Filmul Crima din Orient Express in regia lui Kenneth Branagh va avea premiera in cinematografele de la noi pe 24 noiembrie a.c. fiind asteptat cu sufletul la gura de cinefili, atat pentru povestea clasica, dar si pentru distributia de exceptie pe care o reuneste, din care fac parte, printre altii: Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Judi Dench, Penelope Cruz, Kenneth Branagh sau Willem Dafoe.
In timp ce cartea lui Agatha Christie le este arhicunoscuta iubitorilor de literatura ce combina gratios crima si misterul, povestea trenului Orient Express ramane de multe ori necunoscuta… Iar adevaratul Orient Express este o poveste in sine… Spionii il foloseau ca pe o arma secreta, Hitler a vrut sa il distruga, iar un presedinte a cazut din el… Unde mai pui faptul ca eleganta si opulenta lui au atras numai clientela aleasa din randul regilor si presedintilor…
De unde a pornit totul?
Ideea realizarii unui tren care sa strabata intreg continentul european i-a apartinut fiului unui bancher belgian pe nume Georges Nagelmackers. In 1865, in timpul unei vizite in America, Nagelmackers a fost uimit sa constate cat de multe inovatii aparusera in privinta calatoriilor pe caile ferate si mai ales de vagoanele de dormit operate de compania Pullman. Asadar s-a intors in tara sa cu dorinta si mai aprinsa de a-si vedea visul cu ochii.
Iar visul a durat ceva pana sa se transforme in realitate. Dupa numeroase probleme financiare, negocieri dificile cu diferite companii de cai ferate si starturi pierdute, in 1883, compania feroviara Nagelmackers’s Compagnie Internationale des Wagons-Lits (Compania Internaţionala de Vagoane de Dormit) stabilea ca trenul sa circule pe traseul Paris – Istambul, pe atunci Constantinopol. Pentru ca trenul “lega” Europa de Orient, jurnalistii l-au numit Orient Express, iar Nagelmackers s-a hotarat sa pastreze aceasta denumire pentru el.
Pe 4 octombrie 1883 trenul pleca in prima lui calatorie, din gara din Paris, fiind plin de jurnalisti care aveau sa laude eleganta si frumusetea trenului. Orient Express-ul arata dupa parerea multor pasageri ca unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Europa (si chiar era un soi de hotel pe sine caci avea si vagoane de dormit). Panouri decorative din lemn, scaune din piele, lenjerii din matase, paturi din lana, totul era pregatit pentru a le oferi tot confortul oaspetilor sai. Calatoria Paris – Istambul a durat putin peste 80 de ore..
Despre o parte dintre personalitatile care au calatorit cu Orient Express-ul s-a spus ca aveau comportamente ciudate. Ferdinand al Bulgariei, de exemplu, se pare ca s-a inchis in baie de frica asasinilor. Un alt rege al Bulgariei a insistat sa conduca trenul prin tara lui si a facut-o la o viteza ametitoare. Tarul Nicolae al II-lea a cerut ca niste vagoane speciale sa fie construite cu ocazia vizitei lui in Franta, in timp ce, mai tarziu, presedintele Frantei, Paul Deschanel avea sa cada din unul dintre aceste vagoane in timpul noptii, eveniment ce a fost atat de ridiculizat incat in cele din urma presedintele si-a dat demisia.
Pe masura ce ne apropiem de epoca contemporana trenul si-a capatat reputatia de Spies Express, intrucat numerosi spioni calatoreau cu el. In timpul celor doua razboaie mondiale un vagon al Orient Express-ului a jucat un rol important. Cel in care pe 11 noiembrie, 1918, ofiterii germani au semnat un document de capitulare prin care isi recunosteau infrangerea in Primul Razboi Mondial. Francezii mandri ca acest lucru s-a intamplat “pe terenul lor” au expus acest vagon al Orient Express-ului pana in 1940 la Paris. In iunie 1940, Hitler a cerut ca vagonul sa fie dus exact in locul in care germanii au fost nevoiti sa capituleze in urma cu 22 de ani. Acolo, Hitler ar fi dictat termenii capitularii Frantei. Patru ani mai tarziu, cand Germania se pregatea de infrangere, Hitler ar fi comandat ca vagonul sa fie aruncat in aer ca sa nu mai devina iarasi un “trofeu al aliatilor”.
Ce s-a intamplat cu adevaratul Orient Express?
Este neclar ce s-a intamplat cu el, dat fiind faptul ca in timp au aparut companii feroviare concurente care foloseau pentru trenurile lor denumirea de Orient Express doar pentru a-si face publicitate. Asa au aparut The Direct Orient Express, Simplon Orient Express, Nostalgic Orient Express etc… Descendentii Orientului Express au fost insa saracaciosi, aglomerati si ieftini. Astazi, Venice-Simplon Orient Express tinteste si se apropie cat de cat de eleganta originalului, pentru un pret considerabil calatorii cu dare de mana putand calatori in vagoane reconstituite dupa cele ale Compagnie Internationale des Wagons-Lits.
In orice caz, farmecul adevaratului Orient Express a disparut pentru totdeauna, scriitorul H. Cookridge notand in cartea sa Orient Express: The Life and Times of the World’s Most Famous Train ca: “tarani din sase tari se opreau din munca lor la camp pentru a casca ochii la vagoanele stralucitoare ale Orient Express-ului si la fetele arogante din spatele ferestrelor”. Nu degeaba a fost numit “Regele trenurilor si trenul regilor”…
Sursa: smithsonianmag.com
Comentarii recente