Vrei sa traiesti fericit intr-o tara fericita? Fa-ti bagajele pentru Australia, care a iesit anul acesta, pentru a 3-a oara consecutiv, prima intr-un top al celor mai fericite popoare din randul economiilor dezvoltate.
Sondajul intitulat Better Life Index si realizat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica a inclus mai mult de 30 de tari si a luat in considerare urmatoarele criterii: nivelul veniturilor, sanatatea, securitatea si posesia de locuinte.
Pe urmatoarele noua pozitii in acest top s-au situat in ordine: Suedia, Canada, Norvegia, Elvetia, Statele Unite, Danemarca, Olanda, Islanda si Marea Britanie.
Care sunt motivele fericirii australienilor? Ei bine, analizate la modul cel mai serios cu putinta acestea ar fi urmatoarele:
Mai mult de 73% din cei 23 de milioane de locuitori ai Australiei cu varste cuprinse intre 15 si 64 de ani au un job platit, ceea ce este peste media Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica
Speranta de viata la nastere este de 82 de ani.
Economia Australiei a inregistrat mai mult de doua decenii de crestere economica datorita cererii mari pentru resursele sale. De asemenea, tara a trecut cu bine de criza economica si a fost singura natiune dezvoltata care a evitat recesiunea globala din 2009, iar dolarul australian s-a intarit de la an la an tot mai mult.
Cu toate acestea, Guvernul australian este pus la incercare acum, deoarece boom-ul minier a trecut, iar acest lucru incepe sa se vada si in cresterea somajului.
Comentarii recente