Traim intr-o lume complicata in care motivele de fericire par tot mai greu de gasit. Dar nu e imposibil! Asadar, fericirea, definita ca o “stare de multumire sufleteasca intensa si deplina” (conform DEX) trebuie cautata, in cazul in care refuza sa se manifeste in noi in mod natural. Asa cum pentru o silueta mai zvelta tinem dieta, facem miscare si ne ordonam stilul de viata, pentru o stare de spirit mai buna trebuie sa facem niste exercitii simple, care, ne conduc pas cu pas spre… intalnirea cu fericirea.
Iata mai jos cateva exemple:
1. Contabilizeaza-ti motivele de fericire! Psihologii recomanda ca acest lucru sa nu se intample zilnic, pentru ca, odata devenit rutina, acest exercitiu ar putea sa se transforme intr-un adevarat calvar. Rezuma-te la a face acest lucru o data pe saptamana. “Inarmeaza-te” cu un pix si o coala de hartie si scrie motivele pentru care ar trebui sa fii recunoscator. Alege un moment in care nu-ti tot tuna si fulgera, pentru ca altfel risti sa ramai cu pagina goala. Daca metoda aceasta ti se pare ridicola si total nepotrivita pentru tine, incearca sa scrii cate o scrisoare, o data pe saptamana, timp de doua luni, persoanelor care inseamna mult pentru tine in aceasta viata: mama, iubit, iubita, sora, frate, un profesor etc. Nici nu trebuie sa le expediezi scrisorile, tu oricum te vei simti mult mai fericit (a).
2. Asculta muzica! S-a dovedit stiintific faptul ca muzica activeaza parti ale creierului nostru responsabile pentru starea de bine. Cand ascultam muzica, creierul nostru elibereaza endorfina ca si atunci cand facem dragoste sau consumam alimente care ne plac foarte mult. Se pare ca in timp ce ascultam muzica, corpul nostru produce de asemenea melatonina, un alt hormon foarte benefic organismului, care regleaza tensiunea arteriala si glicemia, calmeaza starile de anxietate si, chiar mai mult, intarzie procesul de imbatranire. Din acest motiv multe dintre interventiile chirurgicale se efectueaza astazi pe muzica.
3. Faceti dragoste! In timpul unei partide de amor se elibereaza cantitati mari de endorfine care ne creeaza starea de euforie. Pe langa valul de substante chimice care se elibereaza in organism, o partida de amor, ne face sa ne simtim bine pentru ca ne da ocazia sa ne exprimam afectiunea si contribuie la intarirea legaturilor din relatia de cuplu. Oxitocina eliberata in timpul orgasmului de glanda pituitara, numita si “hormonul dragostei” este asociata cu sentimentul de incredere si contribuie la reducerea stresului.
4. Ingrijeste-ti spiritul! Studiu dupa studiu arata ca oamenii care cred, sunt mult mai fericiti decat cei nereligiosi. David Myers, un psiholog de la Michigan’s Hope College spune ca oamenii religiosi au un sentiment mai puternic al utilitatii si o capacitate mai mare de a privi dincolo de sine, fapt ce ii ajuta sa fie bine inradacinati in comunitatile carora le apartin. Respiratia profunda din timpul rugaciunii sau meditatiei are darul de a reduce starea de stres si anxietatea si de a lasa emotiile si energia pozitiva sa se instaleze in noi.
5. Fa miscare! Nu trebuie sa devii sportiv de performanta pentru a simti beneficiile miscarii. E de ajuns sa mergi pe jos, sa dansezi sau sa practici un sport ocazional pentru a da ocazia endorfinelor sa se elibereze in organism si sa te faca sa te simti bine. Pe langa alungarea stresului si a anxietatii, miscarea este foarte buna si pentru sanatatea ta fizica.
6. Razi cu pofta! Oricine te face sa razi copios trebuie tinut pe-aproape, pentru ca o portie de ras copios sau niste simple chicoteli iti intaresc sistemul imunitar si contribuie semnificativ la reducerea hormonilor de stres. Oamenii au de 30 de ori mai multe sanse sa rada in grupuri decat de unii singuri si nu este deloc surprinzator faptul ca rasul este considerat un factor important in inchegarea relatiilor inter-umane.
7. Ajuta-i pe ceilalti! Faptul ca ai tinut usa deschisa pentru cineva la un magazin, ca ai indrumat un turist ratacit sau ca ai complimentat pe cineva s-ar putea sa te faca sa te simti ca un mic erou. In plus vei avea parte si de un “premiu” venit din partea celor care-ti vor multumi si iti vor zambi frumos pentru gestul tau. Psihologii recomanda micile gesturi altruiste in fiecare zi, fiind absolut convinsi ca ele contribuie semnificativ la imbunatatirea starii de bine a autorilor…
8. Fa mai multi bani decat ceilalti de varsta ta! Un studiu efectuat in 2005 arata ca cei care castiga mai multi bani decat indivizii din aceeasi grupa de varsta cu ei, se simt mai impliniti. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care banii pot aduce fericirea, o situatie materiala satisfacatoare sporeste increderea indivizilor in ei insisi, le da un sentiment de implinire si sentimentul ca sunt recompensati pentru meritele lor.
