 decembrie, de la ora 22.00, Cristian Tudor Popescu le va prezenta telespectatorilor Pro Cinema, in premiera la televiziune, un film eveniment in regia lui Jacques Audiard – “Un profet” (“A Prophet”).
Filmul care a reprezentat Franta la cea de-a 82-a editie a premiilor Oscar a fost nominalizat la premiile Academiei Americane de Film la categoria “cel mai bun film strain al anului”, a fost castigator al Premiului Bafta si al premiului juriului la Festivalul de film de la Cannes. 9 premii Cesar si o nominalizare la Globul de Aur mai fac parte din palmaresul dramei semnate de Jacques Audiard.
Inainte de a realiza aceasta drama, Jacques Audiard a asistat la o proiectie a unui film intr-o inchisoare din Franta. Socat de conditiile din penitenciar, Audiard a decis ca actiunea urmatorului sau film sa se petreaca intr-o inchisoare.
Pentru a pastra autenticitatea experientei inchisorii, la filmarile pentru “Un profet”, Jacques Audiard a angajat fosti detinuti pentru a-i servi drept consilieri.
Tahar Rahim, protagonistul dramei “Un profet”, aflat la primul rol important din cariera sa, a reusit sa se faca imediat remarcat datorita interpretarii personajului principal, Malik El Djebena. Doua premii Cesar, o nominalizare la premiul Bafta si una la Festivalul de film european pentru “cel mai bun actor” i-au adus lui Rahim o confirmare a potentialului sau artistic.
Un tanar, Malik El Djebena, ajunge la inchisoare. Cicatricele de pe trupul si chipul sau sunt semnele unui trecut violent. Abia stie sa scrie si sa citeasca si nu are nici un prieten. Malik are 19 ani. In curtea inchisorii, el este recrutat de Cesar (Niels Arestrup), un mafiot Corsican, sa ucida un rival, care se afla in acelasi penitenciar. Dupa ce este batut cu bestialitate, Malik intelege ca viata lui se poate sfarsi in inchisoare. Insa lucrurile nu vor sta chiar asa, pentru ca Malik se decide sa lupte.
“Cel mai bun film al Festivalului de la Cannes” – asa a fost considerata drama regizata de Jacques Audiard, care a primit aprecieri superlative din partea criticilor de film.
Comentarii recente