Joi, 24 noiembrie, de la ora 18.00, la libraria Diverta din cadrul Bucuresti Mall (Calea Vitan 55-59), se lanseaza trei volume de excepție în prezența reprezentanților corpului diplomatic, a autorului și a invitatilor din elita business-ului, diplomației și politicii autohtone si nu numai. Cele 3 volume, semnate de Alexandru Raducanu, se intituleaza: ”Ambasador in România”, ”Protectorul” și ”29 de Zile”.
”Protectorul”(roman) este o carte inspirată din viața senatorului Dan Voiculescu și dezvăluie elemente inedite din viața acestuia de dinainte de 1989.
”Ambasador în România” este un volum realizat în colaborare cu ambasadorii acreditati în România, conținând editoriale care condensează experiența și întâmplările semnificative derulate pe timpul misiunii diplomatice, pe care Excelențele Lor au avut amabilitatea să ni le împărtășească prin intermediul acestui volum. Cartea conține contribuții din partea: E.S. Claudio Pérez Paladino, Ambasadorul Argentinei în România; E.S. PhDr. Jiří Šitler, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Cehe în România; E.S. Yacoub Yousif H. Alhosani, Ambasador al Emiratelor Arabe Unite în România; Pekka Harttila, fost Ambasador al Finlandei în România în perioada 2000-2004; Mohammed Saeed Al-Shakarchi; Ambasadorul Republicii Irak în România; Ljupco Arsovski, Ambasador Extraordinar si Plenipotenţiar al Republicii Macedonia; Datin Paduka Halimah Abdullah Ambasador al Malaysiei în România în perioada 2006-2011; E.S. Franz Alfred von Hartig, Ambasador al Ordinului Suveran Militar de Malta la Bucureşti; E.S. Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Norvegiei în România; E.S. NGUYỄN QUANG CHIẾN, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Vietnamului;
De asemenea, volumul reunește și interviurile realizate pentru revista The Marketer cu Președinți de State și Ambasadori, în perioada 2006 – 2001. Cartea reunește interviuri cu: Excelenţa Sa Nicholas F. Taubman, fost Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România; Excelenţa Sa Hervé Bolot, fost Ambasador al Franţei în România; Excelenţa Sa Kanji Tsushima, fost Ambasador al Japoniei în România; Excelenţa Sa Fawzi Mohamed El-Said GOHAR, fost Ambasador al Republicii Arabe Egipt în România; Excelenţa Sa Marta Moszczenska, fost Ambasador al Canadei în România; Excelenţa Sa Leif Arne Ulland,fost Ambasador al Regatului Norvegiei în România; Excelenţa Sa Daniele Mancini, fost Ambasador al Republicii Italiene pentru România şi Moldova; Excelenţa Sa Ram Mohan, fost Ambasador al Indiei la Bucureşti; Excelenţa Sa Olafur Ragnar Grimsson, Preşedintele Republicii Islanda; Excelenţa Sa Martin Eichtinger, fost Ambasador al Austriei în România; Excelenţa Sa Oren David, fost Ambasador al Statului Israel în România; Excelenţa Sa Ahmet Rifat Ökçün, Ambasador al Turciei în România; Excelenţa Sa Adel Murad, fost Ambasador al Irakului în România; Excelenţa Sa Elard Escala, fost Ambasador al Republicii Peru în România; Excelenţa Sa Liu Zengwen, fost Ambasador al Republicii Populare Chineze în România; Excelenţa Sa Georgios Poukamissas, Ambasadorul Greciei în România; Excelenta Sa Lahcen Azoulaz, fost Ambasador al Marocului în România; Excelenţa Sa Saloua Bahri, fost Ambasador al Republicii Tunisiene în România.
”29 de zile” (roman) este o carte inspirată din experiența de arest preventiv a unui tânăr de 20 de ani – Andrei Răzvan Plăcintă.
Cele 3 volume sunt editate de The Marketer Publishing. Autorul volumelor, Alexandru Răducanu, este autor de cărți și fondatorul publicațiilor The Marketer și Business Woman. Este absolvent de al facultății de Psihologie și al MBA-ului Româno-Canadian.
Comentarii recente