9. Priveste sentimentele pozitive ca pe o cale sigura spre succes! Fericirea poate duce la succes in mai mare masura decat acest lucru este valabil invers. Oamenii fericiti sunt predispusi sa caute noi oportunitati si sa-si stabileasca noi obiective. Dupa revizuirea rezultatelor a peste 225 de studii cu date adunate de la 275 000 de indivizi psihologii americani au ajuns la concluzia ca fericirea este adesea un rezultat al sentimentelor pozitive, contrazicand astfel datele anterioare conform carora succesul era cheia fericirii indivizilor.
10. Treci in tabara optimistilor! Psihologul Mary Ann Troiani este de parere ca optimismul este o abilitate care se invata ca orice altceva. In acest sens ea a redactat si un ghid in trei pasi cu ajutorul caruia putem sa ne transformam rapid din pesimisti in optimisti. Ea ne recomanda asadar sa mergem drept, cu pasi mari si cu capul sus. “Numai pesimistii merg incet, cu pasi mici si cu capul in jos” spune ea. In al doilea rand, shimbati-va tonul vocii, astfel incat ceea ce comunicati sa sune vesel si plin de energie. In al treilea rand, inlocuiti vocabularul pesimist cu unul optimist: incercati sa va confruntati cu “provocari” nu cu “probleme”, ganditi-va mai degraba la “oportunitati” decat la “pierderi”. Gandurile si comportamentul pozitiv au un impact benefic asupra biochimiei creierului. In plus a adaugat ea, dureaza numai 4 – 6 saptamani pentru a va schimba un obicei…
11. Incearca lucruri noi! Cu alte cuvinte n-ai cum sa te simti bine daca in fiecare zi te trezesti, mergi la munca unde faci aceleasi lucruri in fiecare zi, vii acasa, mananci, faci un dus si te culci. Creierul nostru are nevoie de lucruri noi care sa il faca fericit. Asadar nu rata nicio ocazie de a incerca ceva nou: canta la un instrument, invata un dans, incearca o reteta complicata, urca un munte, invata o limba straina, fa orice care te provoaca la noi incercari si de unde poate aparea o noua sursa de satisfactie. Psihologii sunt de parere ca oamenii care traiesc mai multe experiente sunt predispusi sa retina mai degraba emotiile pozitive decat pe cele negative spre deosebire de cei care traiesc putine experiente.
12. Impartaseste cuiva povestea ta, sau, mai pe romaneste, stai la taclale! Faptul ca te pierzi intr-o discutie lunga plina de banalitati si lucruri lipsite de importanta care ti se intampla peste zi, la o cafea cu prietenele sau la telefon, e pe placul creierului tau. In plus, atunci cand impartasim cuiva experientele nostre, tindem sa accentuam partile pozitive ale acestora, atenuandu-le pe cele negative. De altfel acesta e un lucru absolut normal, pentru ca memoria are tendinta in mod natural sa retina evenimentele pozitive si sa le stearga pe cele negative. Cu cat audienta este mai mare si sunt mai muti oameni care sa te incurajeze sa-ti spui povestea, cu atat starea ta de bine va fi mai mare.
13. Construieste o granita foarte clara intre “serviciu” si “acasa”! “Gratie” e-mail-ului si minunatului BlackBerry uneori simti ca acasa esti la fel de conectat la treburile de la serviciu ca si in propriul birou de la locul tau de munca. Acest lucru, spun psihologii, nu prea e benefic starii tale de bine. S-a demonstrat ca cei care imbina acasa viata privata cu responsabilitatile de la serviciu par a avea mai multe conflicte domestice decat cei care acasa se dedica total celor dragi.
14. Fa-ti timp! Traim intr-o societate care a dat faliment la capitolul timp. Nimeni nu-l mai are! Asadar trebuie sa facem eforturi suplimentare pentru a ne folosi eficient de timpul putin care ne mai ramane dupa munca, stabilind niste prioritati si eliminand “vampirii” cronofagi. E de ajuns sa ne fixam unul sau doua obiective majore extra-job pe zi si sa le respectam si tot iesim in avantaj. Putem obtine astfel o seara la teatru, o plimbare in parc, un concert sau o intalnire cu prietenii ca alternativa la ajunsul acasa dupa munca si “zacutul” la televizor.
15. Zambeste! Hai, curaj, n-o sa doara! Din contra, s-ar putea sa te faca sa te simti mai bine. Mintea noastra isi coordoneaza gandurile cu activitatile pe care le desfasuram intr-un anumit moment. Asadar, daca e sa luam in considerare ceea ce se numeste disonanta cognitiva, descrisa ca o neconcordanta intre gandurile si actiunile noastre, poti fi sigur ca la schimbarea mimicii faciale, mintea va reactiona tinzand sa-si adapteze gandurile la noul tau comportament pozitiv. In plus, se spune ca zambetul, ca si rasul este molipsitor. Daca tu zambesti s-ar putea sa “provoci” niste zambete si in jurul tau!
Comentarii recente