Masurile luate cu ocazia inceperii examenelor nationale din Coreea de Sud au facut ca aceasta tara sa fie astazi, probabil, una dintre cele mai silentioase din lume. Niciun avion nu a decolat sau aterizat timp de jumatate de ora pentru ca elevii sa se poata concentra la examene. De asemenea, a fost interzisa circulatia camioanelor de mare tonaj, s-au oprit santiere, iar cladirile de birouri si-au inceput activitatea mai tarziu pentru ca elevii sa se poata deplasa in liniste spre salile de examene.
Toate aceste sacrificii au fost facute de societatea sud-coreeana intrucat, astazi au inceput examenele la facultate pentru cei 600 000 de candidati la un loc in invatamantul superior, de care ar putea depinde viitorul ultra-competitivei natiuni.
Tinerii sud-coreeni se pregatesc ani de zile pentru aceste examene care le pot asigura un loc intr-una dintre facultatile de elita si, mai tarziu, un job bun si chiar o casatorie pe masura asteptarilor.
Pentru a lasa drumurile libere pentru elevii care s-au indreptat astazi spre salile de examen, birourile guvernamentale, firmele mari si chiar bursa de valori din Seul au deschis cu o ora mai tarziu decat in mod obisnuit, adica la ora 10.00.
Autoritatile din transport au oprit toate decolarile si aterizarile timp de 30 de minute cat a durat testul de limba, in timpul probei de ascultare, astfel incat elevii sa poata auzi bine. Lucrarile la mai multe mari santiere au fost de asemenea intrerupte pentru ca zgomotul lor sa nu afecteze cumva performanta elevilor la examene. Examenele care au inceput la ora 9.00 pe tot cuprinsul tarii, in cele 1183 de locatii, se vor incheia in seara aceasta.
Momentul a fost marcat de posturile de televiziune din toata tara care au difuzat imagini cu elevi in lacrimi imbratisandu-si parintii inainte de a pasi emotionati in salile de examene, dar si cu elevi din clasele inferioare, apaludandu-si colegii mai mari inainte de teste.
Atmosfera din timpul examenelor din Coreea de Sud este completata de imaginile cu parinti luand cu asalt templele si bisericile tarii, pentru a se ruga pentru reusita la examene a progeniturilor lor, dar si de calugari si pastori care tin slujbe speciale pentru copiii aflati in examene.
Presiunea enorma la care sunt supusi elevii sud-coreeni in timpul examenelor nationale a fost blamata in numeroase randuri, intrucat ar fi responsabila pentru numarul mare de depresii si sinucideri inregistrate in randul tinerilor din aceasta tara.
Comentarii recente