Intre 12 si 15 aprilie, Calea Victoriei devine o expozitie itineranta in aer liber, cu ocazia celei de-a patra editii SPOTLIGHT – Bucharest International Light Festival. Harta instalatiilor de lumina va fi extinsa in 2018 cu noi locatii din Bucuresti.
Astfel, pe langa traseul deja consacrat – Calea Victoriei intre Biblioteca Centrala Universitara si Splaiul Independentei – cladiri emblematice din Bucuresti precum Arcul de Triumf, Ateneul Roman sau Palatul Stirbei vor face parte in premiera din programul celei de-a patra editii Spotlight, organizata de Primaria Capitalei prin ARCUB. Un alt element de noutate este concursul international de video mapping pe fatada Palatului CEC.
Cu o tema inspirata de celebrarea Centenarului, editia Spotlight din acest an este intitulata United We Shine si aduce la Bucuresti 27 de instalatii, proiectii si sesiuni de video mapping din Franta, Australia, Israel, Germania, China, Rusia, Italia, Spania si Romania.
La fel ca in anii anteriori, locatia centrala a festivalului Spotlight este Calea Victoriei, care va gazdui cele mai multe evenimente ale editiei, dintre care amintim doar cateva: instalatii interactive la Muzeul National de Istorie, sesiuni de video mapping pe fatada Hotelului Novotel, a Palatului Loteriei sau pe fatada Cladirii Rosenthaler. in toate zilele de festival, Calea Victoriei devine pietonala intre Biblioteca Centrala Universitara si Splaiul Independentei, intre orele 20:30 si 23:00.
Pentru prima data la Spotlight, lucrari de arta impresionante vor fi proiectate pe fatadele urmatoarelor cladiri: Muzeul Antipa, Palatul Stirbei, Arcul de Triumf, Teatrul Odeon, cladirea Ministerului Afacerilor Interne si Ateneul Roman. Primaria Municipiului Bucuresti si Teatrul National Bucuresti devin locatiile unor sesiuni de video mapping spectaculoase. In premiera, Piata Universitatii gazduieste intre 12 si 15 aprilie o instalatie de lumina si sunet din Israel, iar Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti devine locatia unei instalatii interactive din Romania.
In exclusivitate pentru editia cu numarul patru a Spotlight, sase artisti internationali transforma Palatul CEC prin proiectii de video mapping selectate in urma open call-ului Spotlight. Cele sase lucrari finaliste vor fi proiectate pe toata durata festivalului pe fatada Palatului CEC, urmand ca marele castigator Spotlight 2018 sa fie ales de public, prin vot online, din proiectele finaliste.
Pentru deschiderea editiei Spotlight din acest an, una dintre cele mai cautate trupe high-tech de dans si lumini ale momentului, Light Balance din Ucraina aduce la Bucuresti un spectacol care a facut senzatie in Marea Britanie, Germania, Coreea de Sud, Arabia Saudita si China. Spectacolul de deschidere a celei de-a patra editii a festivalului international de lumina din Bucuresti are loc in Piata George Enescu, joi, 12 aprilie, incepand cu ora 20.30. Show-ul Light Balance de dans si lumini este precedat de reprezentatia de muzica live, coregrafie si light design data de artistii britanici de la Spark.
Programul Spotlight incepe, in fiecare zi de festival, de la ora 20.30 si se incheie la ora 23.00. Detalii despre program si instalatiile participante la Spotlight 2018 sunt disponibile pe arcub.ro si spotlightfestival.ro.
Comentarii recente