Marea finală Burlacul stă să înceapă. Cele două pretendente care au mai rămas în lupta pentru cucerirea inimii prinţului din Monte Carlo au acum ultima şansă pentru a-i demonstra lui Edward că merită să fie jumătatea lui. Cezara merge să-şi întâlnească prinţul într-un superb Ferrari roşu, iar Ana zboara cu un elicopter.
In aceasta seara de la ora 20.20, burlacul Edward va lua decizia cea mare, oferind ultimul trandafir în cadrul incendiarului show.
Cum tensiunea a atins cote maxime, Edward decide să le destindă puţin pe cele două pretendente ale sale. După ce Ancăi i-a pregătit o călătorie de vis cu elicopterul deasupra Coastei de Azur, a venit rândul Cezarei să aibă parte de o întâlnire de vis cu prinţul visurilor ei.
Frumoasa concurentă a primit un mesaj că este aşteptată în faţa hotelului. Tânăra nu stă prea mult pe gânduri, şi, îmbrăcată într-o vaporoasă rochie albă, coboară şi descoperă un Ferrari roşu numai pentru ea. Deşi ea nu ştie nimic din ce i-a pregătit Edward, şoferul are indicaţii precise şi ştie exact unde trebuie să o ducă pe senzuala pretendentă a burlacului. Dar nu înainte de a străbate străzile din Monaco, sub privire curioşilor. Cezara este pur şi simplu încântată. Ba mai mult, uimit de frumuseţea ei, un tânăr îi cere un autograf.
Îmbrăcat într-un superb costum alb, Edward o aşteaptă. Pe plajă, ascunşi după perdele albe, cei doi discută. Cezara vrea să înţeleagă ce s-a întâmplat în inima lui cât timp ea a fost plecată. Burlacul ştie că se apropie momentul în care va lua marea decizie, aşa că preferă să rămână misterios.
Nici pentru Anca surprizele nu au intarziat sa apara. După ce a avut parte de plimbări cu o maşina de epocă, expediţii cu telecabina şi senzaţii tari într-un roller coster uriaş, toate acestea în compania mult – râvnitului burlac, Anca are acum parte de o surpriză uriaşă. Elicopterul care îi aştepta pe cei doi tineri pentru a le oferi o călătorie de vis şi o panoramă extraordinara a Coastei de Azur a impresionat-o enorm pe frumoasa pretendentă a Burlacului. Anca este atât de copleşită, încât plânge de bucurie.
Deşi este stewardesă de meserie, tânăra şi-a dorit dintotdeauna să aibă posibilitatea de a zbura mai aproape de sol, pentru a se putea bucura de privelişti de-a dreptul încântătoare. Şi iată că dorinţa i s-a îndeplinit. Iar surprizele nu se opresc aici. În elicopter, Edward îi oferă o maimuţică roz, special pentru a nu-i rămâne dator Ancăi. Dacă el este un maimuţoi aşa cum declarase la un moment dat aceasta, atunci ea este maimuţica lui.
Marele deznodământ al show-ului al Burlacul este mai aproape ca oricând. Jocul seducţiei se apropie de final. Temperamentala Anca sau voluptuoasa Cezara; care dintre cele două frumoase concurente îşi va găsi locul în inima lui Edward? Raspunsul il veti afla in seara aceasta, de la 20.20, la Antena 1.






Comentarii recente