Luna aceasta, peruanii sarbatoresc 100 de ani de la redescoperirea enigmaticului sit arheologic de la Machu Picchu, de catre exploratorul american Hiram Bingham. Vechiul oras incas “sculptat” in piatra, al carui nume inseamna in limba Quechua “vechiul pisc” este situat la o altidudine de 2.400 de metri in Anzii din sud-estul statului Peru, fascinand inca omenirea cu misterele sale.
Cel care a prezentat lumii intregi enigmaticul sit a fost exploratorul american Hiram Bingham. Profesor la Universitatea Yale, exploratorul care a inspirat personajul de film Indiana Jones a ajuns la Machu Picchu pe 24 iulie 1911, in fruntea unei expeditii stiintifice bine echipate, care s-a intors ulterior inapoi la civilizatie cu o poveste pe cinste despre “un oras pierdut al incasilor”. Povestea a fost relatata de Hiram Bingham la acea vreme in revista National Geographic.
Sarbatoarea inchinata implinirii unui secol de la redescoperirea “vechiului pisc” va incepe astazi, cand, se implinesc totodata si patru ani de cand Machu Picchu a fost votat in cadrul unui sondaj realizat la nivel global pe Internet una dintre Cele sapte noi minuni ale lumii. Ceremoniile dedicate evenimentului vor include dansuri andine, concerte, parade, ritualuri mistice si conferinte academice, iar fascinantul Machu Picchu va aparea si pe o editie speciala a bancnotelor de 10 soli.
La 100 de ani dupa redescoperirea orasului, arheologii si istoricii nu s-au pus inca de acord asupra rolului pe care l-a jucat asezarea in vechiul Imperiu Inca. Unii sunt de parere ca aici a fost un loc sacru , destinat rugaciunii (date fiind numeroasele temple descoperite), altii sunt de parere ca orasul a fost un loc de odihna pentru vechii imparati incasi, iar altii presupun ca Machu Picchu a fost o fortareata.
Ceea ce e mai greu de inteles este cum au reusit vechii incasi sa construiasca un oras cu un plan arhitectural (unicat) atat de complex cu mijloacele rudimentare pe care le aveau la dispozitie. Aici s-au construit (din piatra adusa din muntii de granit de la Machu Picchu): terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Cele mai impresionante constructii de aici sunt: Torreon (observatorul astronomic in forma de semicerc, folosit pentru determinarea datelor importante ale calendarului) si Intihuatana sau cadranul solar.
Reteaua de drumuri impresionanta construita de o civilizatie care nu a cunoscut roata, reprezinta si ea un mister fascinant. Incasii au construit 16.000 de km de drumuri pavate (a doua cea mai mare retea de drumuri dupa cea romana, de 90.000 de km), cu poduri suspendate in zonele mlastinoase si nisipoase, borne indicatoare din 7 in 7 km si locuri de odihna din 20 in 20 de km. Intrebarea care se pune este de ce au construit aceste adevarate autostrazi in Anzi din moment ce nu aveau vehicule? Multi sunt de parere ca drumurile erau folosite ca piste de aterizare-decolare, dar nu exista inca dovezi credibile in acest sens. In mod surprinzator, niciunul dintre drumurile amenajate nu ducea la misteriosul Machu Picchu.
In 2008, un grup de oameni de stiinta francezi si peruani a dovedit ca aventurierul german Augusto Bernes ar fi descoperit orasul pierdut, care nu a fost gasit niciodata de conchistadorii spanioli, cu 44 de ani inaintea lui Hiram Bingham. De asemenea se pare ca exista dovezi istorice care arata ca au mai existat si alti oameni care au stiut de Machu Picchu inainte ca Bingham sa ajunga aici. In ciuda acestui fapt, toata lumea este de acord ca cel care a reprezentat punctul de inspiratie pentru Indiana Jones a asezat “vechiul pisc” pe harta lumii.
Machu Picchu figureaza din 1983 pe lista obiectivelor inscrise in Patrimoniul Mondial UNESCO. Obiectivul, la care se ajunge, fie cu trenul, luat din cea mai apropiata localitate, Cusco, fie pe jos, facand o drumetie care dureaza de regula mai multe zile, este vizitat zilnic de in jur de 1 900 de turisti. Cu ocazia manifestarilor dedicate centenarului Machu Picchu, ONU a cerut sa nu se permita accesul a mai mult de 1 800 de vizitatori pe zi, pentru buna conservare a acestei bijuterii arhitecturale…
Insa, potrivit presedintelui comitetului organizatoric al evenimentului, Ricardo Vega Llona, peste 500 de milioane de oameni din intreaga lume vor urmari desfasurarea manifestarilor dedicate centenarului Machu Picchu la TV, intrucat 15 canale de televiziune internationale vor difuza imagini de aici. Alti 8 – 10 000 de oameni vor urmari evenimentele pe niste ecrane mari instalate in orasul Cusco, cea mai apropiata localitate de Machu Picchu.
Comentarii recente